În urmă cu două zile, prefaţând vizita lui Macron la Beirut, estimam - pe baza informaţiilor care se primeau la Bruxelles - că una dintre dimensiunile demersului francez urma să fie tocmai o asemenea propunere cu înaltă valoare politică şi deschizătoare de canale diplomatice destul de mult timp ocultate.

Este vorba despre un demers foarte interesant (să vem cu ce rezultate concrete se va finaliza) prin care europenii încearcă să preia iniţiativa în zonă şi să se impună sau, mai precis, să revină ca actor inconturnabil în această regiune. Se poate, dat fiind că, rând pe rând, au cam fost epuizate celelalte soluţii, devine posibil un leadership care, acum, să fie esenţial pentru Liban dar care, pe viitor, să permită organizarea unor demersuri similare pentru zone strategice cu nevoi similar urgente, mulţi dintre negociatori pomeniond insistent de Libia şi Siria. Şi mai este un element nou în ceea ce s-a decis între Paris şi Bruxelles în ultimele zile: deocamdată, datorită extremei urgenţe, nu vorbim decât de o pură acţiune umanitară, dar este absolut evident că, pentru a fi convingător, demersul trebuie să continue cu faza următoare, cea a reconstrucţiei. Şi, în logica politică a marilor jocuri, este ceea ce au promis deja instituţiiule europene, răspunzând astfel unei invitaţii mai vechi făcute în cadrul procesului de la Astana în care se decidea viitorul Siriei sau, la Berlin, când se încerca rezolvarea problemei libiene. Atunci, dacă vă mai amintiţi, europenii erau invitaţi să se angajeze în proiectele de reconstrucţie.

Iată, în acest sens, declaraţia făcută de Eric Mammer, purtătorul de cuvând al Comisiei Europene  înaintea vizitei care a început azi la Beirut a lui Charles Michel, preşedintele Uniunii Europene: „Lucrăm acum pe o pe o estimare a nevoilor umanitare şi avem nevoie de maximum de informaţii disponibile. Suntem în faza de urgenţă. Nu este vorba despre o conferinţă privind reconstrucţia Libanului. Despre asta va fi vorba într-o fază ulterioară... Am înţeles că această conferinţă organizată pe video are ca scop colectarea de fonduri pentru un ajutor umanitar de urgenţă“.

Conferinţa organizată de Macron poate reprezenta o repetare a modelului reuşit în strângerea de fonduri pentru combaterea pandemiei şi este pusă sub egida ONU şi a Băncii Mondiale şi pare evident că se va reuşi strângerea unei sume considerabile. Dar ce este nou, e că s-ar dori să se meragă cu un pas mai departe de modelul tradiţional „am strâns banii, ne-am făcut treba, luaţi-i şi faceţi ce vreţi cu ei“. După ce Macron a anunţat că este indispensabilă o curăţenie profundă a administraţiei libaneze acuzată de ani mulţi de corupţie şi lipsă de expertiză, poate să apară o condiţionare a trimiterii banilor, lucru posibil doar în condiţiile în care încep mari reforme de substanţă ale administraţiei publice şi sistemului financiar: „trebuie să ne asigurăm că fondurile care vor fi puse la dispoziţie vor fi gerate în modul cel mai eficient posibil - spunea purtătorul de cuvânt al executivului comunitar. Instituţiile europene insistă asupra necesităţii de a întreprinde reformele care sunt aşteptate de populaţie“. S-ar putea ca, foarte repede, chiar în decursul video-conferinţei de duminică, să auzim repetat acest ape; care să devină chiar o precondiţie de care toată lumea să ţină seama, ceva similar regulilor impuse statelor europene pentru acces la fondurile de urgenţă pentru combaterea efectelor pandemiei legate de îndeplinirea criteriilor statului de drept.

Intresant este că apelul lui Macron a fost acceptat de Trump care, ieri, a anunţat că va participa la videoconferinţă deoarece „toată lumea vrea să ajute!“, un comunicat al Casei Albe menţionând că preşedintele „s-a angajat să continue ajutorul american prin trimiterea de material de urgenţă pentru a răspunde nevoilor umanitare şi sanitare în această perioadă dificilă“. La rândul său, Trup a precizat că deja au plecat spre Liban trei mari avioane de transport cu material medical, apă şi hrană, precizând că se află deja pe drum şi echipe de medici şi tehnicieni.

 

Had a lengthy discussion this morning with President Macron of France concerning numerous subjects, but in particular the catastrophic event which took place in Beirut, Lebanon...

— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) August 7, 2020

 

...We will be having a conference call on Sunday with President Macron, leaders of Lebanon, and leaders from various other parts of the world. Everyone wants to help!

— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) August 7, 2020

 

Acestea fiind spuse, miza evenimentelor din aceste zile este de a şti cu oarecare precize ce şanse reale au aceste iniţiative de origine franceză şi în jurul căreia UE încearcă să asambleze un posibil proiect viitoar de mai mari dimensiuni. Deocamdată nu vor exista probleme, nevoile sunt enorme şi receptaculul este gol. Dar mâine?

Credibilitatea demersului - ca orice se încearcă a se construi în Orientul Apropiat - depinde de capacitatea de a asocia forţele locale divergente (sau chiar absolut ostile) care se sfâşie de sute de ani, teritoriul libanez fiind exemplar prin lupta unui număr uriaş de facţiuni în spatele cărora se află puteri străine. fie cu interese mai vechi, fie cu totul noi în spaţiul respectiv. Totodată, proiectul european va trebui să negocieze un echilibru cu triada Rusia-Iran-Turcia, deschizând porţile unei viitoare cooperări în proeictul sirian. Cu ochii mai departe, spre o arhitetură de includere a intereselor chineze (şi implicit investiţiilor viitoare în reconstrucţie), China care deja are aşezate în zonă pente strategice ale traseelor maritime şi terestre din Noul său Drum al Mătăsii. Nu este imposibil, dar este extrem de dificil.

Cu toate astea, dintre toţi actorii internaţionali care ar putea obţine o acceptare local imediată pentru un proiect bazat pe intervenţie umanitară masivă, acesta propus de francezi este credibil pentru că, deoacamdată, Macron are neatinse legăturile diplomatice cu toţi actorii statali şi non-statali din zonă, cu capacitatea de a face presiuni non-militare inclusiv împotriva celor din Hezbollah. Spre exemplu, aş vrea să vă asigur că nimeni din Iran nu uită faptul că, fără sprijinul oferit de Franţa care i-a acordat Ayatollahului Khomeini dreptul de a locui la Neauphle-le-Chateau începând cu octombrie 1978 de unde a putu continua lupta sa împotriva regimului Sahului Pahlavi susţinut de SUA şi de unde a putut coordona declanşarea Revoluţiei Islamice.

Nu uitaţi şi o anume tradiţie culturală care a persistat până în zilelele noastre, căci şcoala franceză de la Beirut a fost locul în care s-au pregătit multe dintre elitele conducătoare din Orientul Apropiat şi copiilor, fiind în plus şi un spaţiu care a rezistat mult timp ca safe heaven al marilor afaceri trans-partinice şi trans-confesionale între actori care, în ţările lor, nu aveau posibilitatea să se întâlnească. Din acest punct de vedere, mulţi, foarte mulţi îşi doresc ca acel Liban de odinioară să poată reveni la viaţă, chiar cu vechea sa identitate de „Paris al Orientului Apropiat“.