SUA intensifică atacurile cu drone în Yemen

SUA intensifică atacurile cu drone în Yemen

O dronă americană a ucis trei suspecţi, membrii ai grupării al-Qaeda în Yemen, într-un al doilea atac de acest tip, din ultimele trei zile, a declarat un oficial militar din Yemen pentru agenţia de presă AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atacul se pare că a avut loc marţi dimineaţa, în oraşul Saeed din provincia Shabwah, şi a constat în ţintirea unei maşini în care se aflau supecţii.

„Maşina în care cei trei călătoreau – doi cetăţeni din Yemen şi un saudit- a fost aruncată în aer şi toţi pasagerii au murit pe loc“, au declarat martorii de la faţa locului pentru autorităţile yemenite.

Unul dintre suspecţii care se aflau în maşina este un cunoscut cetăţean saudit, membru al ramurii locale a grupării teroriste al-Qaeda.  

Un alt raid cu drone a avut loc sâmbătă în provincia din sudul statului Yemen, ucigând şase suspecţi membrii ai organizaţiei al-Qaeda.  

Statele Unite, singurul stat care operează cu drone în regiune, şi-a intensificat uzul acestor controversate aeronave fără pilot împotriva ţintelor al-Qaeda, în ultimii doi ani, asupra suspecţilor din  Yemen.

Autorităţile de la Washington îşi justifică atacurile cu drone asupra suspecţilor din zona Peninsulei Arabe, susţinând că cele mai periculoase şi active ramuri ale grupării al-Qaeda se află în Yemen şi Arabia Saudită.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: