„Stratfor“: Adevărată faţă a NSA şi teama justificată din spatele programelor de urmărire ca PRISM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demonstraţii la Hamburg, Germania, care solicită eliberarea lui Snowden şi oprirea programului PRISM FOTO AFP
Demonstraţii la Hamburg, Germania, care solicită eliberarea lui Snowden şi oprirea programului PRISM FOTO AFP

În cel de-Al Doilea Război Mondial, avantajul spargerii codurilor japoneze şi germane, i-a învăţat pe americani despre necesitatea informaţiilor secrete. În cazul în care nu s-ar fi decriptat codurile, finalul războiului ar fi arătat altfel. Deşi la început se ghidau după principiul că „un domn nu deschide scrisorile altcuiva“, într-un final americanii au devenit obsedaţi de furtul şi cercetatul comunicaţiilor.

Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a evoluat din diverse organizaţii postbelice care se ocupau de această sarcină. În 1951, toate aceste eforturi disparate s-au organizat sub NSA pentru a capta şi a decripta comunicaţiile altor guverne, în special ale Uniunii Sovietice care era condusă de Iosef Stalin şi ale Chinei, ţară cu care SUA se lupta în 1951. Cât de departe ar ajunge NSA cu urmărirea comunicaţiilor ţine doar de cât de multe dintre aceste comunicaţii sunt electronice şi cât de multe pot fi interceptate şi decriptate de NSA, notează George Friedman, fondator şi director al platformei de analize „Stratfor“.

Pentru a strânge date despre atacuri, nucleare sau nu, trebuie să strângi cantităţi de date imense care nu au nicio legătură cu aceste atacuri. Războiul Rece cu Uniunea Sovietică a avut legătură nu doar cu schimburile de informaţii nucleare, ci şi cu orice informaţie despre acţiunile ruşilor, ce guverne au infiltrat şi cine lucra pentru ei, lucruri de interes global. Însă nu se putea decide ce era important sau nu decât după citirea mesajelor. Astfel, tehnica adunării datelor de frica atacurilor a evoluat rapid într-un sistem global de colectare de date, în care cantităţi vaste de informaţii erau strânse, fără a se ţine seama de legătura lor cu Războiul Rece.

Însă la adunarea datelor nu se limitau doar SUA. Uniunea Sovietică, China, Marea Britanie, Franţa, Israel, India şi orice altă ţară cu interese externe au petrecut o grămadă de timp cu strângerea informaţiilor electronice. Multe dintre aceste informaţii adunate au rămas necitite deoarece cantitatea era mult prea mare pentru personalul serviciilor secrete, dar totuşi datele au fost strânse. A devenit o intruziune imensă atenuată doar de ineficienţă sau de criptarea de care se folosea guvernul ţintă.

Teamă justificată

Americanii au fost şocaţi de atacurile din 11 septembrie 2011, nu doar din cauza magnitudinii lor, ci şi din cauză că au fost complet neaşteptate. Atacuri teroriste au mai avut loc, însă acesta din septembrie a dat naştere unei întrebări spinoase: ce urmează? Al Qaeda părea capabilă şi de alte acte teroriste, poate mult mai mari. Teama a acaparat ţara, dar era o teamă justificată şi, deşi rezona şi în restul lumii, în SUA s-a resimţit cel mai rău.

O parte din această teamă era că serviciile secrete nu au reuşit să prezică atacul. Oamenii nu ştiau ce urmează şi credeau că nici serviciile secrete nu ştiu nimic. În zilele acelea, prima eşecul serviciilor secrete. CIA (agenţia serviciilor secrete din SUA) a recunoscut că nu avea surse în Al Qaeda, aşadar, singurul mod de a urmări Al Qaeda era prin comunicaţiile lor şi asta era treaba NSA.

Al Qaeda era o reţea globală, împrăştiată prin toate ţările. Părea să fie ţinută laolaltă de o reţea de comunicaţii vastă: Internetul. La un moment dat, Al Qaeda comunica prin încorporarea mesajelor în imagini trimise pe Internet, folosind conturi anonime de Hotmail. Deci, pentru a găsit comunicaţiile Al Qaeda trebuia să cauţi pe Internet. Era ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân. Acul poate fi găsit doar dacă eşti dispus să treci prin tot fânul. Şi asta a condus la PRISM şi la alte programe concepute de NSA, continuă „Stratfor“.

Nimic nu era exclus şi oricine era suspect. Aceasta era realitatea, nu paranoia. Asta însemna că NSA nu putea exclude comunicaţiile cetăţenilor americani, deoarece unii membri Al Qaeda erau cetăţeni americani. Acesta era un atac asupra drepturilor civile ale americanilor, însă nu era un atac fără precedent. 

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, SUA au impus cenzura poştală asupra personalului militar şi FBI (Biroul Federal de Investigaţii) intercepta scrisori trimise în ţară de peste ocean. Guvernul a creat un sistem de cenzură media voluntară care nu prea era voluntară în anumite privinţe. Una dintre cele mai faimoase acţiuni a fost când SUA a abrogat drepturile civile ale cetăţenilor de origine japoneză prin desproprietărirea lor şi mutarea oamenilor în alte zone.

Problema cu războiul împotriva terorismului este că nu are sorţi de izbândă. Definiţia spune că niciun nivel de terorism nu este tolerat şi are ca scop eliminarea tuturor actelor teroriste, nu doar din partea lumii islamice, ci din toate lumile. Acest lucru, pur şi simplu, nu se va întâmpla, aşadar PRISM şi alte programe nu vor avea sfârşit, adaugă Friedman pentru „Stratfor“.

Origini defensive, viitor periculos

Naşterea acestor programe, cum este şi PRISM, nu a fost rezultatul tiranilor care încearcă să controleze lumea. Originea lor a fost mult mai clară, mai logică şi cu un scop defensiv născut din experienţa războaielor anterioare şi având la bază o frică legitimă de pericole reale. NSA a fost însărcinată cu stoparea terorismului, aşadar a conceput un plan care nu a fost chiar atât de secret pe cât susţin unii. Evident că nu a fost nici la fel de eficient pe cât se spera, altfel n-ar fi avut loc atacul de la Maratonul din Boston.

Multe scurgeri de informaţii, încă dinaintea lui Edward Snowden, au arătat că NSA adună informaţii. Poate că ar fi fost o adevărată ştire faptul că nu face asta, însă dezvăluirile ne dau nouă ocazia de a lua în considerare ce s-a întâmplat şi dacă este tolerabil sau nu, notează Friedman.

Aceasta nu este o problemă simplă despre tăierea acestui program de către SUA. America nu este singura ţară care are un asemenea program, însă un prim pas rezonabil spre o direcţie bună este ca ţara, care susţine sus şi tare că este cea mai liberă din lumea civilizată şi ţine cu dinţii de drepturile civile, să fie şi cea mai dedicată propriei Constituţii şi nu să o interpreteze cum îi convine. Însă acest drum este foarte periculos. După cum spunea şi Benjamin Franklin: „Cei care pot renunţa la libertatea esenţială pentru a obţine puţină siguranţă temporară, nu merită nici libertate, nici siguranţă“, conchide George Friedman pentru „Stratfor“.


Citeşte mai multe despre NSA şi PRISM:

Înainte de NSA, programul PRISM şi Edward Snowden, un preşedinte al SUA a spionat oameni prin liniile de telegraf

Spionajul există de când lumea, iar unul dintre preşedinţii SUA nu s-a dat înapoi de la a-i intercepta pe oameni prin intermediul telegrafului. Desigur, nu era la fel de uşor ca spionajul prin Internet, dar s-a descurcat decent în limitele tehnologiei acelor vremuri.

Le Point: „Naivitatea europenilor“ şi spionajul american

Europenii se plâng că sunt spionaţi de americani, dar din comoditate nu-şi mai criptează informaţiile „top secret“.

FOTO Noi informaţii despre spionajul american: PRISM spiona în timp real, fără să ţină cont de cetăţenie

"The Washington Post"  a publicat noi slide-uri despre programul american de spionaj informatic PRISM. În cele patru noi imagini sistemul este explicat mai bine, dar rămân semne de întrebare dacă autorităţile americane aveau "uşi de acces" către datele marilor reţele de pe internet.

Directorul NSA „a sacrificat dreptul la viaţă privată“ în numele securităţii SUA

La sfârşitul anului 2005, directorul Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), Keith Alexander, insista pe un plan radical ce viza oprirea atacurilor teroriste din Irak, care omorau şi răneau peste 10 americani pe zi. El voia ca toate mesajele, apelurile telefonice sau e-mail-urile irakiene să treacă prin computerele agenţiei.

Keith Alexander, generalul american care luptă pentru controlul Internetului

În mijlocul scandalului care adus SUA în centrul unor acuzaţii de supraveghere a internetului şi telecomunicaţiilor, site-ul american Wired.com a publicat o anchetă despre ultimii 15 ani de spionaj cibernetic american, dar şi despre bărbatul care controlează acest imperiu: generalul cu patru stele Keith Alexander.

Directorul NSA: „Edward Snowden a cauzat Statelor Unite daune ireversibile”

Directorul NSA Keith Alexander a declarat, duminică seară, că fostul agent CIA Edward Snowden, aflat la originea scurgerilor de informaţii despre programele americane de supraveghere, a trădat încrederea americanilor în instituţiile statului. Oficialul a apărat programele de spionaj, susţinând că sunt esenţiale pentru a evita atacurile teroriste, potrivit publicaţiei „The Guardian”.

Eşec marca FBI: Agenţii federali ştiau despre un plan al-Qaeda, pus la cale de autorul atacurilor din septembrie 2001, însă nu l-au dejucat

FBI a fost avertizat de existenţa unui complot al grupului terorist al-Qaida, care plănuise prăbuşirea unui avion comercial pe teritoriul SUA, cu câteva săptămâni înainte de un accident aviatic petrecut în 1996, soldat cu moartea a 230 de civili. Potrivit unor documente desecretizate, accidentul tragic de acum 17 a fost un act de terorism pus la cale de aceeaşi persoană care ar fi gândit şi atentatul din septembrie 2001.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite