SUA analizează ipoteza montării unui sistem radar în Japonia pentru a detecta rachete nord-coreene

Armata americană studiază posibilitatea montării unui nou sistem radar în Japonia care ar permite o alertare foarte rapidă în caz de pericol, precum şi contrarea tuturor eventualelor rachete lansate din Coreea de Nord, potrivit anunţului de joi al unui ofiter american, relatează AFP.

"Este un lucru pe care îl analizăm, este o idee care are sens din cauza ameninţării pe care o reprezintă Coreea de Nord", a declarat militarul, sub protecţia anonimatului. "Nu a fost luată încă nici o decizie".

O unitate radar se află deja în Japonia, în baza Shakiri, din Tsuganu Cirty, scrie Mediafax.

Departamentul de Stat a precizat că a avertizat China: apărarea anti-rachetă nu este îndreptată înspre ea.

"Sunt sisteme de apărare instalate în Asia, nu vor fi folosite decât în cazul în care o rachetă va fi lansată", a declarat Victoria Nuland, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.

"Sistemele de apărare din Asia sunt destinate pentru apărarea faţă de rachetele nord-coreene, şi nu sunt îndreptate spre China", a adăugat Nuland.

Discuţiile despre un nou sistem radar au intervenit după zvonurile conform cărora Coreea de Nord încearcă să dezvolte rachete de lungă distanţă.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: