Summitul BRICS: Xi Jinping şi Vladimir Putin pregătesc o nouă punere în scenă a propriilor agende. Liderul chinez s-a luat deja de „alianţele militare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin dând mâna cu Xi Jinping FOTO EPA-EFE
Vladimir Putin dând mâna cu Xi Jinping FOTO EPA-EFE

Liderul chinez Xi Jinping s-a declarat miercuri împotriva „extinderii alianţelor militare” într-un discurs susţinut înainte de începerea summitului BRICS, care reuneşte, pe lângă China, Rusia, India, Brazilia şi Africa de Sud.

„Criza din Ucraina este un alt semnal de alarmă pentru lume”, a spus Xi Jinping, citat de presa de stat din China, potrivit AFP.

În acord cu Moscova, liderul de la Beijing spune că se împotriveşte „extinderii alianţelor militare şi căutării propriei securităţi în detrimentul securităţii altor ţări”.

Ori tocmai Moscova este cea ca încalcă, prin presiuni, şantaje, manevre politice şi războaie, principiul neextinderii securităţii proprii în detrimentul securităţii altor state.

Vladimir Putin este aşteptat joi prin conexiune virtuală la summitul BRICS de la Beijing. Ar fi vorba de prima apariţie a liderului rus la un forum mondial de la lansarea invaziei în Ucraina.

Afişându-se, chiar şi în format virtual, alături pe Xi Jinping, Narendra Modi, Jair Bolsonaro şi Cyril Ramaphosa, Vladimir Putin, contestat de majoritatea comunităţii internaţionale pentru vărsarea de sânge neprovocată dusă în Ucraina, caută să dea impresia că nu este izolat de tot.

Însă BRICS nu este o structură omogenă, fiind zădărnicită de neîncredere între liderii ţărilor membre şi ideologiile contrare pe care aceştia le îmbrăţişează.

Deşi au condamnat pe alocuri invazia din Ucraina, totuşi omologii lui Putin din BRICS par mai degrabă dominaţi în acţiune de încercările lor de a reprezenta o contrapondere pentru Occident. Iar acest lucru, spune pentru CNN Sushant Singh, cercetător la Center for Policy Research (CPR) din New Delhi, îi conferă „un mare plus” lui Putin, chiar şi numai prin prisma faptului că nu este respins definitiv, ca un „paria”, la nivelul BRICS.

Summitul BRICS are loc cu doar câteva zile înainte de cel al celor mai dezvoltate şapte economii ale lumii (G7), care demonstrează un front unit împotriva noii agresiuni militare ruseşti. Spre deosebire de G7, BRICS va trata cel mai probabil subiectul Ucraina în aşa fel încât să nu deranjeze actuala conducere a Rusiei, limitându-se doar la solicitarea unei soluţii paşnice.

Până la urmă, dincolo de războiul din Ucraina, Beijingul, gazda summitului, preferă să se axeze pe propria agendă, şi anume promovarea noilor sale iniţiative economice şi de securitate şi respingerea „blocurilor”, o referire la Statele Unite, notează CNN.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite