Summit-uri şi angajamente pe timp de pandemie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Aţi auzit ieri, veţi auzi şi azi mari şi frumoase angajamente privind lumea care, de mâine dimineaţă, îşi va regăsi echilibrul.

Se vor investi bani într-un spirit al fraternităţii regăsite, sistemul solidlitarităţii va fi reafirmat începând cu angajamentul privind apărarea colectivă şi lupta, comună şi din ce în ce mai decisă, împotriva noilor ameninţări venite din partea celor care pe care le ne pun pe toţi în primejdie, Rusia şi China. Dar veţi mai auzi şi un mesaj pe care Boris Johnson îl va transmite în această dimineaţă: viitorul angajament global al NATO va începe odată cu eradicarea consecinţelor pandemiei de COVID-19.

Din punctul meu de vedere, un semnal poate mai puternic decât altele deoarece, anunţă o condiţionalitate extrem de precisă şi un avertisment pe care, desigur, primul-ministru britanic are toate motivele să-l pronunţe în deplină cunoştinţă de cauză dar despre care se spun că-l oferă şi în numele colegilor din G7. E firesc să fie aşa deoarece, dincolo de tonul festivist propriu unor asemenea reuniuni destinate să răspundă şi tensiunilor la la nivelul opinii publice, mai există şi o cauză foarte precisă a îngrijorărilor. Există ameninţarea că, departe să se fi terminat, coşmarul pandemiei pare să se consolideze cu un al patrulea val al acestei Variante Delta despre care se spune că ar fi rezultatul mortal şi extrem de contagios al virusului „indian“ şi care ar putea să eclozeze în toamnă, suprapunându-se peste sezonul tradiţional al gripelor clasice.

În acest context, chiar dacă subiectul pare să nu mai intereseze pe nimeni în România, tema a fost discutată la Summitul G7, va fi prezentă şi pe agenda Summitului NATO. Pandemia s-a transformat demult dintr-o problemă sanitară într-o temă de extinse dezbateri politice pe măsură ce se transforma în ce este azi, adică una de securitate, cu un potenţial extraordinar de explozie şi, in extremis, sursă de conflict deschis.

În aşteptarea raportului cerut de Biden, la reuniunea G7 au fost discutate cele patru teze asupra originii reale a pandemiei, aşa cum declara ieri directorul general al OMS. Dar finalul acestei discuţii, peste luni de zile, s-ar putea să se suprapună peste debutul celui de-al patrulea val care va adăuga noi tragedii care vor lovi toate ţările dar s-ar putea să creeze fenomene extrem în multe dintre ţările sărace şi izolate, dependente exclusiv de ajutorul internaţional. Desigur, Biden a promis 1 miliard de doze pentru a fi trimise acestor ţări, dar ele trebuie mai întâi fabricate (cu estimarea că 500 de milioane vor trebui urgent comandate în China), dar este la fel de posibil să se repete situaţia dramatică de până acum, atunci când si SUA şi aliaţii europeni au decis oprirea exporturilor de vaccin pentru a-şi securiza proprii cetăţeni. Ceea ce, cu siguranţă, va afecta naţiunile bogate care vor reîncepe goana după rezerve şi contracte de exclusivitate. Şiind şi că este foarte posibil să urmeze o interzicere de folosire a vaccinului AstraZeneca.

În acest condiţii, este posibil, spun unele surse, să scadă angajamentul ţărilor aliate pentru marile proiecte care urmează să dea noua identitate proiectului NATO 2030. Nu este adevărat, afirmă Connor McPartland pentru New Atlantist:

În ciuda crizei provocate de pandemia de COVID-19, aliaţii europeni din NATO au continuat în 2020 să investească în apărare, marcând astfel al şaselea an consecutiv de creştere a cheltuielilor de apărare. În acest moment, 11 din Aliaţi au atins obiectivul de 2% din PIB stabilit în 2014 (de la doar 3 ţări aliate în 2014) În plus, opt ţări au cheltuit 20% sau mai mult din bugetele lor pentru apărare pentru procurarea de echipamente militare, cercetare şi şi dezvoltare (faţă de doar 7 ţări în 2014). Ţările din NATO plus Canada au adăugat 20 miliarde $ la cheltuielile militare comune, iar patru dintre aliaţii europene şi-au crescut bugetele în termeni reali.“

Liderii statelor aliate vor trebui să ia o decizie care se anunţă foarte delicată şi cu consecinţe sociale multiple. Vor admite oare creşterea investiţiilor pentru mărirea considerabilă a dimensiunii şi calităţii eforturilor de asigurare a unei rezilienţe sporite a sistemelor de apărare, formând un fond special în acest sens - în ideea echilibrării unui front comun cu acţiunea UE (ceea ce pare o idee care deja a găsit un sprijin solid)? Este foarte posibil să fie aşa dacă vor lua în considerare faptul că tocmai efectele cumulate ale pandemiei au crescut exponenţial riscurile unor migraţii necontrolate şi extrem de primejdioase. Vedeţi, spre exemplu, foarte recentele evenimente la graniţa spaniolă a celor două enclave luate cu asalt de mirganţi, ceea ce a dus la nevoia de a face apel masiv la armată.

Desigur, discuţia despre Rusia şi China, despre războiul cibernetic vor ocupa primul plan dar, pe fond, discuţia despre buget şi folosire sa într-o direcţie sau alta s-ar putea să fie mai dure decât se prevedea, tocmai plecând de la constatarea umilitoare a ineficienţelor cumulate de până acum. Ne facem că uităm de misiunile eşuate din Irak şi Afganistan, dar măcar să nu ignorăm cea mai mare primejdie reală şi imediată: nu se ştie când, dar cu siguranţă se vor combina, suprapune şi exploda cele trei ameninţă majore din proximitatea teritoriului de responsabilitate al NATO. Sărăcia în creştere vertiginoasă, criza deja în progresie geometrică provocată de mutaţiile climatice violente care afectează nu numai o largă parte a teritoriului Africii de Nord şi Orientului Apropiat, ci şi teritoriul unor ţări europene sunt vectorii unei tensiuni palpabile şi faţă de care nimeni nu ia măsuri. Sursa de îngrijorare suplimentară ar trebui să fie incapacitatea misiunilor militare lansate de UE şi NATO în Mediterana pentru a interzice sau întrerupe activitatea reţelelor de mari dimensiuni de transport ilegal de migranţi.

Acum un deceniu şi mai mult, era foarte la modă un concept despre care se spunea că va deveni cheia de boltă a arhitecturii NATO: securitate preventivă, asta însemnând atacarea situaţiilor sau factorilor de insecuritate chiar din momentul în care se produc. În acest moment, ameninţările emergente, neidentificate corect şi la timp, au ajuns să pună sun mare presiune  capacităţile de răspuns ale Alianţei care, fireşte, trebuie acum să-şi recalibreze eforturile.

Recalibrarea asta costă, mai ales că vine după o alta, în urmă cu câţiva ani, când politicile lui Trump au provocat cea mai mare criză internă în spaţiul euro-atlantic, împingând pe fiecare dintre aliaţi să gândească mici sisteme de refugiu sau retragere. Asta se termină acum, acesta este mesajul cu care a revenit acum America, asta tot repetă Biden, dar s-ar părea că lucrul cu aliaţii europeni este mai dificil decât cel cu colegii din G7.

Nu se discută numai pe bază de principii generale, ci pe bază de alocări financiare penru marile şi foarte, foarte ambiţiosul proiect de rezilienţă a apărării comune, cu multe sau foarte multe capacităţi extrem de costisitoare achiziţionate şi operate în comun de grupe de state care altfel nu-şi permite decât armament la mâna a doua.

Să vedem ce se va decide şi, vorba poetului, bucuroşi le-am duce toate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite