Triburi pentru care sporturile olimpice sunt un mod de viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Londra, organizaţia „Survival International“, care militează pentru protejarea triburilor din întreaga lume, a identificat acele comunităţi în care sporturile de la Olimpiadă fac parte din viaţa de zi cu zi.

Tirul, scufundările sau înotul nu sunt activităţi desfăşurate de dragul sportului, ci parte din existenţă, notează puvblicaţia „Huffington Post".

1. Despre seminomazii Moken, care trăiesc în arhipelagul Mergui din Marea Andaman, se spune că pot să înoate înainte de a învăţa să meargă. „Oceanul este universul nostru“, spune Hook Suriyan, un membru al tribului Moken.

Un studiu recent realizat de Universitatea din Lund, Suedia, a arătat că vederea copiilor moken este cu 50% mai dezvoltată decât cea a europenilor. De-a lungul sutelor de ani, tribul Moken şi-a dezvoltat abilitatea unică de a se concentra sub apă, folosindu-şi abilităţile vizuale pentru a se scufunda în căutarea hranei. Acest lucru a dus la îmbunătăţirea eficienţei vederii până la limita a ceea ce este omeneşte posibil.



2. Membrii tribului Awá din Amazon sunt arcaşi înnăscuţi. Ei vânează cu arcuri de 1,85 de metri lungime şi cară săgeţi făcute din bambus, fibre de palmier, răşină de copac şi din pene. Vârful săgeţilor variază ca formă şi mărime, în funcţie de tipul de pradă. Populaţia Awá se mişcă prin junglă pe timp de noapte, cu torţe făcute din răşină.

În timp ce aşteaptă apariţia maimuţelor urlătoare, vânătorii stau pe ramurile copacilor, la o înălţime de 30 de metri. Săgeţile sunt trase de la această înălţime ameţitoare.

În prezent, pădurea Awá este defrişată mai rapid decât orice altă pădure din Amazon, iar tribul va supravieţui doar dacă terenul lor este protejat.

image
image

3. În deşertul central australian se află aborigenii Pitjantjatjara, ale căror abilităţi acrobatice reflectă nu numai cât de rapizi, de puternici şi de avansaţi pot fi oamenii, ci reprezintă şi un indicator al diversităţii extraordinare a omenirii.

În timp ce lumea occidentală devine din ce în ce mai omogenizată, sedentară şi se îndepărtează de natură, aborigenii din Australia au prosperat mii de ani exclusiv pe resurse proprii şi pe modul lor de viaţă legat de natură. Ei demonstrează, prin abilităţile lor de a se scufunda, de a vâna, de a alerga sau de a călări, agilitata, adaptabilitate şi ingeniozitate.

image

4. Pentru tribul Hamar din Valea Omo, Etiopia, abilitatea unui membru de a avea echilibrul pe care un sportiv îl are pe bârnă, dar pe spatele unor vite, îl califică pentru căsătorie, pentru a deţine vite şi pentru a avea copii.

Înainte de această probă, capul bărbatului este ras parţial şi corpul îi este uns cu bălegar, pentru a prinde putere. Dacă nu reuşeşte să meargă pe spatele vitelor atrage ruşine asupra sa, dar îi sunt permise mai multe încercări.

image

5. La sud de Ecuator, în Papua Noua Guinee, se află un trib seminomad, Asmat, care trăieşte într-o regiune fără drumuri. Prin urmare, membrii acestuia folosesc canoea pentru a se deplasa. Canotorii vâslesc din picioare, priceperea lor constând în menţinerea echilibrului şi în folosirea beţelor lungi pentru a se deplasa. Mai dificil este atunci când aceştia întâlnesc curenţi.
 

image

6. În canioanele şi deşerturile din Sierra Madre din Mexic, alergarea de rezistenţă pe distanţe lungi este un stil de viaţă pentru oamenii Rarámuri sau Tarahumara. Rarámuri înseamnă „cei care aleargă repede“.  

Cel mai popular joc Trarahumara este  „ŕarajípar“ sau „cursa în care loveşti mingea“. Jucătorii lovesc o minge de lemn cu picioarele. Cursele lungi pot dura şi 48 de ore, acoperind o distanţă de 150-300 de kilometri, de teren accidentat.

image

7. Oamenii Bajau din Sabah, Sulawesi, se pot scufunda până la 20 de metri adâncime ca să vâneze peşti, perle sau castraveţi de mare. Cunoscuţi sub numele de „ţigani de mare“, cercetătorii au descoperit că poporul Bajau îşi petrece mai bine de 60% din timp sub apă şi îşi pot ţine respiraţia timp de trei minute.

image

8. Mongolii spun despre ei că sunt „oamenii celor cinci animale“: cai, oi, capre, cămile şi vite. Caii sunt apreciaţi cel mai mult (un cal valorează zece capre) şi sunt o parte esenţială din viaţa nomadă. Băutura naţionlă „airag“ se face din laptele fermentat al iepelor.

Abilităţile lor de călărie sunt excepţionale: băieţii sunt învăţaţi să călărească de îndată ce învaţă să meargă. În timpul festivalului „naadam“, băieţii mai mici de cinci ani participă la cursele din stepa mongolă fără şa sau desculţi, pe o distanţă de 30 de kilometri.
 

image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite