Despre ce e vorba: silă faţă de politicieni, nemulţumire  faţă de sistem, explozie a sentimentului de neputinţă şi protest împotriva unei clase politice din ce în ce mai departe de programele anunţate în campaniile electorale, dispreţ faţă de partidele devenite refugiu pentru multe personaje cel puţin ciudate, saturaţie faţă de acuzaţiile sau zvonurile despre corupţie care însoţesc orice proiect major din economia românească...sau toate laolaltă, amestecate acum într-o formulă autohtonă care vine pe linia tipului de mişcări sociale născute din tradiţia  "nesupunerii civile", protestul (de cele mai multe ori) paşnic împotriva politicilor duse de guvernanţi?

Greu de spus. Dar, pentru a înţelege mai bine ceea ce se petrece acum la noi, iată câteva exemple celebre, dintre cele care au marcat o evoluţie urmărită cu materie atenţie atât de sociologi cât şi de politologi deoarece se pare că de aici s-ar putea naşte noi formule de partide politice de tipul anti-sistem, neo-anarhiste, de genul "Partidul Străzii" sau "Partidul Piraţilor". Unde se termină protestele paşnice din seria "nesupunerii civile" şi unde şi când sunt preferate mişcările alternative: protestul legal, obiecţia de conştiinţă, protestul radical, acţiunea revoluţionară?  

Iată câteva exemple care au făcut istorie:

Henry David Thoreau  (1817 - 1862) filozof, eseist, scriitor, naturalist, transcendentalist, critic al taxelor şi al progresului.  Acţiunea sa din 25 iulie 1846, (cea care deschide marea serie a protestelor de acest gen şi al acţiunilor bazate pe filozofia non violenţei) este foarte simplă: se întâlneşte cu colectorul de taxe Sam Staples şi, deoarece refuză să plătească o taxă specială destinată finanţării războiului între Mexic şi America, va fi condamnat la o zi închisoare. Thoreau a rămas puternic influenţat de această experienţă. În ianuarie şi februarie 1848 a ţinut conferinţe intitulate „The Rights and Duties of the Individual in relation to Government” („Drepturile şi Obligaţiile Individului în raport cu Guvernul”), iar ideile sale fundamentale se regăsesc în eseul despre Nesupunerea Civilă. Aici găsiţi celebra formulare care a devenit slogan pentru multe dintre revoltele de mai apoi: "Eu nu cer eliminarea imediată a guvernului, ci imediata sa îmbunătăţire...Cel mai bun guvern este cel care nu guvernează deloc şi, atunci când oamenii vor fi pregătiţi, un astfel de guvern vom avea".

"Singura obligaţie pe care am dreptul să mi-o asum este să fac oricând ceea ce cred că este drept"

               Henry David Thoreau

- Mahatma Gandhi, cel care avea să inspire cea mai amplă mişcare de protest sub forma nesupunerii civile non-violente şi care, prin efectele sale imediate şi de durată, avea să fie primul mare eveniment care să ducă la pierderea definitivă a puterii de către britanici. „Marşul sării" din martie 1930 era îndreptat împotriva monopolului britanic în domeniu demonstrând pentru prima dată slăbiciunile de fond ale Imperiului Britanic, mulţi istorici considerând nu numai că acela a fost momentul în care a început procesul pentru independenţa Indiei, ci şi că, tot atunci, avea să fie demarată disoluţia sistemului colonial global. În ziua de 12 martie 1930, Ghandi a plecat din Sabermanti într-un marş de aproape patru sute de sute de kilometri spre Ocean, cu doar câteva zeci de adepţi, în final mulţimea ajungând la zeci de mii, gestul rămas în istorie fiind făcut în clipa când a îngenuncheat pe plajă, a îmuiat o ţesătură în ocan, a scos apa sărată şi a lăsat-o să se usuc e la soare...iar cristalele de sare  obţinute nu mai erau comercializate prin sistemul britanic, devenind un simbol al libertăţii.

- Rosa Louise Parks , afroamericană militantă pentru drepturile omului. La data de 1 decembrie 1955 a fost arestată în Montgomery, Alabama deoarece a refuzat să cedeze locul în autobuz unui călător alb. Fraza ei de atunci a devenit celebră :"M-am săturat să fiu considerată ca un cetăţean de rangul doi... ".

Datorită activităţii ei militante a devenit ţinta ameninţărilor şi a telefoanelor anonime, care au cauzat îmbolnăvirea soţului ei, Raymond Parks. Ca urmare, familia Parks se mută la Detroit, Michigan, însă Rosa îşi continuă activitatea militantă. La 30 decembrie 1999, Rose Parks, pe atunci în vârstă de 81 de ani, este atacată în locuinţa sa din Detroit şi jefuită. Făptaşul prins a fost pedepsit doar cu o amendă de 53 dolari. Această sentinţă judecătorească a declanşat proteste dure în toată America. "Aş vrea să se amintească de mine ca o persoană care a vrut să fie liberă şi astfel şi alţii să-şi dorească şi ei să fie liberi" - spunea Rosa Parks...

- Protestele tip "sit-in" împotriva războiului din Vietnam. În aprilie 1971, apoape 750.000 de oameni se adună în marşul de protest care avea să fie urmat, o lună mai târziu, de un altul, cu doar câteva zeci de mii de participanţi, acetia decişi însă să încerce să întrerupă activitatea normală în Washington prin blocarea podurilor şi a altor căi de acces. Mişcarea tinde să devină din ce în ce mai violentă, unele organizaţii anunţând deschis adoptarea metodelor proprii mişcărilor anarhiste sau teroriste (mai ales de tipul eco-teorism). Aceasta însă nu reduce enorma influenţă avută de mişcarea respectivă la timpul său, mai ales datorită faptului că acţiunile de masă au reprezentat o atracţie reală pentru generaţia tânără, stimulată în paralel de primele acţiuni organizate din cadrul unei alte mişcări, cea pentru Drepturile Civile. În această linie, peste decenii, aveau să se nască protestele de tipul "Occupy Wall Street" precum şi protestul Indignados  din Spania împotriva inegalităţilor economice. Sau cele, evoluând violent, din pieţele Tahrir sau Taksim...

- Protestul militant activ împotriva multinaţionalelor. Exemplul clasic îl reprezintă acţiunea organizată în 1999 la Millau de Jose Bove (acum europarlamentar) , fermier militant şi membru al organizaţiei sindicale Confederation Paysanne. La Millau începuse deja construcţia unui McDonald, când o echipă de militanţi ecologişti condusă de Bove intră cu forţa pe şantier şi reuşesc să distrugă întreaga construcţie, desfăcând totul, cărămidă cu cărămidă. Gestul său a creat un val de alte evenimente ulterioare similare, alt exemplu care a făcut şcoală fiind devastarea unor culturi cu organisme genetic modificate. În fine, organizaţia de acum condusă de Bouve a constituit un factor decisiv al succesului coaliţiei mobilizate pentru respingerea Tratatului Constituţional European. 

"Nesupunerea civilă este singura armă care ne-a rămas pentru a salva nu numai ecosistemul care asigură viaţa ci şi naţiunea însăşi. Corporaţiile privilegiază apariţia unor forţe sălbatice care exploatează absolut totul, fiinţele umane, resursele naturale, până la dispariţia sau extincţia acestora"

                               Christopher Lynn Hedges, Death of Liberal Class (2010)

"...a nu coopera cu elementele răului reprezintă o obligaţie morală la fel de puternică precum aceea de a fi de partea binelui..."

              Martin Luther King

Există două tipuri de acţiuni care pot fi subsumate "nesupunerii civile", explică prof Camillo Bica de la  School of Visual Arts din New York, membru al organizaţiei Vietnam Veterans Against the War şi coordonator pentru Long Island pentru Veterans for Peace.

"Nesupunerea civilă este un act de activism social...nerespectarea unei linii politice sau a unei legi în scopul de a atrage atenţia sau a concentra preocupările în jurul unei injustiţii politice/sociale în scopul de a crea "tensiune", poate chiar indignare, astfel încât opinia publică să obţină o schimbare.

De cealaltă parte, avem Acţiunea directă non-violentă care urmăreşte deliberat crearea unei crize şi provoacă o asemenea tensiune creatoare încât cineva este obligat să reacţioneze. Problema se tensionează şi se dramatizează atât de mult încât societatea, cea care până atunci refuzase constant să negocieze, este silită să ia în seamă problema. Problema se dramatizează atât de tare încât nu mai poate fi ignorată..."

Primejdia cu care s-au confruntat încă de la începuturi adepţii revoltei non-violente şi ai nesupunerii civile a fost permanenta tentativă a sistemului împotriva căruia manifestau de a folosi acţiunile lor în scopuri politicianiste legate tocmai de supravieţuirea sistemului existent. De aici şi deturnarea sensului unora dintre marile acţiuni ale nesupunerii civile, în spatele lor, în umbra lor sau în paralel cu ele apărând cvasi-instantaneu manifestări adiacente, cel mai adesea de tip anarhist, manifestările degenerând rapid în acte de vandalism care provoacă reacţia dură a forţelor de ordine.

Pe de altă, este absolut evident că, după decenii, fenomenul revine în forţă, reacţie naturală la fenomenul îmbătrânirii unui sistem perceput ca profund demagogic, din ce în ce mai nereprezentativ datorită incapacităţii sau lentorii extreme cu care răspunde unei nevoie de schimbare  devenită fenomen de masă. Poate încă fără o ţintă precisă, în orice caz încă lipstită de lideri carismatici de forţă, dar mişcarea aceasta are vizibil un potenţial imens care deja a reusit să schimbe guverne sau chiar regimuri constituţionale, în aşteptarea posibilităţii de a face istorie,. Adică să devină  ceea ce şi-a dorit dintotdeauna, o voce de sine stătătoare creatoare de acte politice fundamentale. Cert este că vocea străzii nu mai poate fi igonarată pe aceste timpuri de criză.

Poate, spun politicienii, deci cum o recuperăm şi cum transformăm asta în voturi pentru ca sistemul, chiar bine scuturat, să nu intre în colpas? Deci, până la urmă, cum ne realgem tot noi, prezentând asta ca un mare succes al schimbării sistemului? Se simte în aer o suavă mireasmă de nesupunere civilă. Este asta şi Wind of Change? Nu cred, dar se poate să mă înşel....