Summitul G7 de la Biarritz: Trump îl laudă pe Johnson pentru Brexit şi îi promite un acord comercial „foarte mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump s-a întâlnit cu Boris Johnson cu ocazia summit-ului de la Biarritz, aceasta fiind prima întâlnire a preşedintelui american cu noul premier britanic.

„Este omul potrivit pentru această funcţie“, a declarat Trump referindu-se la Boris Johnson.

Trump a susţinut poziţia lui Johnson cu privire la oficializarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), cu sau fără acord. În cazul Brexitului, prevăzut să aibă loc la 31 octombrie, liderul de la Casa Albă promite ajungerea la „un acord comercial foarte mare“.

Premierul britanic a afirmat la rândul lui că ţara sa şi Statele Unite vor „încheia un acord comercial fantastic, după ce toate obstacolele vor fi înlăturate“.

Pe de altă parte, Boris Johnson face presiuni asupra UE pentru încheierea unui nou acord Brexit. Înainte de deschiderea summitului de la Biarritz, el i-a transmis preşedintelui Consiliului European Donald Tusk că va intra în istorie ca „Mr. No Deal“ în cazul ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord.

Oficialii europeni refuză redeschiderea negocierilor asupra tratatului de ieşire convenit deja cu fostul premier britanic Theresa May.

Poziţia oficialilor europeni este susţinută de preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite