Genul acesta de mesaje vine zilnic, difuzat în primul rând pe reţelele sociale, prezent însă şi în luările de poziţie oficiale ale reprezentanţilor ţărilor respective, în special în reuniunile în diferite formate ale instituţiilor ONU.

Dar în această dimineaţă am avut ocazia să citesc luarea de poziţie a Ministerului de Externe al Arbiei Saudite, cel mai important aliat strategic, alături de Israel, al SUA în Orientul Mijlociu şi, dacă stăm să numărăm bine, una dintre puţinele ţări pe al cărei vot necondiţionat se poate baza în instanţele internaţionale. Iată ce se spune în comunicatul difuzat de Ministerul de Externe al Arabiei Saudite şi preluat de agenţia oficială de presă suadită SPA:

„Regatul Arabiei Saudite respinge poziţia exprimată recent de Senatul SUA care, bazându-se pe afirmaţii şi acuzaţii nedovedite prin probe şi conţinând ingerinţe flagrante în afacerile interne ale Regatului, îi subminează rolul său regional şi internaţional... Dacă Regatul Arabiei Saudite îşi reafirmă angajamentul de a continua să întărească relaţiile sale cu SUA, îşi exprimă în acelaşi timp şi neliniştea în ce priveşte poziţiile exprimate de membrii unei instanţe legislative onorabile dintr-un stat aliat şi prieten.“

Ce a stârnit supărarea saudiţilor?

E vorba despre două rezoluţii adoptate joi de Senatul SUA cu voturile în principal ale senatorilor democraţi, dar şi ale câtorva republicani, mai precis cei 47 de senatori democraţi, plus 7 senatori republicani (alţi trei senatori republicani s-au abţinut de la vot). Primul text conţine un apel la Preşedintele Trump pebtru ca acesta să ordone „retragerea militarilor americani din ostilităţile din Yemen sau care afectează această ţară, cu excepţia forţelor armate americane angajate în operaţiuni împotriva Al Quaida sau forţele sale asociate“. În al doilea document adoptat de Senatul american „se estimează că prinţul moştenitor Mohammed Ben Salman este responsabil de uciderea“ jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, pe 2 octombrie, în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul. Senatorul independent Bernie Sanders, unul dintre iniţiatorii textului, afirma chiar că „nu vom mai lăsa ca angajamentul nostru militar să fie dictat de de către un regimul despotic şi asasin din Arabia Saudită“.

Dar care este valoarea reală a celor două documente? Tehnic, în acest moment, este vorba doar despre una simbolică. Importantă deoarece, aşa cum era firesc, mesajul a fost preluat instantaneu în toată presa internaţională. Dar nimic mai mult, deoarece este aproape imposibil de crezut că Preşedintele Trump, chiar dacă a mărturisit că are toate datele oferite de CIA asupra crimei de la Istanbul, îşi va abandona punctul de vedere iniţial, cel care spune că relaţia cu Arabia Saudită este mult prea preţioasă pentru echilibrul regional şi nu trebuie pusă sub semnul întrebării. Dar asta nu înseamnă că textele respective nu ar putea deveni subiect de dezbatere în Camera Reprezentanţilor, decizie ce ar putea fi luată la început de ianuarie, atunci când structura sa devine majoritar democrată. Dacă textele vor primi o dublă aprobare, de-abia atunci se va naşte o presiune reală asupra Administraţiei, care va fi nevoită să reacţioneze în mod oficial, mai ales dacă în Camera Reprezentanţilor vor fi decise audieri prealabile în cadrul unei comisii speciale de anchetă.

Deocamdată, este clar că se desenează nu numai o nouă acţiune de frondă la adresa Preşedintelui Trump, dar - şi aici saudiţii au văzut bine pericolul - se trimite un prim mesaj foarte serios privind disocierea legislativului american faţă de o susţinerea necondiţionată acordată de Administraţia Trump Arabiei Saudite, introducând o nouă variabilă extrem de importantă în jocul atât de delicat, instabil şi complicat din Orientul Apropiat, Asta deoarece întrebarea care se pune este dacă SUA pot tolera orice tip de comportament al unui aliat strategic, revenind în memorie nişte rspunsuri deloc plăcute legate de experienţe istorice trecute cu dictaturile sângeroase din America Latină care nu au supravieţuit decât cu ajutorul american, Statele Unite fiind preocupate doar de a opri ascensiunea posibilă a stângii. Sau, la limită, pentru a răsturna un guvern de stânga, cum s-a petrecut în Chile. Sau, în Europa, cu guverne în Grecia sau Turcia. Opţiunile sunt justificate doar prin raţionamente de real politik sau trebuie introduse în ecuaţie criterii legate de democraţie, respectarea drepturilor omului şi regulilor de bună guvernare? Chestiunea rămâne deschisă şi răspunsul depinde de cine este întrebat, în ce context şi în numele căror interese.

În acest sens, exemplar este răspunsul dat de Premierul israelian Netanayahu, care, cinstit până la capăt, a zis că „ceea ce s-a petrecut în Consulatul de la Istanbul a fost ceva oribil şi ar trebui să fie lămurit pe deplin. Cu toate astea, în acelaşi timp, vreau să spun acest lucru, este foarte important pentru întreaga lume, pentru regiune şi pe plan mondial, ca Arabia Saudită să rămână stabilă“. Punct şi gata.

Dar pe baza căror probe concrete este declanşat scandalul? În principiu, pe baza pachetelor succesive de dovezi oferite de Turcia şi analizate de experţii CIA care - într-un raport special - a stabilit responsabilitatea personală a Prinţului Sakman în luarea deciziei care a dus la moartea jurnalistului. Dovezi pe care saudiţii le neagă cu vehemenţă, cu atâta tărie încât Antonio Guterres, Secretarul General al ONU a solicitat azi o „investigaţie credibilă“, afirmând că nu dispune de niciun fel de alte informaţii asupra acestui caz decât cele publicate în mass media: „Este absolut esenţial să avem o investigaţie credibilă şi vinovaţii să fie pedepsiţi“. Dar cine va fi responsabil pentru această nouă investigaţie? Arabia Saudită deja a terminat propria sa cercetare, au existat condamnări la moarte ale unor operativi de rang inferior şi cazul a fost închis. Cea făcută de CIA este încă inaccesibilă publicului. Mai este una în curs de desfăşurare, cea la care a făcut referire miercuri Mike Pompeo, Secretarul de Stat al SUA, fără să dea mai multe detalii, declaraţie dată cu câteva ore înainte ca Gina Haspel, directorul CIA, să prezinte, într-o şedinţă cu uşile închise, un briefing în Camera Reprezentanţilor. Mai este o posibilitate, dificil dar deloc imposibil de realizat, ca Adunarea Generală a ONU să decidă formarea unei comisii internaţionale de anchetă într-un caz considerat exemplar pentru apărarea drepturilor omului, situaţie în care s-ar putea reuni voturile necesare. Cu un scandal imens în perspectivă. Sau Guterres ştie ceva despre o comisie de anchetă din ianuarie a Camerei Reprezentanţilor SUA.

În această tragedie în care nimeni nu este ce pare a fi, un singur lucru este cert: miza poate fi schimbarea raporturilor de putere din Orientul Apropiat şi redefinirea termenilor angajamentului american în zonă, cu consecinţe geopolitice care, la limită, ar putea schimba alianţe şi raporturi de forţe. Sau, dimpotrivă, este doar vorba despre un episod oarecare în bătălia sângeroasă pentru controlul resurselor de petrol şi gaze. Caz în care, într-adevăr, moartea unui jurnalist chiar nu are cum să fie pusă de nimeni în balanţă drept greutate semnificativă.