Trump, Kim Jong-un şi dilema „pisicii lui Schrödinger“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacea şi stabilitatea lumii depind de modul în care, pesemne extrem de curând, va fi rezolvată această dilemă. Avem, pe de o parte, fascinanta dilemă teoretică imaginată de Erwin Schrödinger, devenită emblematică în fizica cuantică. El a imaginat următoarea experienţă:

Să închidem o pisică într-o cutie unde se află un dispozitiv care va ucide animalul în momentul în care va detecta dezintegrarea unui atom dintr-o substanţă radioactivă. Prin aceasta dorea să ilustreze paradoxurile fizicii cuantice la scară umanităţii. Iar elementul declanşator al suitei de evenimente care se va termina prin uciderea pisicii este, demonstrează el prin această experienţă, este unul complet aleator: dezintegrarea atomului este totalmente aleatorie şi, în consecinţă, imprevizibilă. În consecinţă, absolut nimeni nu va putea prezice nici momentul în care se va produce evenimentul şi nici măcar dacă el va avea loc sau nu. De aici şi explicaţia devenită axiomă a lui Schrödinger:

„Nu am cum să ştiu dacă mecanismul este declanşat. Dacă pisica respectivă era un obiect cuantic, aş spune că, în perioada în care se află în cutie, conform teoriei suprapunerii cuantice, este un organism totodată viu şi mort-viu.“

Există o şcoală foarte specială care formează analiştii de prognoză folosiţi de marii actori politici şi care au dezvoltat elaborarea de paradigme bazate pe acest principiu al incertitudinii. Aplicată în spaţiul politicii, cutia, spun ei, nu trebuie să fie neapărat una fizică, ci una virtuală, ea însemnând momentul în care un lider politic, spre exemplu, este practic închis ermetic într-un spaţiu cu variabile de supravieţuire aleatorii. Şanse zero, dacă intră în funcţiune mecanismul de reacţie declanşat de dezintegrarea atomului din materialul radioactiv.

Numai că, spre deosebire de nevinovata pisică, liderul politic respectiv, din momentul în care vede cum în jurul lui se formează cuşca virtuală, mai poate reacţiona. Şi aici ne aflăm în cazul liderului de la Phenian care are acum două certitudini absolute suprapuse pe incertitudinea totală a comunităţii globale: pe de o parte, ştie că are armele pentru a se angaja într-un conflict nuclear şi, de pe altă parte, ştie la fel de bine că finalul acestei ecuaţii nu poate fi decât anihilarea sa personală şi a unei mari părţi a poporului său. Două certitudini pe care le translatează acum în zona de incertitudine globală, dată de lipsa de unitate a comunităţii internaţionale, căzută în plasa marii dileme de tipul „bun, l-am pus în cutie, şi acum ce facem?“. Întrebarea nu este deloc teoretică din moment ce mecanismul de reacţie poate fi activat doar de o mişcare ofensivă reală a Coreei de Nord. Şi dacă nu va face această mişcare şi Kim Jong-Un va continua să-şi monteze un arsenal nuclear din ce în ce mai impresionant, construind rachete balistice intercontinentale din ce în ce mai sofisticate?

Deocamdată, Kim Jong-Un este în cutia virtuală respectivă, dar liderii super-puterilor nu s-au decis să instaleze mecanismul de anihilare. De ce oare, din moment ce toată comunitatea internaţională este de acord asupra gravităţii excepţionale a ultimelor teste nucleare efectuate de Phenian, cu spaima că armele nucleare pe care le aveau deja au trecut de la nivelul Bombei A la cel al Bombei H, ultima explozie atingând 120 Kilotone, aşa cum relatează oficialii de la Tokyo, adică de 8 ori mai mare decât a bombei americane lansată în 1945 deasupra Hiroshimei?

Răspunsul este simplu. Pe de o parte, Donald Trump spune foarte limpede că perspectiva este cea a unui răspuns nuclear în caz de atac asupra unei ţinte pe teritoriu american, cerând în acelaşi timp Consiliului de Securitate noi măsuri de coerciţie nu numai împotriva Phenianului, ci şi, folosind arma sancţiunilor, pedepsirea exemplară a tuturor ţărilor care au relaţii comerciale cu Coreea de Nord. De cealaltă parte, Rusia şi China, chiar dacă au condamnat în termeni duri recentele acţiuni nord-coreene, nu cred că opţiunea militară are sens.

„Angajarea într-o isterie militară nu are nici un sens, este un drum care merge într-un impas... iar nord-coreenii nu vor renunţa dacă nu se simt în securitate. Trebuie realizat un dialog între toate părţile interesate“.

Asta afirma Vladimir Putin, prezent la reuniunea din China a ţărilor din grupul BRICS, precizând că un răspuns militar „ar putea să ducă la o catastrofă militară şi la un număr mare de victime“. Luni ar trebui să aibă loc reuniunea Consiliului de Securitate în care va fi pus la vot pachetul de noi sancţiuni propuse de SUA (sprijinite de Marea Britanie şi Franţa) şi care vor însemna, în cazul adoptării acestui al optulea pachet de sancţiuni, lovituri foarte dure pentru Coreea de Nord în sectorul petrolier şi al turismului, presupunând şi trimiterea acasă a tuturor muncitorilor nord-coreeni care lucrează în străinătate, dar şi o serie de acţiuni restrictive pe plan diplomatic privind personalul ambasadelor nord-coreene.

Există posibilitatea, mai există oare în mod logic, a unor negocieri la care să ia parte „toate părţile interesate“?

Pare din ce în ce mai nerealistă Propunerea „celor trei NU“, astfel denumită de Siegfried Hecker, fost director al Laboratoarelor de la Los Alamos care, după câteva călătorii în Coreea de Nord, spunea că singura şansă este o negociere care să ducă la situaţia „NU bombe, NU teste nucleare suplimentare. Nu unei viitoare proliferări“. Greu de crezut, dar nu imposibil, deoarece, de partea americană, pre-condiţia pentru negocieri este renunţarea Phenianului, în totalitate, imediat, la toate armele nucleare. Cerere respinsă deja de Coreea de Nord într-o declaraţie apărută în iunie 2017 în cotidianul Rodong Sinmun unde Ri Hyon Do spunea că propunerea SUA „este o schemă americană de a răsturna regimurile politice din ţările independente prin slăbirea sistemelor lor militare de autoapărare“.

Dar - şi poate asta este întrebarea cea mai grea - suntem oare siguri că acea cutie virtuală este cu adevărat construită acum de cineva în jurul lui Kim Jong-Un sau acesta este cel care construieşte o cutie în jurul lumii? Şi dacă da, cu ajutorul cui? Poate fi admis scenariul că acesta este un pion deliberat de sacrificiu care să provoace explozia întregii structuri de putere planetară în scopul refacerii în forţă a tuturor jocurilor, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată după o conflagraţie mondială?

Cutia există. Dar cine e cu adevărat în ea?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite