Teroarea locuitorilor din Fâşia Gaza, prinşi în tirul rachetelor: „Nu mai avem unde fugi. Locul ăsta e o închisoare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

În timp ce israelienii şi grupurile militante din Fâşia Gaza îşi încrucişează rachetele, palestinienii  simt că nu au mai unde să fugă, blocaţi pe o fâşie de pământ aglomerată şi încercuită.

Trezită de ţipete şi de zgomotul exploziilor Umm Majed al-Rayyes, 50 de ani, şi-a luat cei patru copii şi a fugit din apartamentul ei. Blocul ei era sub bombardament, relatează AP.

„Tot teritoriul ăsta e ca o cutie. Locul ăsta e o închisoare. Nu te poţi mişca pentru că devii o ţintă”, a spus femeia într-un interviu telefonic, după ce s-a refugiat în locuinţa unei vecine cu doar o mână de haine.

Femeia spune că israelienii au lovit fără avertisment.

În Gaza, o enclavă de coastă cu 2 milioane de locuitori nu există alarme de raiduri aeriene şi nici adăposturi din calea focului după ce cele ridicate de ONU au fost distruse în anii de conflict. În ultimele două zile, trei clădiri înalte în care se aflau birouri ale Hamas, sedii ale unor instituţii media, dar şi al televiziunii Al-Aqsa,  au fost puse la pământ de rachetele israeliene -  acestea au venit însă după un avertisment ce a permis civililor să le părăsească.

Dar avioanele de luptă israeliene au lovit spontan mai multe clădiri rezidenţiale presupuse a fi ascunzători ale militanţilor. Peste 65 de palestinieni au fost ucişi în Gaza de la declanşarea ostilităţilor luni, iar printre ei s-au aflat şi civili, din care 16 copii, majoritatea aflaţi în blocurile de locuinţe bombardate. 

La spitalul din oraşul Gaza rudele răniţilor au povestit cum i-au tras pe aceştia însângeraţi de sub dărâmături.  O femeie şi-a pierdut un nepot de 4 ani şi nora însărcinată după ce raidurile aeriene au lovit blocul lor miercuri.

„Ne-au bombardat fără nicio avertizare. În clădire nu se aflau decât copii”, a povestit plângând Umm Mohammad al-Telbani. 

 Guvernul israelian a acuzat repetat militanţii Hamas că folosesc civili ca scuturi umane; gruparea lansează adesea rachete din zone locuite şi îşi stabilesc centre de comandă în clădiri rezidenţiale. Totuşi Israelul a fost criticat puternic pentru că a bombardat clădiri de locuinţe în războiul din 2014.

Rememorând groaza trăită în anii de conflict şi război, rezidenţii din Gaza nu se simt nicăieri în siguranţă şi nici nu pot părăsi fâşia de pământ, printre cele mai dens populate din lume.

Gaza se află sub blocada impusă de Israel şi Egipt de când Hamas a preluat controlul asupra enclavei în 2007. De-a lungul frontierei, Gaza e încercuită de garduri cu senzori, ziduri de beton, bariere de oţel şi Marea Mediterană unde Israelul restricţionează navigaţia dinspre Gaza la circa 16 mile nautice de mal.

„Nu avem unde fugi, niciun loc în care să ne putem refugia. E o teroare imposibil de descris”, spune Zeyad Khattab,un farmacist în vârstă de 44 de ani din Gaza City care a fugit în casa părintească din districtul central Deir al-Balah alături de alte rude când bombele au început să cadă asupra blocului rezidenţial în care locuia.

După ce Hamas şi militanţii jihadişti au lansat sute de rachete asupra oraşelor israeliene inclusiv la Tel Aviv, omorând cel puţin şapte civili israelieni, oamenii se tem că lucrurile pot degenera într-un război. Mii de israelieni şi-au părăsit locuinţele şi au fugit în adăposturi  la zeci de kilometri distanţă după ce militanţii Hamas au lovit ţinte civile - un autobuz şi o şcoală din oraşul Aşkelon în care nu se afla însă nimeni, pentru că autorităţile au închis şcolile.

Printre persoanele ucise de focurile trase asupra zonelor populate din Israel se află trei femei şi doi copii.

„Există mereu o stare de anxietate, dar e diferit de data asta”, spune Khattab al cărui bloc de locuinţe a fost lovit şi în războaiele devastatoare anterioare, dar care acum a fost pus la pământ. În bloc locuiau circa 400 de oameni.

Palestinienii ar trebui să se pregătească de sărbătoare după postul Ramandanului iar în oraşe să fie activitate intensă cu oamenii împânzind magazinele şi frizeriile, şi familii luând masa la restaurant. Dar în aceste zile magazinele sunt închise şi străzile aproape pustii - pe drumuri circulă doar ambulanţele şi vehiculele de securitate Hamas. Rezidenţii merg printre moloz şi fire de electricitate inspectând distrugerile recente provocate unui oraş deja plin de cicatrici.

„Este aceeaşi atmosferă din 2014”, spune Saud Abu Ramadan, un jurnalist freelancer din oraşul Gaza amintind de războiul sângeros de şapte săptămâni ce a ucis 2.000 de palestinieni din care sute de civili, şi care a distrus infrastructură importantă din Gaza.

„Avioanele şuieră deasupra noastră şi oamenii nu încearcă decât să se ferească din calea lor”.

În prima noapte, luni, adolescenţii s-au suit pe acoperişuri, maşini şi pe clădiri în construcţie pentru a urmări spectacolul ploii de rachetele trimise asupra oraşelor israeliene. Unii au exclamat şi strigăte de „Dumnezeu de mare” au izbucnit în mulţimea de oameni.

„Oamenii clocotesc de furie. Sunt mândri şi bucuroşi pentru că văd Hamas apărând caracterul sfânt al Ierusalimului şi moscheii Al-Aqsa”, spune Adnan Abu Amer, un cercetător în ştiinţe politice din Gaza.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite