Trump are de ce să se supere: planul său, refuzat ferm de Liga Arabă şi de Organizaţia de cooperare islamică

Sigur că are dreptate să se supere. Cele două refuzuri masive înseamnă nu numai un foarte serios semn de întrebare asupra sustenabilităţii a ceea ce fusese trâmbiţat a fi Deal of the Century şi preludiul pentru mult visatul Premiu Nobel pentru pace,

dar arată nivelul adversităţilor şi temerilor care s-au ridicat la suprafaţă ca răspuns la propunerile din textul redactat de echipa creditată cu toate competenţele imaginabile dat fiind că avea meritul de a fi condusă de însuşi ginerele lui Donald Trump.

 S-o luăm în ordine şi în amănunt, deoarece cred că ar trebui trecut de barajul textelor de propagandă comandate de diverse surse pentru a vorbi despre realitatea din teren, acolo unde lucrurile se polarizează pe zi ce trece şi se tensionează, foarte departe de climatul presupus ca posibil pentru iniţierea unor convorbiri de pace.  

Scandalul real este pus sub semnul fricii provocate de anunţul lui Netanayahu privind trecerea imediată la anexarea a 150 de colonii ilegale israeliene din Valea Iordanului şi Samaria, pentru a le integra, prin decizie unilaterală de forţă şi doar cu recunoaştere americană, la teritoriul statului Israel. Începe agitaţia, mai întâi la nivelul Ligii Arabe reunită cu trei zile în urmă la Cairo.

Reuniunea (foto) este în formatul miniştrilor de Externe şi se încheie prin publicarea unui comunicat în termenii căruia se transmite că Liga Arabă “respinge acordul americano-israelian dat fiind că nu respectă drepturile fundamentale şi aspiraţiile poporului palestinian”, odată cu promisiunea solemnă a liderilor lumii arabe “de a nu coopera cu administraţia americană în punerea în aplicare a acestui plan”. S-a insistat şi pe faptul că este necesară singura soluţie admisibilă, cea a Două State, incluzând formarea unui stat palestinian pe frontierele din 1967, cu capitala în Ierusalimul de est, sectorul palestinian al oraşului, ocupat şi apoi anexat de Israel.

Asta în contextul în care propunerea lui Trump vorbeşte despre un Ierusalim “indivizibil” cu posibilitatea de a crea o capitală a unui eventual stat palestinian la Abu Dis, zonă din Ierusalim aflată la estul sau la nordul “barierei de securitate”: cartiere care, istoric, fac parte din Ierusalim, dar acum sunt separate de Ierusalim printr-un zid de beton (foto) ridicat la începutul anilor 2000 în timpul celei de-a doua Intifada. Povestea drumului de la Locurile Sfinte spre Abu Dis este semnificativă pentru tragedia relaţiei israelo-palestiniene: în principiu, cu maşina, ar fi vorba de un drum de câteva minute. Dar, într-un punct, GPS-ul se blochează pentru apare zidul. O iei înapoi pe un traseu ocolitor, reintri pe autostradă, treci de un punct de control, intri pe un drum lateral desfundat, mergi de-a lungul unei gropi de gunoi şi unui cimitir de maşini şi, în fine ajungem la Abu Dis după 30 de minute de condus.

foto AFP

Mai rămânea însă o portiţă de speranţă: dacă cei din Liga Arabă refuzaseră, americanii contau totuşi pe marii lor aliaţi din Organizaţia de Cooperare Islamică (reprezentând interesele a mai mult de 1,5 miliarde de musulmani din întreaga lume) care numără 57 de state musulmane printre care Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, ţările care au beneficiat de cel mai mare aflux de bani oferiţi de contribuabilul american, mii de miliarde dăruiţi în diverse forme pentru ca SUA să aibă, la nevoie, puncte solide de sprijin şi susţinere totală pentru marile sale iniţiative politice. De unde şi speranţele absolut fondate ale americanilor că această reuniune în regim de urgenţă, mai ales că avea să se desfăşoare în Arabia Saudită, putea să “întoarcă” decizia de la Cairo şi, astfel, să permită relansarea jocurilor.

Luni, 3 februarie, reuniunea are loc la Jeddah (localitate în vestul Arabiei Saudite) şi se încheie cu un comunicat exact în spiritul şi litera celui adoptat de Liga Abă. Surpriza este totală şi extrem de neplăcută pentru americani care chiar nu se aştepaseră să audă reiterându-se apelul ca niciunul dintre cele 57 de state membre ale organizaţiei panislamice “să nu coopereze în niciun fel cu administraţia americană în aplicarea acestui plan”, condamnând ferm “demersul părtinitor”  al Casei Albe, propunerii americane “lipsindu-i minimum de cerinţe în domeniul justiţiei şi distrugând fundamentele păcii”. Poate cel mai semnificativ discurs al fost cel al ministrului saudit al afacerilor externe, prinţul Faisal bin Farhan care a spus că ţara sa sprijină negocierile dar asemenea iniţiative trebuie să ajungă la o soluţie care să asigure drepturile poporului palestinian “prin intermediul creării unui stat independent care să aibă capitala în Ierusalimul de est”.

Care este însă relevanţa pratică a acestor semnale, chiar dacă ele sunt cu totul neobişnuite şi formulate într-un limba dur şi cvasi-ultimativ?

În primul rând, foarte semnificativ deoarece a fost extraodinar de rar în trecut, se transmite mesajul că problema palestiniană a redevenit într-atât de relevantă, încât justifică o asemenea luare de poziţii comune care unesc zona arabă cu cea panislamică. Nu este deloc întâmplător că, pentru susţinerea mesajului arab previzibil în duritatea sa, a fost convocată reuniunea Organizaţiei de cooperare islamică, cea constituită acum cinci decenii, ca răspuns la un atac cu cocktailuri Molotov împotriva Moscheii Al Aqsa. Se aduce astfel aminte, pentru propriul electorat foarte sensibil la acest tip de problematică, faptul că se poate şi trebuie făcută o legătură directă între prolematica palestiniană şi drepturile lumii islamice asupra Locurilor Sfinte din Ierusalim. De aici toate îngrijorările şi protestele legate de mişcările de anexare teritorială anunţate de Netanayahu. Iar avertismentele nu vin doar din parte statele arabe sau organizaţiei panislamice, ci şi din partea Marii Britanii al cărui ministru de Externe, Dominic Raab, spunea că “UK este îngrijorată de rapoartele privind posibile mişcări în favoarea anexării unor părţi din Cisiordania..orice mişcare unilaterală vor reprezenta o lovitură la adresa restartării negocierilor de pace şi vor fi contrare legislaţiei internaţionale...Niciun fel de schimbare a situaţiei din teren din acest moment nu se poate face decât în urma unui acod negociat de către părţile interesate”.

Dar, în spatele tuturor acestor discuţii, există o spaimă comună teribilă, împărtăşită de toti actorii conflictului: tematica palestiniană, în acest context special, a fost reinventată şi devine simbolică pentru folosirea ei ca steag de luptă, exact ca în cea mai dură perioadă a Organizeţiei pentru Eliberarea Palestinei. Se uită propaganda de atunci, generaţia de azi chiar nu mai ştie nimic despre tragedia încleştărilor generate de “visul palestinian”, implicând nu numai toate ţările din Orientul Mijlociu şi Maghreb, dar generând organizaţii paramilitare de sprijin şi în Europa, foarte active şi ucigător de eficiente. Şi în acest moment, absolut decloc întâmplător, ISIS cheamă la intensificarea imediată a luptei împotriva Israelului şi la lovirea statelor europene membre al Coaliţiei şi Americii.

P.S. Care este oare poziţia oficială a României în ce priveşte Planul Trump? Îl aprobăm şi, ca atare, condamnăm poziţiile Ligii Arabe şi Conferinţei pan-islamice? Chiar nu avem nimic de spus?