Tiraspolul nu este de acord cu decizia CEDO în privinţa şcolilor cu predare în limba română, considerând-o "preconcepută şi politizată"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Externe de la Tiraspol, condamnarea Rusiei este o decizie care nu are nimic în comun cu realităţile obiective.

Tiraspolul a calificat decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) împotriva Rusiei în cazul procesului privind şcolile cu predare în limba română drept una "preconcepută şi politizată", afirmând că CEDO devine astfel un instrument de presiune, relatează PRO TV Chişinău.

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Externe de la Tiraspol, condamnarea Rusiei este o decizie care nu are nimic în comun cu realităţile obiective.

"Elevii celor şase şcoli nominalizate sunt limitaţi intenţionat în drepturile la educaţie de către administraţiilor lor, care au acţionat la indicaţia directă de la Chişinău. Această situaţie a fost folosită pentru a exercita o presiune politică asupra Tiraspolului", se arată în comunicat.

Totodată, Tiraspolul susţine că definiţia CEDO potrivit căreia limba moldovenească asociată cu alfabetul chirilic este o combinaţie neutilizată şi nerecunoscută în lume este ofensatoare pentru poporul moldovenesc. "În prezent, alfabetul chirilic, tradiţional şi veridic istoric pentru limba moldovenească, este menţinut doar în RMN (Transnistria)", se arată în comunicat.

Potrivit administraţiei de la Tiraspol, CEDO devine un instrument de presiune. "Este regretabil că drepturile oamenilor sunt folosite cinic pentru atingerea scopurilor politice ale unor ţări. Credem că această situaţie nu contribuie la consolidarea autorităţii Consiliului Europei ca organizaţie capabilă să elaboreze standarde general europene în sfera umanitară", se mai arată în comunicat.

Săptămâna trecută, CEDO a condamnat Rusia pentru încălcarea dreptului la educaţie al elevilor din şcolile moldoveneşti din Transnistria şi a dispus ca aceasta să le plătească reclamanţilor despăgubiri de câte 1.020 de euro şi să achite cheltuieli de judecată de 50.000 de euro.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite