Turcia îşi oferă serviciile NATO, contra cost, pentru a asigura securitatea aeroportului din Kabul după 11 septembrie

„500 de militari turci din efectivul deplasat în Afganistan vor prelua controlul şi responsabilitatea privind Aeroportul Internaţional Hamid Karzai din Kabul dacă Aliaţii vor oferi un sprijin financiar, logistic şi politic“ - a spus Hulusi Akar, ministrul apărării din Turcia, citat de Khaama Prees.

Oferta Turciei este pe cât de neobişnuită, pe atât de realistă şi urgentă în contextul vidului de securitate care începe să se contureze ca singura realitate logică după retragerea anunţată a americanilor şi tuturor trupelor Coaliţiei până cel mai târziu pe 11 septembrie. Implicaţiile sunt multiple şi deloc plăcute deoarece, de fapt, este primul semnal asupra recunoaşterii unui eşec major al Alianţei care, vrând-nevrând, va fi nevoită, după ce a avut pierderi umane uriaşe şi a cheltuit sume incredibilie timp de 20 de ani, să fie în situaţia să ia în discuţie, în disperare de cauză, oferta unui stat membru NATO să păzească aeroportul de la Kabul. La schimb cu tot ce cere Turcia, în primul rând, aşa cum se povesteşte, fiind vorba despre o sumă cuprinsă între 130-160 milioane $. Asta este fără precedent deoarece presupune că NATO, cea mai puternică organizaţie politico-militară a lumii, poate fi condiţionată la un asemenea mod de către un onorabil membru al său, nefiind în stare să găsească şi să identifice un mecanism pentru a asigura măcar retragerea în deplină securitate a ceea ce a mai rămas în Afganistan ca personal diplomatic şi de securitate. Dar şi pentru a asigura şi un punct fix securizat pentru viitoare posibile sau strict necesare misiuni anti-teroriste în cazul în care în Afganistan s-ar forma din nou baze aparţinând unor organizaţii de tip Al Quaeda sau ISIS.

Aeroportul Kabul este strict necesar pentru orice acţiune de acest fel şi din această cauză, în urmă cu câteva zile, se auzise un oftat de uşurare când de la Pentagon venise semnalul că Pakistanul ar fi permis armatei americane să folosească fără restricţii spaţiul terestru şi aerian al ţării pentru sprijinirea unor misiuni anti-teroriste şi, până atunci, de menţinere a unei presiuni continue pe forţele talibane.

Speranţă falsă deoarece Shah Mehmood Qureesi a replicat foarte clar spunând că ţara sa nu a promis nicidecum acordarea unei asemenea permisiuni pentru atacuri şi nici pentru folosirea dronelor pentru acţiuni anti-teroriste în Pakistan.

În aceste condiţii, oferta turcă va putea fi luată foarte serios în considerare dacă Erdogan va fi mulţumit cu promisiunile şi angajamentele altfele decât financiare pe care NATO va trebui să le facă. Aşa se face că, într-o asemenea conjunctură atât de specială, Erdogan începe să-şi vadă îndeplinit visul de a fi considerat drept power broker şi Orientul Apropiat şi Asia Centrală, oferind garanţia că poate deveni Protectorul unei întinse islamice şi preluând de cont propriu o parte din jocul pe care-l începuse cu Rusia şi Iran.

Pentru acea parte a lumii, în cazul în care NATO va accepta oferta Turciei, Erdogan îregistrează în primul rând o victorie la nivel simbolic: va fi chemat de către occidentali să fie primul jucător islamic acreditat că poate prelua un punct esenţial de securitate de pe teritoriul Afganistanului, ţara ce poartă cu cinste denumirea agreată de istorici: „Cimitirul Imperiilor“.

foto: preşedintele afgan Ashraf Ghani la Kaul, 21 martie 2021  

Ce va decide NATO?

Depinde ce criterii vor fi prioritare în analiză.

Situaţia este acum extrem de tensionată deoarece, pe măsură ce retragerea trupelor străine se accelerează, cresc dubiile dacă americanii şi cei din NATO se vor ţine de promisiunile de atâtea ori repetate de a proteja cele trei tipiri de populaţie aflate în situaţie directă de risc maximal. În prima linie sut oficialii guvernului central şi cei din administraţiile districtuale cărora li se adaugă membrii forţelor armate şi de poliţie precum şi ai forţelor şi agenţiilor de securitate. În treilea rând, toţi cei consideraţi colaboratori ai forţelor de ocupaţie, inclusiv cei care au lucrat cu ambasadele staelor NATO sau participante la Coaliţie. Promisiunea talibanilor etste fermă: aşa cum s-a întâmplat şi după încheiera ocupaţiei sovietice, nu numai colaboratorii vor fi vizaţi, ci şi toate familiile lor. Vor spânzuraţi imediat şi fără altă procedură juridică.

Srviciile de informaţii ale statelor membre NATO vor trebui să transmită, înaintea reuniunii NATO de spătămâna viitoare, o estimare deosebit de sensibilă din punct de vedere politic: este oare posibil şi înţelept să se acorde încredere totală forţelor armate şi de securitate afgane în ce priveşte capacitatea lor de asigura protecţia persoanelor respective precum şi a ce a mai rămas ca personal diplomatic în aşteptarea unui  război civil dat ca aproape inevitabil după luna septembrie, trimiţând ţara înapoi în timp?

Dar nici măcar asta  nu este întrebarea cea mai gravă şi perspectiva cea mai complicată în ce priveşte viitorul imediat.  Dacă propunerea Turciei nu va fi acceptată, are NATO pregătit un plan de de rezervă sau, după 11 septembrie, Afganistanul este lăsat să decidă şi săacţioneze singur, mergând pe asigurările ferme date de autorităţile de la Kabul că viitorul guvern va fi unul pro-occidental şi pro-reforme?

Sunt permise multe dubii majore în ce priveşte această perspectivă.

Dar ce va urma dacă Erdogan prezintă, cum îi este obieciul, o ofertă care nu poate fi refuzată, prinzând aliaţii nu numai pe picior greşit ci şi într-un moment în care dezacordurile sunt vizibile şi neplăcute? Desigur, liderul turc a făcut o ofertă care priveşte Afganistanul. Dar, în zona respectivă, din motive istorice foarte complicate, nimic nu poate privi exclusiv o ţară, greşeală frecvent făcută de comentatorii occidentali şi care, printre altele, a motivat eşecurile majore de acum. Lumea Orientului este cea a unor negocieri nesfărşite, motivaţiile acordurilor sau dezacordurilor venind din toate epocile istorice şi din memoria civilizaţiilor tribale. În această perspectivă, graniţele sunt extrem de flexibile, ca şi alianţele între triburi. Un singur lucru este constant şi rămas perfect activ şi azi: ura faţă de Occident.

Este posibl ca "soluţia Erdogan" să fie văzută ca un precedent, un drum de ieşire din criză şi pentru Irak, odată cu definitivarea retragerii americane şi din acest perimetru strategice. Şi, fapt deloc imposibil, ar putea inflama nu numai sentimentul naţionalist, ci şi anima activitatea unor viitoare partide în genul lui Erdogan care să militeze pentru o alianţă cu Ankara. Ceea ce s-ar putea întinde mult în lumea turcică dar, poate surprinzător pentru mulţi, ar putea găsi ecou şi în lumea arabă ca detonator al sentimentului anti-american, aşa cum îşi dorea odinioară bin Laden.

Deocamdată sunt scenarii generale. Să vedem ce au de zis responsabilii NATO, să vedem rezultatul întâlnirii Biden-Erdogan.

Şi să vedem, dacă se va putea şi se va permite, care va fi, evident post factum, analiza militară şi diplomatică a României care, de ce nu, ar putea fi interesată ca, într-o anumă formulă, să susţină acţiuni viitoare americane în lupta anti-teroristă.

Ce imagine a Afganistanului se pregăteşte?