Turcia, tot mai presată în Siria

În data de 16 septembrie, Ankara a găzduit cea de-a cincea întâlnire în formatul Astana, al cărui scop este acela de a găsi o soluţie de pace în Siria, ţară captivă a unei crize începute pe fondul Primăverii Arabe. Primul summit de acest fel, care îi reuneşte pe preşedinţii Turciei, Iranului şi Rusiei, a avut loc în 2017, în timp ce precedentul, în februarie 2019.

Aşa cum era de aşteptat, întâlnirea nu a produs semnificaţii importante privind situaţia din Siria, expunând mai degrabă poziţia superioară a Moscovei dar şi vulnerabilitatea Turciei faţă de ceilalţi doi parteneri de dialog.

Unul dintre principalele puncte ale discuţiei a vizat situaţia din Ildib, privincie din nord-vestul Siriei spre care trupele siriene susţinute de aviaţia rusă avansează masiv, punând Ankara într-o postură cel puţin sensibilă, întrucât, armata turcă cantonată în Ildib nu a reuşit să învingă ultimii rebeli din Siria, fiind acum în ipostaza în care armata siriană va interveni singură pentru a cuceri zona, context în care, Turcia va trebui să recunoască eşecul său strategic şi să gestioneze  un nou flux de imigranţi care se îndreaptă spre propria graniţă.

Mai mult, diminuarea rolului Turciei în Ildib va slăbi consistent poziţiile Ankarei în negocierile post-conflict.

În acelaşi timp, Iranul şi-a consolidat prezenţa în Siria, acolo unde, încă de când Damascul a pierdut câmpurile petroliere în favoarea ISIS, regimul Assad s-a bazat pe importul petrolului din Iran pe baza căruia a reuşit să asigure accesul populaţiei la electricitate şi combustibil

În schimbul sprijinului economic şi militar, Iran a construit baze militare în Siria şi a derulat o serie de proiecte de infrastructură, obţinând astfel un control asupra sistemului portuar sau de telecomunicaţii. Mai mult, Damascul a permis creşterea influenţei culturale iraniene prin deschiderea faţă de promovarea accentuată a şiismului în scolile siriene, ceea ce i-a oferit un câştig strategic Teheranului mult mai mare decât costul real al rezervelor naturale oferite Siriei.

Cu cât Iranul este mai puternic în Siria cu atât va putea negocia orice dosar cu statele occidentale, ceea ce îi permite practic preşedintelui Rouhani să solicite retragere trupelor americane din Siria pe care le consideră drept o ameninţare directă a procesului de pace, întrucât, conform acestuia, pun sub semnul întrebării integritatea teritorială a Siriei. Washingtonul este de altfel singurul actor extern prezent în Siria care nu face parte din formatul Astana, însă sprijinul acordat de americani grupărilor kurde reprezintă un factor esenţial privind situaţia din Siria, Teheranul şi Ankara temându-se de o posibilă autonomie crecută sau chiar independenţă a kurzilor.

În căutarea unor mijloace politice de soluţionare a conflictului, Erdogan, Putin şi Rouhani au ajuns la un consens privind stabilirea unui comitet care să se ocupe de redactarea noii Constituţii a Siriei, dar care, conform cerinţelor Moscovei, să îl menţină pe Assad la putere.

Comitetul, care trebuie să pună în practică rezoluţiile de securitate ale ONU privind protejarea tuturor cetăţenilor sirieni, indiferent de etnie sau religie, nu schimbă în mod practic, cel puţin pentru moment, situaţia din teren, cu atât mai mult cu cât kurzii s-au declarat deja circumspecţi, militând pentru o soluţie internaţională

În tot acest context, Turcia se simte din ce în ce mai presată de situaţia din Siria şi aşteaptă o poziţie mult mai clară din partea Statelor Unite privind implementarea bilaterală a unei zone de siguranţă la graniţa dintre cele două ţări.

Ankara  vrea ca această zonă să aibă o adâncime de 30 de km în teritoriul sirian şi să se afle sub coordonarea sa, dând de înţeles că dacă cerinţele nu îi vor fi satisfăcute va iniţia singură o campanie militară în ţara vecină. Sigur, iniţiativa turcă  este văzută ca o strategie prin care se urmăreşte  slăbirea prezenţei kurde, motiv pentru care s-a angajat, printre altele să construiască noi oraşe în zona de graniţă a Siriei în care să mute peste 3 miliane de refugiaţi sirieni aflaţi pe teritoriul turc.

Cu un eşec vizibil în Ildib, relaţiile rupte cu Damasc şi cu poziţii mult mai vulnerabile în Siria în comparaţie cu cele avute de Rusia şi Iran, Ankara se află într-o situaţie din ce în ce mai slăbită care s-ar putea să o aducă şi mai aproape de Moscova decât a fost până acum.