Atacul turc în Siria ar bloca combaterea Stat Islamic de către trupele kurde

Duminică, ministrul turc al Apărării a anunţat pregătirile, planificarea şi lansarea cât de curând a operaţiunii, a treia în trei ani în nordul Siriei. Scopul ar fi acela de a combate Forţele Democrate Siriene – SDF, majoritar kurde, constituite în jurul forţelor de auto-apărare YPG considerate organizaţie teroristă în Turcia. Vizate ar fi sistemul de coridoare, tuneluri şi capabilităţi militare kurde care ar ameninţa teritoriul turc, în special prin influenţa în regiunea kurdă din sud-estul Turciei.

Afacerea este extrem de complicată deoarece ea ar antrena ciocniri directe între trupele americane aflate pe teren, care antrenează trupele SDF, şi trupele turce care ar pătrunde în regiune. Iar motivaţiile sunt distincte, poziţiile reuşind să se apropie în pragul dezastrului.

Trupele SDF sunt cele care combat celulele Daesh-ISIS, despre care un raport al Pentagonului de miercuri arată că au crescut ca forţă şi asertivitate pe teren, exact în acea zonă, şi reclamă o prezenţă mai substanţială şi capabilităţi adecvate cu precădere intelligence uman pe teren, pentru a identifica teroriştii şi a le disloca grupările din mijlocul comunităţilor, ştiut fiind că, după pierderea controlului pe teritoriul ocupat la graniţa dintre Siria şi Irak, o zonă cât Marea Britanie la apogeu, Daesh autointitulat Stat Islamic a revenit în forma unei structuri teroriste clasice în reţea pe marea parte a teritoriului sirian şi în vestul Irakului.


FOTO EPA

Zona de excludere: cap de pod turc şi bază de atac împotriva kurzilor sirieni pe propriul teritoriu

Pe de altă parte, Turcia insistă pentru o zonă de excludere de 30 de km la sudul frontierei sale în nordul Siriei, în care să controleze şi să combată terorismul kurd. Considerată ameninţare la adresa securităţii naţionale şi chestiune esenţială, existenţială pentru statul turc, tema zonei de Securitate din Nordul Siriei la Est de Eufrat care să combată ameninţarea kurdă a fost abordată în repetate rânduri, de mai bine de 3 ani, cu partenerii de pe teren. Rezultatele au fost neclare, iar mulţi dintre cei consultaţi nu au putut să livreze sau să se angajeze la nici o acţiune sau măcar susţinere politică.

Opinia turcă e împărtăşită şi de partea kurdă, Badran Jia Kurd, un lider de top al administraţiei kurde din regiune susţine că doreşte o soluţie politică şi dialog, dar că europenii sunt complet tăcuţi şi fără reacţie, iar Rusia e complet neserioasă în abordări. Exact această absenţă de asumări şi capabilităţi pentru a interveni pe această linie de confruntare din Siria a făcut ca părţile să se îndrepte exclusiv către Washington pentru o soluţie negociată. Şi e bine că, în final, s-a ajuns la o înţelegere, deşi ea pare neclară, nesigură şi fragilă, cu multe ambiguităţi şi cu perspectiva căderii în război.

De fapt, Statele Unite doresc retragerea trupelor americane din regiune, după stabilizarea ei şi pregătirea completă a SDF pentru a se ocupa de Daesh-Stat Islamic. S-a pus problema, în cursul discuţiilor, şi despre preluarea de către Turcia a acestor responsabilităţi, însă există un grad mare de neîncredere în modul în care acţionează Turcia în combaterea grupărilor sunnite teroriste din cadrul Daesh-Stat Islamic.

Kurzii, pregătiţi bine de trupele americane şi dotaţi militar şi cu instrumentarul adecvat în domeniul intelligence şi al intervenţiilor, pot face faţă confruntării cu Daesh – Stat Islamic în măsura în care nu se confruntă, în acelaşi timp, cu trupele turce. O eventuală incursiunea turcă şi declanşarea confruntărilor turco-kurde ar arunca în aer operaţiunile de combatere a Daesh-Stat Islamic de către SDF.

Turcia a bătut din picior ca să câştige propria bătălie cu kurzii în Siria

Pe de altă parte, Turcia lui Erdogan forţează şi presează, mai ales după anunţul din ianuarie al preşedintelui Donald Trump privind retragerea trupelor americane din Siria, pentru a impanta zona de securitate unde să aibă trupe şi unde să controleze ceea ce se petrece pe teren. De asemenea, de aici poate lansa oricând atacuri punctuale în zonele kurde de unde ar veni ameninţări. E adevărat, pe de altă parte, că orice incursiune sau prezenţă turcă în zonele kurde ar determina reacţii şi ar transforma patrulele turce în ţinte directe ale insurgenţei kurde.

Sub asemenea presiuni, SUA a reuşit să conchidă un acord, chiar dacă elementele de bază şi detaliile sunt nepublice şi principalele zone de confruntare şi divergenţă între cele două părţi sunt neclare. În plus, administraţia kurdă susţine că zona sa e cea mai sigură din Siria, că acolo sunt găzduiţi refugiaţi sirieni de toate originile şi că nu e nevoie de armata turcă pe teren. Mai mult, kurzii susţin că nu au fost consultaţi şi nu cunosc detaliile acordului turco-american pentru a se putea pronunţa şi a comenta sau a se poziţiona inclusiv militar.

Astfel, două rămân principalele divergenţe între părţi: cât de adâncă e zona – 10 km în cazul americanilor, 30 km în cazul Turciei – şi cine conduce aceste trupe, cine le comandă. Pentru moment, ceea ce ştim este înfiinţarea Centrului de operaţiuni pentru zona sigură din Siria în Nordul zonei kurde de la Est de Eufrat, care ar conţine trupe turce şi americane.


FOTO AFP

Test sau spaţiu de provocare pentru războiul viitor turco-kurd pe scară largă?

Potrivit comunicatului comun, e vorba despre un „coridor al păcii“ care va găzdui refugiaţi sirieni care se vor întoarce în ţara lor din Turcia, în timp ce acţiunea de constituire a zonei sigure va fi abordată şi implementată rapid pentru a linişti preocupările de securitate ale Turciei. De asemenea, acest fapt ar presupune şi patrule comune turce, americane şi cu membri arabi din SDF, pentru a funcţiona cu precădere în Tal Abyad, Sere Kaniye şi Kobane, oraşele controlate de către kurzi.

Potrivit datelor din propunerile iniţiale, Washington-ul propusese o formula în două componente ale zonei de securitate, o parte de 5 km imediat lângă frontiera comună turco-siriană la Est de Eufrat care să fie zonă demilitarizată şi o alta de încă 9 km fără arme grele, artilerie şi capabilităţi care ar fi putut lovi ţinte de pe teritoriul turc. Turcia îşi doreşte mult mai mult, dar şi o componentă de control, coordonare şi lovire în zona kurdă.

Deşi lumea întreagă a răsuflat uşurată după anunţul acordului şi lira s-a mai întremat după o cădere abruptă în perspectiva confruntărilor turco-americane în eventualitatea unei acţiuni militare turce în Siria, în zona SDF, lucrurile sunt departe de a fi clarificate. Şi nu vorbim aici doar de detaliile operaţiunii sau de acordul SDF şi administraţiei kurde în legătură cu această prezenţă militară turcă permanentă, ci mai ales de perspectiva ciocnirilor turco-kurde în această zonă. Patrulele comune pot deveni ţinte în ciuda prezenţei americane şi a părţii arabe din SDF, iar soldaţii turci se expun atacurilor kurde, ale insurgenţei locale, care nu-şi doreşte prezenţă turcă pe teren, nu neapărat a YPG.

Pe de altă parte, eventuale acţiuni turce împotriva unor ţinte pe care şi le stabileşte în interiorul teritoriului controlat de kurzi sunt sâmbure de escaladare a războiului direct turco-kurd în nordul Siriei, cu soldaţii americani prinşi la mijloc. Aceste posbilităţi ameninţă să transforme actualul acord într-un test pentru părţi care să probeze incapacitatea de a coexista paşnic şi ar da motive suficiente Turciei să-şi ducă planurile iniţiale de a lansa operaţiunea militară în nordul Siriei până la capăt.