Summitul G20: China sprijină Rusia şi-l apără pe preşedintele Siriei

Summitul G20: China sprijină Rusia şi-l apără pe preşedintele Siriei

China şi Rusia susţin că nu există dovezi care să-l incrimineze pe Assad în atacul chimic. FOTO Reuters

Beijingul s-a alăturat, aşa cum era de aşteptat, poziţiei conduse de Rusia faţă de chestiunea Siria. Cele două mari puteri se opun categoric unei intervenţii militare occidentale în Siria împotriva regimului controlat de preşedintele Bashar al-Assad.

Ştiri pe aceeaşi temă

China a avertizat joi, în prima zi a Summitul G20 care se desfăşoară la Sank Petersburg, că o intervenţie militară în Siria ar dăuna întregii economii mondiale şi ar duce la scumpirea petrolului, susţinând eforturile preşedintelui rus Vladimir Putin de a-l convinge pe omologul său american, Barack Obama, să renunţe la ideea atacurilor aeriene. 
 
„Acţiunea militară ar putea avea un impact negativ asupra economiei globale, în special asupra preţului petrolului - va cauza o creştere a acestuia”, a declarat adjunctul ministrului chinez de Finanţe, prezent la reuniunea care se va încheia vineri seară.
 
Miercuri, preşedintele Obama şi-a argumentat în faţa liderilor europeni pledoaria în favoarea atacării Siriei, insistând înainte de începerea lucrărilor summitului că „lumea trebuie să acţioneze” împotriva regimului Bashar al-Assad pentru a menţine credibilitatea interzicerii folosirii armelor chimice la nivel mondial. 
 
Pe 21 august, în cartierul Zamalka din Damasc a avut loc un atac cu arme chimice, susţin rebelii sirieni. Cert este că până la 1.300 de persoane au murit, iar alte peste 4.000 au fost rănite. În urma presiunii exercitate de comunitatea internaţională, preşedintele Bashar al-Assad a permis unei misiuni ONU să efectueze o anchetă, însă la prea mult timp de la atac pentru ca rezultatele să mai fie concludente. 
 
SUA au anunţat la scurt timp după atac că sunt pregătite să lanseze o ofensivă militară în Siria. Consiliul s-a reunit miercuri, la New York, însă nu a reuşit să ajungă la un consens, în contextul în care Rusia şi China au anunţat că-şi vor folosi dreptul de veto pentru a bloca orice iniţiativă pentru demararea unei ofensive militare în Siria. 
 
Puterile occidentale şi-au anunţat însă dinainte disponibilitatea de a lansa un astfel de atac fără aprobarea ONU, iniţiativă promovată de SUA, Marea Britanie şi Franţa şi sprijinită de Germania, Turcia, Canada, Italia şi Liga Arabă. Între timp, britanicii au anunţat că nu vor interveni militar, în urma nemulţumirii populaţiei faţă de implicarea într-un nou război. 
 
CITEŞTE MAI MULT
 
 
Un atac occidental este iminent, însă preşedintele Bashar al-Assad preferă să-şi ţină toţi aşii ascunşi – şi are destui, mai ales după întăririle promise de Rusia şi Iran.
 
 
Strategia occidentală pentru Siria se concentrează pe atacuri aeriene, însă unul dintre americanii care au proiectat acest plan are dubii serioase cu privire la reuşita lui.
 
 
Atacul în urma căruia au murit până la 1.300 de persoane săptămâna trecută în Damasc a fost bazat pe „unele substanţe chimice”, a confirmat miercuri Organizaţia Naţiunilor Unite. La ora 16.00 a României, Consiliul de Securitate al ONU se va reuni la New York pentru a decide dacă va aproba demararea unei ofensive militare în Siria.
 
 
Vestul declară deschis că este pregătit pentru o intervenţie militară în Siria chiar şi fără acordul ONU, Damascul răspunde că deţine mijloace pentru a respinge atacul occidental.
 
 
Specialistul în geopolitică Marius Văcărelu a intrat în dialog cu jurnalistul Cristian Unteanu pentru a analiza situaţia Siriei, ţară măcinată de peste doi ani de un război civil. După un presupus atac cu arme chimice de săptămâna trecută, în care au murit până la 1.300 de oameni, Vestul pare hotărât să intervină militar, cu sau fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU.
 
 
 
Delegaţia ONU care a ajuns luni în Siria pentru a ancheta suspiciunile de atac cu arme chimice a fost ţintită de obuze de mortier şi focuri de lunetă, alimentând controversele privind folosirea de gaze toxice împotriva poporului sirian.
 
 
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a discutat la telefon, luni, cu premierul britanic David Cameron despre situaţia din Siria, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului într-un comunicat.

Liderii din administraţia siriană încep să fie „vânaţi” de rebelii opoziţiei

Guvernatorul provinciei Hama din centrul Siriei a fost ucis, duminică, într-un atentat cu maşină-capcană, au anunţat surse din televiziunea naţională, atacurile fiind atribuite rebelilor.

INFOGRAFIE Conflictul din Siria reaprinde Războiul Rece. Istoria atacurilor cu arme chimice

Siria se află mai aproape ca niciodată de o posibilă intervenţie militară din exterior, după presupusul atac chimic de la Damasc.

Reuters: După atacul din Damasc, livrările de arme către rebelii sirieni au crescut

Susţinătorii din Golf ai rebelilor sirieni au livrat 400 de tone de armament militanţilor anti-Assad, într-unul din cele mai mari transporturi de arme de la începutul conflictului în 2011, anunţă cotidianul israelian Haaretz, citând surse ale opoziţiei siriene.

Regimul sirian a autorizat ancheta ONU în cazul presupusului atac cu arme chimice

Autorităţile guvernamentale din Siria au autorizat o anchetă a unei echipe a Naţiunilor Unite în zona suburbiilor Damascului, unde există suspiciuni că a avut loc un atac cu arme chimice, în noapte de 21 august, relatează AFP.

John Kerry a discutat cu ministrul sirian de Externe despre presupusul atac cu arme chimice

Secretarul de Stat american, John Kerry, a avut o discuţie telefonică astăzi, în mod excepţional, cu ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem, despre presupusul atac cu arme chimice din 21 august, anunţă Departamentul de Stat american, citat de AFP.

Casus belli: armele chimice siriene. Unde este adevărul?

„Avem la dispoziţie o serie de opţiuni şi vom acţiona într-un mod foarte în cunoştinţă de cauză pentru ca deciziile să corespundă atât interesului nostru naţional, cât şi analizei noastre privind ceea ce poate să facă pentru avansarea obiectivelor noastre în Siria", a declarat un oficial al Casei Albe, ieri seară la Washington.

SONDAJ: Americanii se opun intervenţiei militare în Siria

Aproximativ 60% dintre americani consideră că Statele Unite nu ar trebui să intervină în războiul civil din Siria, în timp ce numai 9% cred că preşedintele Obama ar trebui să permită o intervenţie militară, conform unui sondaj realizat de Reuters/Ipsos.

Siria ameninţă SUA: „Va arde tot Orientul Mijlociu“

Guvernul de la Damasc a avertizat sâmbătă Statele Unite că un atac asupra Siriei „nu va fi vreun picnic pentru nimeni, sub nicio formă, pentru că o agresiune ar atrage grave repercusiuni şi ar fi o minge de foc care ar face să ardă întreg Orientul Mijlociu”, notează EFE.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările