Telenovelele, noua armă politică a lui Erdoğan

Telenovelele, noua armă politică a lui Erdoğan

Preşedintele turc Recept Erdogan, pe platorurile de flmare ale telenovelei   Ertuğrul“

Recep Tayyip Erdoğan nu scapă nimic din vedere pentru a-şi legitima regimul islamo-conservator, punându-şi amprenta chiar şi asupra serialelor de televiziune inspirate din trecutul imperial otoman.

Aflat de mai bine de 16 ani la putere, preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan insistă să lase urmaşilor săi o ţară profund înrădăcinată în valori islamo-conservatoare. Şi recurge la toate instrumentele posibile în acest demers, chiar şi la seriale de televiziune cu sultani. De fapt, serialele de televiziune au devenit „noua armă politică a lui Erdoğan“, scrie jurnalistul Uraz Aydin în ediţia franceză a revistei online „Slate“.
 
Potrivit jurnalistului turc, interesul lui Erdoğan faţă de „noua armă politică“ a început cu serialul „Secolul Magnific“  (151 de episoade între 2011 şi 2014), prezentat sub titlul  „Suleyman Magnificul“ în România . Punând în scenă intrigi de la curtea şi haremul lui Soliman I, care a domnit din 1520 până în 1566, „Secolul Magnific“ a stârnit critici din partea unor membri ai Guvernului turc.
 
Prim-ministru la acea vreme, Recep Tayyip Erdoğan a intervenit în dezbatere luând iniţial apărarea producătorilor. Apoi şi-a schimbat total părerea, afirmând că „sultanul Soliman, aşa cum îl cunoaştem astăzi, a petrecut 30 de ani pe cal, nu la palat“. Nu s-a oprit la această declaraţie şi a cerut justiţiei „să facă tot ceea ce este necesar“ împotriva unui serial care depreciază - în opinia sa - valorile naţiunii.
 
„Controlul exercitat de stat nu implică în mod automat şi câmpul cultural. Prin urmare, lacuna a fost acoperită cu două seriale de televiziune“, remarcă Uraz Aydin.
 
Aşa au apărut două seriale de televiziune care reflectă în spiritul actualului regim de la Ankara istoria turcilor musulmani. Este vorba de „Resurecţie: Ertuğrul“ (179 de epsioade între 2014 şi 2019) ( Putere şi glorie în România) şi „Payitaht Abdülhamid“ (88 de episoade din 2017 încoace).
 
În timp ce „Resurecţie“ redă în nuanţe epopeice luptele duse în secolul XIII de tatăl lui Osman I, fondatorul Imperiului Otoman, „Payitaht Abdülhamid“ face o incursiune în ultimii 13 ani de domnie ai sultanului Abdul-Hamid al II-lea, înlăturat de la putere în 1909 în urma Revoluţiei Junilor Turci. Dacă bei-ul (conducătorul) Ertuğrul este asemuit războinicilor vikingi, Abdul-Hamid al II-lea este prezentat ca un personaj modernizator devenit victimă a conspiraţiilor uneltite pentru distrugerea imperiului său.
 
Proiectarea agendei politice prin istorie
 
Difuzate la TRT, principalul post public de televiziune din Turcia, cele două seriale se bucură din plin de susţinerea Guvernului turc. Potrivit informaţiilor disponibile în prezent, „Resurecţie“ a costat TRT câte 330.000 de euro per episod în primele două sezoane. Cheltuielile pentru celelalte sezoane rămân un mister, la fel ca în cazul „Payitaht“.
 
Spre deosebire de „Secolul Magnific“, Recep Tayyip Erdoğan are o atitudine mai binevoitoare cu persoanele implicate în proiectele „Resurecţie“ şi „Payitaht Abdülhamid“. A avut plăcerea să le găzduiască la palatul său de 1.150 de camere de la Ankara şi chiar şi la bordul avionului prezidenţial în timpul unei călătorii în Kuweit.
 
Nimic nu este gratis. De fapt, cele două seriale urmăresc să facă o apropiere, chiar o identificare, între cei doi lideri istorici şi preşedintele „Noii Turcii“, comentează autorul, sprijinindu-şi părerea în baza observaţiilor unor experţi.
 
„Evenimentele istorice sunt instrumentalizate complet în funcţie de interesele regimului“, afirmă Stefo Benlisoy, istoric specializat în minorităţile Imperiului Otoman. 
 
„În «Payitaht», iese în evidenţă o proiectare a agendei politice a preşedintelui (Erdoğan, n. red.) într-un decor de secolul XIX. (…) În mod flagrant, Abdul-Hamid al II-lea apare ca Erdoğan, căruia îi revine încheierea misiunii neîndeplinite a sultanului, şi anume cea de protector al naţiunii turce şi al popoarelor musulmane“, explică istoricul turc.
 
Duşmanii interni şi externi
 
„De la criza economică la alegeri, de la tentativa de lovitură de stat la megaproiecte controversate, aproape fiecare întâmplare din epoca lui Erdoğan îşi găseşte ecoul în palatul lui Abdul-Hamid al II-lea sau pe câmpul de bătălie al lui Ertuğrul“, subliniază Uraz Aydin.
 
De exemplu, în timp ce puterile occidentale se uită în prezent cu gelozie la ridicarea „celui mai mare aeroport din lume“ la Istanbul, potrivit discursului oficial de la Ankara, tot aşa în „Payitaht“ trimisul special al reginei Angliei încearcă să pună piedici construcţiei căii ferate Hejaz, un proiect gigant al sultanului care ar fi uşurat pelerinajul musulmanilor. Odată deconspirat, emisarul englez primeşte „palma otomană“ din partea lui Abdul-Hamid al II-lea. Ori, „palma otomană“ este adesea invocată ca metaforă de către Erdoğan în explicarea înfrângerilor suferite de opozanţi în duelul cu el.
 
Un alt exemplu, în urma tentativei de puci din 15/16 iulie 2016, Ertuğrul a fost imaginat într-o scenă în care-i găseşte pe trădători şi templierii deghizaţi în aliaţi. „Mlaştina trebuie curăţată“, spune personajul, în stilul actualului preşedinte turc.
 
Mai mult decât atât, scenariştii nu ezită să-l parafrazeze pe Erdoğan: „Nu există un stat ca o grădină de trandafiri fără spini“, a spus într-o zi preşedintele turc într-o evidentă aluzie la dificultăţile cu care se confruntă. „ Ertuğrul nu v-a promis o grădină de trandafiri fără spini“, murmură cineva în „Resurecţie“.
 
Nici noii inamici ai liderului turc nu scapă metaforelor : „Când în jurul nostru unii tind să devină spini, îi îndepărtăm negreşit“. Simţindu-se vizat, fostul premier Ahmet Davutoğlu, plecat din AKP, partidul lui Recep Tayyip Erdoğan, pentru a-şi înfiinţa propria formaţiune politică, a răspuns pe măsură: „Va veni ziua în care se va vedea cine este adevăratul urmaş al sultanului Abdul-Hamid al II-lea şi cine este cel care l-a trădat“.
 
În ceea ce priveşte duşmanul extern, prim-planul este atribuit evreilor, dar mai ales lui Theodor Herzl, fondatorul şi părintele spiritual al sionismului.
 
Chiar din primul episod din „Payitaht“, complotiştii apar sub semnul unul simbol evreiesc: „Steaua lui David“.
 
„Umanitatea va dura atâta timp cât se va afla în slujba noastră, în slujba evreilor aleşi de Iehova“, se aude într-un episod. Sau: „Nicio altă naţiune nu are importanţă, lumea a fost creată pentru a ne sluji“, se aude în alt episod. Pentru a mai atenua puţin, personajul Abdul-Hamid al II-lea se bucură, într-o scenă, să întâlnească „evrei atât de rezonabili“.
 
În complotul său, Theodor Herzl (1860-1904) este susţinut de diverse minorităţi, între care grecii şi armenii, dar mai ales de mişcarea reformatoare „Junii Turci“. Dar iţele acestei conspiraţii sunt trase de forţe invizibile, precum „monarhia globală“ şi „capitalul murdar“, sau un alt mod de referire la „lobbyul bancar“ criticat adesea de  către Erdoğan.
 
Autoare a unei lucrări care tratează percepţia opiniei publice asupra celor două seriale de televiziune, Sena Aydın spune că publicul ţintă este constituit în principal din conservatori şi naţionalişti. Este un fel de „manual pentru a-l înţelege pe Erdoğan“, subliniază ea.
 
„Lecţia cea mai importantă pe care au învăţat-o spectatorii pe care i-am cunoscut este că istoria se repetă. Astfel, dacă Abdul-Hamid al II-lea a fost într-un final învins, în ciuda vitejiei sale, acest lucru s-a întâmplat pentru că era singur, izolat, înfruntându-şi duşmanii, aşa cum prezintă serialul. Aşadar, nici nu se pune problema abandonării lui Erdoğan împotriva tuturor acestor adversari şi trădători, care sunt aceiaşi de secole“, recumă Sena Aydın, doctor în ştiinţe ale comunicării.
 
Valorizând trecutul imperial otoman, Recep Tayyip Erdoğan nu încearcă decât să-şi legitimeze regimul islamo-conservator şi să-şi consolideze viitorul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: