Timpul nu mai are răbdare cu Cipru

Republica Turcă a Ciprului de Nord (TRNC), jumătatea de Cipru izolată din 1974 de comunitatea internaţională, şi garantul său, Turcia, s-au săturat să aştepte ca partea greacă să negocieze cu bună-credinţă pentru reunificarea insulei. La fel, şi ONU. Dacă, până în octombrie, problema nu va fi rezolvată şi reunificarea nu se va întâmpla, TRNC este pregătită de un plan B. Cel mai probabil, să ceară recunoaşterea sa ca

Comparată de Alvaro de Soto (ONU) cu „un cufăr cu patru lacăte, ale cărui chei trebuie să fie gata în acelaşi timp" pentru a fi deschis, problema cipriotă (la ora actuală cel mai vechi conflict al Europei, datând din 1974) se apropie cu paşi repezi de un deznodământ. După 37 de ani şi sute de întâlniri, trei dintre cele patru „chei" sunt pregătite: Grecia, Turcia, şi TRNC sunt de acord ca negocierile pentru reunificare să ajungă la un rezultat până în octombrie. Rămân de rezolvat însă poziţiile Ciprului grecesc şi interesele Uniunii Europene.

Turcia presează UE să convingă şi Ciprul grecesc să ajungă la rezultate concrete la masa negocierilor. Ciprioţi turci cu care a stat de vorbă „Adevărul" sunt convinşi că mai multe state mari din UE folosesc ca pretext problema reunificării Ciprului pentru a bloca negocierile de aderare la UE a Turciei (acesta fiind poate şi cea mai important piedică oficială în calea aderării Turciei). Recent, Turcia şi-a înăsprit poziţia. Întâi ministrul de Externe turc Ahmet Davutoglu şi apoi premierul Recep Tayip Erdogan au ameninţat că vor boicota întreaga Uniune Europeană dacă Ciprul va prelua preşedinţia UE în iulie anul viitor încă divizat.

O insulă cu probleme

Ciprul este un univers în miniatură şi un conflict poate la fel de complicat ca cel israeliano-palestinian. Există două etnii - turcă şi greacă - şi, din 1974, două părţi ale insulei bine demarcate. Există o armată turcă care păzeşte partea nordică şi o armată cipriotă greacă care păzeşte partea din sud. Între ele, soldaţii ONU. Nu în ultimul rând, dată fiind importanţa strategică a Insulei Afroditei, există două baze suverane britanice.

Premierul turc, Recep Tayip Erdogan (centru), invitat la festivităţile din Ciprul de Nord   Foto: AFP

Deşi, în acest moment, nici Grecia şi nici Turcia nu se mai opun reunificării, iar ONU face de asemenea presiuni pentru această rezolvare (secretarul general al ONU ameninţând recent că ar retrage soldaţii ONU care asigură pacea şi a căror staţionare costă peste 57 de milioane de dolari anual), negocierile sunt în continuare în impas. Cel mai aproape de încheierea unui acord asupra reunificării, părţile au fost în 2004, când insula ar fi putut intra unită în UE. Atunci însă, ciprioţii au respins referendumul privind reunificarea. În ciuda promisiunilor făcute de UE în 2004, partea turcă este în continuare supusă embargourilor: nu poate importa ori exporta spre UE, porturile sunt închise acestor mărfuri, iar pe aeroporturi niciun avion nu poate ateriza dacă nu vine din Turcia. Cetăţenii nu pot călători pre UE decât cu paşapoarte speciale. Aproape întreaga economie a insulei este ţinută pe umeri de Turcia (care îi alocă 415 milioane de dolari anual), iar investitorii străini nu se înghesuie.

Ce se află în dispută

Dosarele asupra cărora cele două părţi nu s-au pus de acord sunt forma de guvernare (formula propusă de ONU fiind cea a unui stat federal cu două administraţii, dar un guvern federal), împărţirea puterii, împărţirea teritorială, asigurarea  securităţii insulei în cazul reunificării şi chestiunea restituirii proprietăţilor refugiaţilor de ambele părţi în urma intervenţiei din 1974.

Orice înţelegere va trebui confirmată prin referendumuri de ambele părţi. Iar ciprioţii greci par tot mai puţin dispuşi să spună „da" unei reunificări. Există tot mai mulţi tineri care nu mai au nostalgii pentru vreo proprietate pierdută cândva prin divizarea insulei. Aşa că timpul lucrează împotriva soluţiei reunificării, cred ciprioţii turci.

După intervenţia militară din 1974 a Turciei (menită să împiedice junta militară din Grecia să anexeze Ciprul) şi după carnajul din ambele tabere, insula Afroditei a fost împărţită în două, cu zidul de demarcaţie trecând prin centrul capitalei Nicosia (Lefkoşa, în turcă). A urmat, conform rezoluţiei ONU, schimbul de populaţie. Ciprioţii turci care locuiau în sud au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi să se mute în partea de nord, iar ciprioţii greci au părăsit partea de nord pentru a se muta în sud. Chestiunea acestor proprietăţi abandonate forţat atunci rămâne încă una dintre cele mai mari probleme în calea reunificării.

Oficialii ciprioţi turci spun, de pildă, că ciproţii greci vor ca foştii proprietari ai caselor de pe actualul teritoriu al TRNC să aibă ultimul cuvânt în ceea ce priveşte despăgubirea ce ar trebui să le fie acordată. Făcând asta, ignoră total drepturile actualilor proprietari. De pildă, dacă un bloc construit pe locul unei foste proprietăţi abandonată de un cipriot grec, poziţia ciprioţilor greci stipulează că acesta poate fi dărâmat dacă pământul este redat unui cipriot grec.

„Noi propunem ciprioţilor greci pentru proprietăţile pe care le-au avut aici schimburi de pământuri, compensaţii financiare şi restituiri limitate. Am pus pe picioare o comisie a proprietăţilor căreia i se adresează ciprioţii greci. Circa 200 de persoane au fost despăgubite - am plătit o sumă de 38 de milioane de euro în total", spune ministrul de Externe al TRNC, Hussein Ozgurgun. Conform aceluiaşi oficial, partea grecească nu are o astfel de comisie, pentru că ei spun că vom găsi o soluţie pentru asta doar după ce semnăm un acord.

Există un „plan B"?

„Există", răspund la unison ciprioţii turci. Numai că nimeni nu vrea să vorbească despre asta foarte clar. Îl lasă însă să se întrevadă, printre rânduri. Cel mai probabil, vor cere recunoaşterea la ONU ca stat. Şi-au trimis deja reprezentanţi în mai multe state, inclusiv în Europa, în  Suedia şi în Norvegia. „Vrem să fim recunoscuţi de comunitatea internaţională, să fim parte din ea - avem partide, ONG-uri, un guvern de facto. Aşa că dacă ciprioţii greci vor continua cu poziţia intransigentă, vom face alţi paşi", potrivit lui Hussein Ozgurgun.

Turcia, sătulă

Ministrul de Externe turc, Ahmet Davutoglu, a spus că Turcia nu poate accepta ca problema cipriotă să continue să fie o piedică în calea negocierilor cu UE. „Este o problemă între ciprioţii turci şi cei greci, nu între Grecia şi Turcia. Iar UE insistă că Turcia trebuie să recunoască administraţia cipriotă greacă ca pe singura administraţie a insulei. Asta nu duce nicăieri", spune administraţia din TRNC. „Nu există un motiv sau o justificare etnică pentru a ţine nordul izolat", a ameninţat Davutoglu.

Poziţia ciprului

Reunificarea insulei sub forma unui stat federal este soluţia cea mai bună pentru Cipru, declara anul trecut, într-un interviu pentru „Adevărul", şi ministrul de Externe al Republicii Cipru, Markos Kyprianou. „Comerţul direct cu Nordul este greşit din punct de vedere legal, pentru că ar însemna încălcarea acquis-ului comunitar. Sunt convins că statele UE vor respecta cadrul legal comunitar. Nu poţi să iei decizii în cadrul UE, în chestiuni naţionale ale Ciprului, fără să ai acordul acestuia. Nu cred că ţările membre vor să creeze astfel un precedent în spaţiul comunitar. Am avea nevoie şi de sprijinul României", mai declara acesta.

"Nu vom aştepta la nesfârşit ca partea grecească să răspundă într-un mod la fel de constructiv şi rapid."
Hussein Ozgurgun
ministrul de Externe al TRNC

Ciprul, în cifre

- 37 de ani au trecut de la divizarea insulei

- 9.251 km pătraţi este suprafaţa totală a insulei

- 59% din suprafaţa insulei este ocupată de Republica Cipru (recunoscută internaţional) şi 36% de TRNC (nerecunoscută decât de Turcia)

- 1.500 de ciprioţi greci şi 500 de ciprioţi turci rămân dispăruţi până în ziua de azi ca urmare a conflictului din 1974

- 75% din importurile TRNC provin din Turcia, ca urmare a embargoului european

- 11 puteri au cucerit de-a lungul timpului „Insula Afroditei": grecii, hitiţii, asirienii, egiptenii, perşii, romanii, raşindunii, umayazii, veneţienii, otomanii, britanicii.

- 1571 anul în care insula este cucerită de Imperiul Otoman şi rămâne sub control otoman timp de trei secole

- 1878 anul în care insula a fost plasată sub administraţie britanică

- 1960 insula îşi dobândeşte independenţa

- 1974 după 11 ani de violenţe interetnice, junta, la putere în Grecia, încearcă să realizeze „enosisul" (unirea Ciprului cu Grecia). Turcia intervine militar. Sute de mii de ciprioţi turci şi greci devin refugiaţi

- 1983 pe 15 noiembrie se proclamă crearea Republicii Turce a Ciprului de Nord

- 2004 insula intră divizată în UE, doar partea grecească fiind recunoscută pe plan internaţional

- 650.000 de ciprioţi greci (77%)

- 256.000 de ciprioţi turci (18%)

- 100.000 de soldaţi sunt în prezent staţionaţi pe insulă: turci, ciprioţi greci, britanici şi ai ONU

Derviş Eroglu  Preşedintele TRNC: „Răbdarea noastră se apropie de sfârşit"

"Adevărul":  Ce fel de acord vrea TRNC?

D.E.: Republica Turcă a Ciprului de Nord are toate caracteristicile unui stat independent, chiar dacă este recunoscut doar de Turcia. Continuăm negocierile cu partea grecească pentru a găsi un acord. Nu încerc să dau vina pe partea din sud, dar toate textele de acord propuse în trecut au fost respinse de ciprioţii greci. Cel mai recent exemplu este planul Annan din 24 aprilie 2004. Partea turcă a spus "da" planului în proporţie de 65%, în timp ce partea ciprotă greacă a spus "nu" cu 76%. Totuşi, acum partea grecească este în interiorul Uniunii Europene, iar noi suntem în afara ei şi în izolare, sub embargou.

Ce fel de acord vrea TRNC? Tipul de acord pe care încercăm să îl obţinem la masa negocierilor este un nou parteneriat bazat pe bi-teritorialitate, bi-zonalitate, un sistem federal, bazat pe egalitatea politică a celor două părţi. Cele două state trebuie să aibă un statut egal. Este genul de plan care a fost recomandat de toate rezoluţiile Naţiunilor Unite. Partea cipriotă greacă este de părere că acceptând un sistem federalist, face o concesie şi urmează o politică a ce poţi lua mai degrabă decât ce poţi da pe termen lung. Şi noi avem un stat şi ar fi o concesie şi pentru noi pentru că şi noi am renunţa la statul nostru. Deci e o concesie pentru ambele părţi. O să găsim o soluţie.

"Adevărul": Credeţi că faptul că nu aţi fost recunoscuţi de niciun stat din lume este o răzbunare pentru intervenţia Turciei din 1974?

D.E.:În opinia mea, nu acesta e răspunsul. În primul rând, pentru că intervenţia Turciei nu a reprezentat o invazie, o ocupaţie. A avut obligaţia să intervină pentru că s-a încălcat Constituţia: odată cu lovitura de stat din 1974, de fapt nu mai exista nicio Constituţie, ci doar vărsare de sânge. De fapt, am cerut Naţiunilor Unite să ne recunoască pentru că existau ţări care voiau să ne recunoască, dar Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluţiile 541 şi 550 care au împiedicat recunoaşterea noastră ca stat. Pakistan şi Bangladesh erau de pildă printre statele pregătite să ne recunoască. Dar bineînţeles, Turcia ne recunoaşte.

De atunci însă s-au schimbat multe: Sudanul de sud de pildă este un nou stat, ca şi Kosovo, Timorul de Est, statele din fosta Iugoslavie. Cehii şi slovacii s-au despărţit şi ambele ţări sunt acum membre ale UE.  Credem că există un dublu standard al comunităţii internaţionale care îi afectează pe ciprioţii turci.

Noi negociem cu bunăcredinţă cu partea cipriotă greacă, dar răbdarea noastră se apropie de sfârşit. Până în octombrie, vom face tot ce ne stă în putinţă să ne atingem convergenţe la toate capitolele de negociere. Dar nu pot vorbi şi în numele vecinilor noştri din sud. După atâtea zeci de ani, încă vorbim şi doar vorbim. Dacă ar exista voinţă politică şi ea există în ceea ce ne priveşte, un acord ar fi posibil.

"Adevărul": De ce nu poate fi rezolvată chestiunea proprietăţilor?

D.E.: Am discutat chestiunea proprietăţilor timp de 8 luni. Aşa cum există proprietăţi ale ciprioţilor greci în nord, există şi proprietăţi ale ciprioţilor turci în sud. Am pierdut 37 de ani, din 1974 până acum. Aici există o viaţă reală. În aceată perioadă, oamenii şi-au creat o viaţă aici: aici îşi îngroapă părinţii, avem o viaţă socială şi economică şi unii din aceşti oameni trebuie să ne aducem aminte că au fost refugiaţi de trei sau chiar de patru ori, aşa că orice acord trebuie să aibă grijă să nu ruineze această viaţă socio-economică şi să nu disloce oamenii încă o dată. Aşa că propunem o abordare în trei puncte a acestei probleme: unu, schimb de pământ (locuinţe), doi - compensaţii (despăgubiri) şi trei - restituire limitată.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat o hotărâre conform căreia, pentru a repara greşeli ale trecutului, nu trebuie să creăm prejudicii în prezent. Nu trebuie să îl luăm pe actualul proprietar al unei locuinţe de braţ şi să îl dăm afară. Şi partea grecească tratează chestiunea proprietăţile pornind de la idea restituirii, schimbului de proprietăţi sau despăgubirilor. Cu toate acestea, ei impun o condiţie suplimentară: ca fostul proprietar să aibă ultimul cuvânt. Cu alte cuvinte, dacă acea persoană decide că vrea proprietatea înapoi, să îi fie dată înapoi indiferent ce se întâmplă cu actualul proprietar. Nu este o abordare potrivită. Nu negăm dreptul la proprietate nimănui. De aceea propunem schimburi şi despăgubiri, dar o restituire  limitată. De aceea îi tot spun omologului grec să înceteze să-şi imagineze că ne vom întoarce la ceea ce era înainte de 1974 pentru că a ne întoarce în trecut nu este posibil.

Adevărul: Care este planul B în cazul în care negocierile pentru reunificare eşuează?

D.E.: Ca politician care conduce negocierile din partea TRNC, nu ar fi potrivit pentru mine să mă concentrez asupra vreunui plan B, acum ne concentrăm asupra negocierilor. Totuşi, dacă asta nu se întâmplă până la finalul anului, atunci va trebui să mai privim încă o dată şi să analizăm situaţia conform condiţiilor ce vor fi atunci.


Hussein Ozgurgun Ministrul de Externe al TRNC: „Cred că UE nu vrea să rezolve problema"

"Adevărul": Ciprul de Nord mai doreşte reunificarea?

Hussein Ozgurgun: Ciprul de Nord nu ar fi existat azi, dacă mama Turcie nu ar fi intervenit în 1974 să ne salveze de anihilarea totală, din mâinile elementelor greceşti înarmate şi a Juntei greceşti. De ce este nevoie pentru un viitor mai bun al ambelor etnii? Din 1973, când partea grecească a preluat de facto controlul, nu a mai existat o conducere comună a Ciprului capabilă să reprezinte întreaga insulă. De atunci, partea grecească a continuat să pretindă în mod ilegitim că este singurul administrator al insulei.

În faţa agresiunii din 1974 a Greciei, Turcia nu a avut altă alegere decât să intervină în virtutea tratatelor internaţionale. Acţiunea Turciei a fost legală potrivit articolului 4 al Tratatului de garanţie din 1963. Din păcate, comunitatea internaţională a ales să trateze doar cu administraţia grecească, de parcă ar fi fost singurul guvern al Ciprului, în dauna intereselor ciprioţilor turci. A continuat sub forma embargourilor asupra vieţii sociale, politice, economice, culturale, sportive a ciprioţilor turci.

Deşi partea grecească a refuzat orice contact, nu ne-am pierdut speranţa. Viitorul următoarelor generaţii nu poate rămâne prizonierul trecutului. Ciprul grecesc a făcut însă toate eforturile pentru a respinge toate negocierile sub patronajul ONU, inclusiv planul Annan din 2004. În ciuda acestor fapte, embargoul a continuat asupra ciprioţilor turci, în timp ce ciprioţilor greci li s-a permis să se bucure de toate beneficiile ocupaţiei sale ilegale. Mai mult, a devenit un membru cu drepturi depline al UE, în ciuda faptului că a respins soluţiile ONU - planul Annan, care avea tot sprijinul comunităţii internaţionale.

"Adevărul": Ce ar fi putut să facă UE şi nu a făcut?

H.O.: TRNC a fost lăsat singur, în special de UE. Nu şi-au ţinut cuvântul şi nu au ridicat izolarea nedreaptă. Este vorba de o tăcere complice pentru a ne lua drepturile, pretextând că trebuie să ne concentrăm pe găsirea unui acord.  Această poziţie ipocrită a comunităţii internaţională îi încurajează pe ciprioţii greci să-şi continue politica intransigentă şi reprezintă principala piedică în calea găsirii unui acord.  Din 2004, au avut loc peste 100 de întâlniri ale liderilor. Ciprul de Nord acceptă parametrii planului negociat cu ONU, care includ stabilirea unui parteneriat nou, instaurarea bi-zonalităţii, un statut egal al celor două state, egalitatea politică a celor două popoare şi continuarea garanţiilor. Totuşi, în ciuda faptului că negociem cu bunăcredinţă, partea grecească face totul pentru a distruge aceşti parametri.

Unde există înţelegere şi unde nu

H.O.: Au existat totuşi ceva progrese la trei capitole de negociere: guvernanţă şi împărţirea puterii, economie şi afaceri privind Uniunea Europeană. La celelalte trei capitole din păcate, adică proprietăţi, teritoriu şi securitate şi continuarea garanţiilor, nu am făcut suficiente progrese. Mai ales în domeniul proprietăţilor nu am făcut paşi înainte, în ciuda iniţiativelor noi luate de TRNC, noi potrivit aprecierilor făcute şi de Ban Ki-moon.

De pildă, ciproţii greci insistă ca foştii proprietari ai caselor (de pe teritoriul TRNC) să aibă ultimul cuvânt în ceea ce priveşte despăgubirea ce ar trebui să le fie acordată. Făcând asta, ignoră total drepturile actualilor proprietari. De pildă, dacă un bloc este construit pe locul unei foste proprietăţi abandonată de un cipriot grec, poziţia ciprioţilor greci stipulează că acesta poate fi dărâmat dacă pământul este redat unui cipriot grec. Poziţia încalcă şi drepturile omului, pentru că oamenii aceştia ar fi lăsaţi fără case, dar şi principiile planului ONU şi prevederea privind bi-zonalitatea care prevede că majoritatea clară a populaţiei şi proprietăţile din statele constituente trebuie să aparţină popoarelor respective.

Noi propunem ciprioţilor greci pentru proprietăţile pe care le-au avut aici schimburi de pământuri, compensaţii financiare. Am pus pe picioare o comisie a proprietăţilor căreia i se adresează ciprioţii greci. Circa 200 de persoane au fost despăgubite - am plătit o sumă de 38 de milioane de euro în total.

Nu ştim câte solicitări vom avea dacă se ajunge la un acord, dar e clar că nu mai putem merge aşa - să rezolvăm caz cu caz. Problema trebuie să devină parte a unui plan complex. Dar noi, ca ciprioţi turci, nu avem cui să ne adresăm, partea grecească nu are o astfel de comisie, pentru că ei spun că vom găsi o soluţie pentru asta doar după ce semnăm un acord.

Este important ca un eventual acord să fie recunoscut în întreaga Uniunea Europeană, pentru a fi asigurată securitatea legală. În caz contrar, prevederile acordului nu vor fi luate în seamă de tribunale. Ne apropiem cu paşi repezi de închiderea unei ferestre de oportunitate în ceea ce priveşte ajungerea la un acord. Ar trebui să ştie totuşi toată lumea că nu vom aştepta la nesfârşit ca partea grecească să răspundă într-un mod la fel de constructiv şi rapid.

"Adevărul": Termenul dat de ONU pentru găsirea unei soluţii - octombrie - este unul realist?

Sper că da, mai ales că ne-am întîlnit de trei ori şi ne vom mai întâlni o dată, apoi să facem referendum.

"Adevărul": Care e alternativa? Anexarea la Turcia? Cererea independenţei?

H.O.: Avem un plan B, dar suntem implicaţi în negocieri, aşa că nu vrem să vorbim despre el. Ne-am proclama independenţa, aşa că acesta este un guvern de facto. Da, Turcia este patria-mamă, dar vrem să fim recunoscuţi de comunitatea internaţională, să fim parte din ea - avem partide, ONG-uri, un guvern de facto. Aşa că dacă ciprioţii greci vor continua cu poziţia intransigentă, vom face alţi paşi.
 
"Adevărul": dacă se va ajunge la un acord, cine va asigura securitatea întregii insule?

H.O.: Soldaţii turci sunt cei care au adus pacea, în 1974. Înainte de asta, am fost decimaţi, după ce au venit soldaţii turci, nu a mai fost nimeni ucis.

"Adevărul": Asta înseamnă că vor rămâne aici şi dacă se ajunge la reunificare?

H.O.: Conform planului Annan, după o înţelegere, forţele turceşti ar urma să fie retrase în circa şapte ani. Dacă grecii ar fi spus "da" în 2004, până acum soldaţii turci s-ar fi retras deja. Este o problemă greu de rezolvat: Turcia este garantul Ciprului de Nord, la fel cum Grecia este garantul ciprioţilor greci, aşa că avem nevoie de o conferinţă internaţională, cu participarea Turciei, Greciei şi a Marii Britanii. În Cipru sunt două baze militare suverane britanice, aşa că sunt foarte interesaţi de viitorul acestei insule. Bazele au fost folosite chiar şi pentru intervenţia din Libia.

Pe insulă, sunt în total aproape 100.000 de soldaţi - britanici, turci, ai Naţiunilor Unite, cu armament greu. Davutoglu (ministrul de Externe turc) a spus că Turcia nu poate accepta ca problema cipriotă să continue să fie o piedică în calea negocierilor cu UE. Este o problemă între ciprioţii turci şi cei greci, nu între Grecia şi Turcia. Iar UE insistă că Turcia trebuie să recunoască administraţia cipriotă greacă ca pe singura administraţie a insulei. Asta nu duce nicăieri.

"Adevărul": S-ar putea spune că UE nu are niciun interes să rezolve problema?

UE este foarte interesată de Cipru. Dar dacă ar fi vrut să rezolve problema, nu ar fi acceptat Ciprul grecesc în UE ca pe administraţia întregii insule. A fost o mare greşeală şi i-a încurajat pe ciprioţii greci să nu rezolve problema. Apoi au spus: noi suntem singurii recunoscuţi, suntem parte a UE, iar voi, ca ciprioţi turci, sunteţi o minoritate pe insulă. Cred că UE nu vrea să rezolve problema. Dacă ar fi vrut, i-ar fi presat atunci şi nu i-ar fi lăsat să adere până când problema nu ar fi fost rezolvată.