Turcia, pod sau prăpastie între lumi: mizele geostrategice ale viitorului
0
Bătălia pentru controlul acestei părţi de lume care este şi a noastră a început de mai mult timp, iar ceea ce se petrece acum în Turcia este momentul în care tensiunile au explodat la vedere. Ele germinau de mai mult timp, dar momentul acesta de explozie a fost amânat relativ o lungă perioadă, până în clipa în care vectorii care compuneau ambiţiile locale, regionale, continentale sau mondiale s-au apropiat de o inevitabilă decizie.
Vreţi să înţelegeţi ce se petrece dincolo de cortinele multiple care separă avanscena unde au loc toate evenimentele ultramediatizate şi să urmăriţi cum, pe scena reală, se mişcă piesele puterii manevrate de strategii globali?
Dacă da, atunci primul pas este găsirea răspunsului la întrebarea: pentru cine este importantă Turcia în acest moment, pentru cine este esenţială în viitorul imediat şi pe termen mediu şi pentru cine este vitală în amorsarea unei noi construcţii de putere şi arhitecturi de securitate relevante la nivel mondial?
Există mai multe răspunsuri, toate valabile, toate active în acest moment.
Primul este legat de importanţa pe care Turcia o are pentru viitorul de securitate al spaţiului euroatlantic, Pe de-o parte, Turcia este pivotul întregii construcţii de securitate în sud-estul NATO. Este a treia armată din Alianţă, dotată cu echipamente de ultimă generaţie, adăposteşte pe teritoriul său echipamente vitale pentru apărarea întregii zone aliate, de la staţii radar, baterii de rachete Patriot până la aeroporturi şi porturi militare strategice. Este, prin Convenţia de la Montreux, „Gardianul Strâmtorilor”, calitate ce constituie pentru NATO un permis de „asigurare şi reasigurare” în ce priveşte două dintre cele mai sensibile zone maritime din acest moment: estul Mării Mediterane şi Marea Neagră. Idee pe care se bazează şi realizarea viitoare a noii gândiri de securitate pe flancul estic al Alianţei, cea decisă la Summitul de la Varşovia.
Pentru UE, relaţia mereu fluidă pe care o are cu Ankara, încordată şi plină de evenimente neprevăzute care a dus la opriri şi reveniri greoaie la procesul de aderare, înseamnă acum singura garanţie, în termenii Acordului UE-Turcia, că Ankara se va ţine de cuvânt şi va opri în continuare fluxul de refugiaţi înspre Ruta Balcanică, deocamdată închisă.
Dar nimeni nu-şi face vreo iluzie: la prima debalansare majoră în relaţia Turcia-UE, Erdogan poate decide foarte uşor „să ridice pedala“ în problema refugiaţilor. Asta ar însemna ridicarea zăgazurilor de care ar profita cele aproximativ 3,1 milioane de oameni aflaţi deja în taberele de refugiaţi din Turcia, dar şi deschiderea frontierelor şi acordarea dreptului de trecere înspre Europa a cel puţin încă unui alt milion de oameni, atât cât se estimează că ar fi masaţi în zona siriană... Perspectivă de real coşmar pentru europenii care erau acum liniştiţi că rezolvaseră problema Rutei Balcanice, concentrându-şi toate eforturile, împreună cu NATO, pe noua operaţiune maritimă „Sea Santinel” din Mediterana centrală...
A doua perspectivă este cea a rutelor de transport energetic spre Europa, toate gândite în zona de sud cu Turcia axă-pivot. Costurile schimbării de perspectivă au fost de fiecare dată enorme (vezi South Stream) şi o debalansare a strategică a poziţiei Turciei ar deveni sursă de vulnerabilităţi reale şi pe termen lung pentru întreg continentul nostru.
Mai există însă o altă perspectivă din care trebuie analizate lucrurile. Perspectivă extrem de interesantă pentru strategii tuturor marilor puteri, în mod egal pentru Statele Unite, Europa în ansamblul său, dar şi pentru Rusia sau Israel. Este vorba despre ideea de mai mult timp vehiculată a unui „Commonwealth al Turciei”, prezentată drept unii analişti drept dorinţă de construcţie a unui imperiu neo-otoman, având ca element de liant credinţa islamică. Interpretarea se bazează pe o serie de poziţii publice ale lui Ahmet Davutoglu, considerat a fi promotorul noii ideologii, dar şi pe o frază devenită celebră rostită de Erdogan, pe atunci Prim Ministru al Turciei:
„Moscheele ne sunt cazărmile, cupolele lor ne sunt căştile, minaretele nu sunt baionete şi binecredincioşii sunt soldaţii noştri”.
De aici, evident, teama unei construcţii islamice pure şi dure, problemă importantă atât timp cât era limpede că asta avea să ducă la generarea de aspecte conflictuale cu spaţiul UE, dar şi la o confruntare directă cu contracandidaţii pentru supremaţie islamică, cei de la ISIS.
O analiză riscantă şi dusă prea departe? Să-l ascultăm din nou pe Preşedintele Erdogan:
„Termenul de Islam moderat este urât şi ofensator. Nu există un Islam moderat. Islamul este Islam”.
De aici, creditul acordat unor iniţiative derivate, neoficial dar extrem de persistent în ultima perioadă, din acest curent de gândire. Dacă doriţi să aprofundaţi problema, aveţi aici un eşantion al propagandei de acest gen, propagandă pură şi fără mari şanse de a obţine audienţă dacă nu ar fi promovat şi această hartă:
Şi asta este o variantă maximală a unui vis, dar cu certitudine transmite un mesaj. Greu de imaginat că ar putea fi ascultat de lumile conflictuale şi atât de diverse ca interese locale din nordul Africii sau din zona lumii arabe. Dar, şi aici lucrurile de vin foarte interesante, poate spune ceva foarte direct şi credibil pentru lumea de influenţă, tradiţie şi limbă turcică. Aceasta este miza uriaşă pe care se bat de foarte mult timp planificatorii strategici. Pentru toţi, inclusiv cei ai ISIS, miza este una niciodată recunoscută ca atare din motive de corectitudine politică: controlul zonei turcomane.
Zona este imensă. Cuprinde:
1. Turcii occidentali: aflaţi în Azerbadjian, Bulgaria, turco-tătarii din România, turcii iranieni, din Siria, din Tracia de vest, cei din Turcia, din Kosovo, din Cipru, găgăuzii şi turcii macedoneni
2. Turcii din Orient: kazahii, uzbecii, kirghizii, turmenii, uigurii şi karakalpacşii
3. Turcii din nord: iakuţii din Siberia, Ciuvaşii, turcii din Altai, başkirii, tătarii, turcii din Crimeea, turcii din Tuva, nogaii
Realizaţi extrem de uşor importanţa apariţiei unui mesaj posibil de aglutinare, poate dincolo de domeniul clasic economic al ideii de Commonwealth. Ce ar însemna forţa şi eventualul succes al unui mesaj identitar turc transmis către, spre exemplu, statele Turcilor din Orient, vasta arie din Asia Centrală şi regiunile sale adiacente, cuprinzând acum Republicile turcice ale Kazahstanului, Uzbekistanului, Turkmenistanului şi Kirghistanului. dar şi teritorii cu populaţie turcomană compactă care se află la periferia acestui spaţiu precum Turkmenistanul de Est în China (uigurii din Xinjiang), zona Turkmenistanului de vest în Iran (korassan) şi în câteva zone din Afganistan.
Cine se va implanta în zonă ca mare putere regională şi cu ce mesaj? Întrebare crucială şi cu dimensiuni realmente explozive atât pentru Washington, Bruxelles sau Moscova, puse în faţa a doar câteva variante dintre care una este destructivă total, cea a apariţiei ISIS. Atenţie, în acest sens, la un mesaj-cheie dat odinioară de Bill Clinton, acum cu calitatea adăugată de soţ al posibilei Doamne Preşedinte a SUA:
Nimic nu este simplu, direct şi evident când asemenea mize se află în joc. Mize pentru care se poate încerca o lovitură de stat militară, se poate condamna sau accepta o represiune brutală (după modelul consacrat al reacţiei diplomaţiei mondiale în cazul Tiananmen), se pot imagina construcţii noi (axa Ankara-Moscova-Teheran de care se vorbeşte ca variantă operaţională de rezervă) sau se poate încerca, cu preţul unor compromisuri majore, salvarea construcţiei actuale. Jocul este deschis şi nu există certitudini absolute tocmai fiindcă numărul de variabile este atât de mare. Exact la fel cum, pentru fiecare dintre soluţii, nu există o rezolvare ideală de tip „win-win“ şi care să mulţumească toţi participanţii.
Dar şi o cacealma poate fi fatală.
Se încarcă comentariile...
