Dorinţa sa de prim plan, de showman avid după vizibilitate l-au făcut să treacă peste toate regulile diplomaţiei şi ale Alianţei şi, frizând bădărănia, s-a cocoţat în titlurile agenţiilor de ştiri şi televiziunilor globale ca obiectiv în sine, chiar cu preţul de a arunca NATO în aer.

Mai întâi Donald Trump a lansat o declaraţie contondentă de la urcarea în avion: inechitatea contribuţiilor la apărarea şi securitatea Europei, discrepanţele şi pierderile în comerţul bilateral şi lipsa unei competiţii corecte transatlantice pe seama greutăţii SUA în investiţiile în Apărare. Altfel, nu sunt noutăţi, discuţia despre echilibrul asumării responsabilităţilor şi plăţilor e vechi, încă de la summit-ul NATO de la Newport Ţara Galilor, 2014. Dar maniera contondentă de exprimare e şocantă pentru lumea de astăzi, ca şi populismul sforăitor care animă aceste poziţii.

NATO discută şi tema unei împărţiri echitabile a sarcinilor şi costurilor cu ocazia actualului summit. Declaraţia finală şi documentele negociate sunt unele foarte bune, cu relevanţă pentru trecerea într-o nouă etapă de adaptare a Alianţei la ameninţările externe, cu precădere cele venite din partea Rusiei. Dezbaterea pe Marea Neagră – un compromis pentru a ajusta situaţia Georgiei şi a Ucrainei, în contextul veto-ului Ungariei faţă de orice pas pentru Kiev, atât timp nu rezolvă legea educaţiei, o răutate gratuită şi eroare strategică – e fără precedent şi de primă importanţă pentru România.

Impoliteţea frizează, din nou, bădărănismul diplomatic. Iar acest libertinaj politic şi mediatic al lui Donald Trump nu are cum să facă bine NATO.

La nivel militar, marile teme ce vizează direct ţara noastră nu au fost tranşate încă, şi nu cred că vom avea răspunsuri în summit, dar transformarea Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova din una pentru exerciţii comune într-una pentru toate tipurile de operaţii este iminentă, aşa cum deciziile pentru comandamentele noii structuri flexibile a Alianţei sunt în curs şi România are propria sa aspiraţie şi nivel de ambiţie în materie.

De pe altă parte, Donald Trump a mai făcut o nefăcută, tot rezultat al pornirilor sale histrionice, de vedetism şi căutarea cu orice preţ a unor pretinse victorii de vizibilitate excesivă cu lucruri contraproductive. Astfel, până să aşteaptă întâlnirea în spatele uşilor închise, până să marcheze temele principale alături de ceilalţi aliaţi în Consiliul Nord-Atlantic, formatul Afghanistan sau dezbaterea pe Marea Neagră, Preşedintele SUA a folosit întâlnirea cu Secretarul General al NATO pentru a marca al doilea atac devastator, de această dată ţinta fiind Germania şi legătura sa dependentă de gazul rusesc prin Nord Stream 2.

Din nou, critica e binevenită şi e veche. A fost făcută în fiecare etapă de către statele din Flancul Estic al NATO, inclusiv România. A fost făcută, deja, şi de SUA. Dar să o faci în maniera aceasta, acuzându-ţi aliatul german că e vândut la ruşi şi dependent de Rusia lui Putin (cu care există suspiciuni anchetate de un procuror special că tu însuţi ai fi avut şi ai înţelegeri şi relaţii vinovate) pare mai degrabă o dispută destinată pieţei interne, a votantului din SUA, decât relaţiilor din cadrul Alianţei. Impoliteţea frizează, din nou, bădărănismul diplomatic. Iar acest libertinaj politic şi mediatic al lui Donald Trump nu are cum să facă bine NATO.

Un summit agitat, dar de continuitate, în care se relevă din nou personalitatea vulcanică şi greu de îndiguit a Preşedintelui Donald Trump, dar şi continuitatea angajamentului american pentru securitatea şi Apărarea Europei.

Speculaţiile au început să curgă: SUA se retrage din NATO, SUA aruncă Germania în afara Alianţei, ruptură transatlantică, construcţia noilor axe anglo-americană versus axa germanofilă-Mittel Europa. Ei bine, norocul e că politicienii europeni responsabili l-au învăţat pe Trump, e deranjant şi creează disensiuni, chiar vulnerabilităţi în relaţiile transatlantice valorificabile de către Rusia lui Vladimir Putin, dar lucrurile sunt departe de incendiul anarhiei finale sau de distrugerea deplină a organizaţiilor internaţionale ale Occidentului.

Doamna Angela Merkel, dar şi alţi lideri europeni şi membri NATO, au lansat deja oferte de negociere şi în privinţa taxelor vamale pentru autoturisme – reducerea celor europene pentru maşini americane şi găsirea unui echilibru convenabil cu SUA - temă care altfel nu face parte din agenda NATO. Apoi răspunsul cumpănit la atacul lui Trump blochează spirala escaladării şi descalifică vociferările publice, în timp ce Germania însăşi a devansat termenul pentru atingerea ţintelor de investiţii – 2% din PIB pentru apărare şi peste 20% echipament nou – de la 2024 la 2022, teme unde România joacă un rol de prim plan, fiind performeră din 2017. Această reacţie echilibrată face diferenţa şi anunţă amânarea anunţatei Apocalipse a NATO.

Pe de altă parte, nu putem trece peste declaraţia explicită a NATO care cere retragerea trupelor ruse din Georgia, Ucraina şi Republica Moldova, state partenere ale Alianţei. Şi acest lucru în absenţa – greu pardonabilă şi o alegere foarte proastă – a oricărui reprezentant al Republicii Moldova la summit, pe motiv că nu există format care să o poată conţine, ca şi cum Chişinăul nu ar face parte din Regiunea Extinsă a Mării Negre, inclusă acolo cu greu de către România.

În concluzie, un summit agitat, dar de continuitate, în care se relevă din nou personalitatea vulcanică şi greu de îndiguit a Preşedintelui Donald Trump, dar şi continuitatea angajamentului american pentru securitatea şi Apărarea Europei şi interesele strategice constante în regiunea noastră, în flancul Estic al Alianţei.