Supravieţuitorul din Pacific, dat în judecată pentru canibalism. Familia presupusei victime cere despăgubiri de un milion de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naufragiatul care susţine că a supravieţuit 438 de zile în Pacific este acuzat că şi-ar fi mâncat colegul de ambarcaţiune. Pescarul salvadorian a fost dat în judecată de familia presupusei victime, care cere despăgubiri în valoare de un milion de dolari, relatează The Telegraph.

Pescarul Jose Salvador Alvarenga, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit pe 30 ianuarie 2014, plutind în derivă la peste 12.000 de coasta Mexicului. El ar fi trebuit să fie însoţit de colegul său Ezequiel Cordoba Rios, însă părinţii celui din urmă au fost anunţaţi că fiul lor a murit.

Alvarenga a relatat ulterior el a scăpat cu viaţă bându-şi urina şi consumând peşti şi păsări. În schimb, colegul său a murit după patru luni de la derivă, fiindcă nu se putea hrăni cu carne crudă de pasăre şi sânge de broască ţestoasă.

„Nu reuşea să îşi păstreze în stomac hrana crudă şi vomita fără încetare. Am încercat să îi spun să mănânce ţinându-se de nas, dar nu a mers“, a dezvăluit pescarul, testat cu detectorul de minciuni. Alverenga a explicat că Ezequiel a murit de foame şi că i-a aruncat cadavrul peste bord. „Ce altceva puteam să fac?“, s-a întrebat el.

image

Ezequiel Cordoba Rios FOTO Nina Lakhani via The Telegraph

Acum, părinţii lui Ezequiel cer despăgubiri de un milion de dolari, pe motiv că fiul lor a fost victima unui act de canibalism. Într-un interviu acordat publicaţiei salvadoriene „El Diario de Hoy“, avocatul apărării, Ricardo Cucalon, a negat faptul că Alvarenga l-ar fi mâncat pe colegul său. Avocatul a subliniat că această sumă imensă este cerută exact după publicarea unei autobiografii a clientului său.

„Considerăm că această cerere face parte dintr-o încercare a familiei respective de a primi o parte din veniturile din drepturile de autor“, susţine avocatul lui Salvador Alvarenga, dând asigurări că Alvarenga nu face avere din autobiografia sa.

Ambarcatiunea în care se aflau cei doi pescari angajaţi la compania mexicană Camaronera de la Costa  a dispărut pe 17 noiembrie 2012, în timpul unei furtuni. Alvarenga a fost găsit după 438 de zile de la dispariţie, în apropiere de Insulele Marschall.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite