Tânăra saudită care a fugit de familia sa de teama de a nu o ucide pleacă din Thailanda. O ţară i-a acordat azil

Tânăra saudită
care a fugit de familia sa de teama de a nu o ucide pleacă din Thailanda. O ţară i-a acordat azil

Rahaf Mohammed al-Qunun s-a baricadat într-o cameră de hotel din Thailanda şi a cerut ajutor din partea ONU FOTO ndtv.com

Rahaf Mohammed al-Qunun, tânăra saudită care a fugit în Thailanda de teamă că va fi ucisă de familia sa pentru că a renunţat la islam, a primit azil în Canada, a informat şeful imigraţiei din Thailanda vineri, scrie Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rahaf, în vârstă de 18 ani, se va îmbarca într-un zbor Korean Air de la Bangkok către Seul vineri noaptea, pentru ca apoi să ia alt zbor spre Canada, a informat Surachate Hakpark, şeful imigraţiei din Thailanda

„Canada i-a oferit azil. Ea va pleca în seara aceasta la 23:15“, a afirmat Hakpark.

Qunun a primit statutul de refugiată din partea ONU miercuri, urmând atunci ca Australia să îi analizeze cererea de azil, aceasta fiind destinaţa finală dorită de tânără.

Oficialii thailandezi au încercat să o trimită înapoi pe al-Qunun în Kuweit, acolo unde se află familia ei. Tânăra a refuzat să se urce în zborul spre Kuweit luni şi s-a baricadat în camera sa de hotel de la aeroportul din Bangkok.

Adolescenta a afirmat că suspectează că familia sa o va ucide dacă se întoarce, pentru că a renunţat la islam.

Libertatea de religie nu este protejată de lege în Arabia Saudită, iar persoanele care se convertesc la altă religie în afară de islam riscă să fie acuzate de apostazie şi condamnate la moarte.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: