Sute de chinezi, excluşi din partidul comunist pentru nerespectarea "politicii copilului unic"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile centrale ale partidului comunist chinez au exclus 500 de membri care nu au respectat aşa-numita "politică a copilului unic". Anul trecut s-a descoperit că mai mult de 93.000 de

Autorităţile centrale ale partidului comunist chinez au exclus 500 de membri care nu au respectat aşa-numita "politică a copilului unic". Anul trecut s-a descoperit că mai mult de 93.000 de persoane din provincia Hubei au încălcat legea planningului familial. Printre contravenienţi se numără sute de înalţi responsabili ai guvernului, deputaţi şi consilieri politici. Excluderea din partidul comunist reprezintă încă în China o sancţiune severă.

Guvernul chinez urmăreşte pedepsirea înalţilor responsabili şi a persoanelor înstărite care nu respectă reglementările "politicii copilului unic". Potrivit Agenţiei China Nouă, 395 de contravenienţi cu funcţii importante au fost demişi, însă nu se ştie dacă aceştia fac parte din cei 500 de membri excluşi din partid. Pe lista neagră figurează şapte deputaţi, consilieri politici naţionali sau locali.

În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi membri de partid, celebrităţi şi oameni bogaţi au încălcat prevederile legii, a dezvăluit Yang Youwang, director al comisiei de planning familial din provincia Hubei. Adoptată la sfârşitul anilor '70, aşa-numita "politică a copilului unic" a fost adoptată cu scopul de a controla explozia demografică din China.


Potrivit acesteia, cuplurile din mediul urban nu au dreptul să aibă decât un singur copil, în timp ce familiile din zonele rurale pot avea doi copii, dacă primul este fată. Pe măsură ce devin mai bogate, cuplurile chineze preferă să plătească amenzi decât să aibă un singur fiu. Controversatele restricţii de până acum au dus la un serios dezechilibru între sexe, familiile alegând să avorteze bebeluşii de sex feminin pentru ca unicul copil să fie de sex masculin.


Cei 1,3 miliarde de locuitori ai Chinei reprezintă 20% din populaţia mondială. Guvernul vrea să ţină sub control creşterea demografică: 1,36 miliarde în 2010 şi 1,45 miliarde în 2020. (Arina Avram)

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite