Stoltenberg critică Rusia pentru cererea ei de a nu primi Ucraina în NATO: Nu acceptăm ca marile puteri să decidă ce fac alte ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, este împotriva oricărei intervenţii a Rusiei în relaţiile dintre Alianţă şi Ucraina. Ministerul rus de Externe a cerut o denunţare „formală” a deciziei de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti, că „Ucraina şi Georgia vor deveni membre NATO”.

„Relaţia NATO cu Ucraina nu poate fi determinată decât de cei 30 de membri ai Alianţei şi Ucraina însăşi, şi de nimeni altcineva. Nu putem accepta ca Rusia să restabilească un sistem în care marile puteri (...) pot controla ceea ce fac sau nu alte ţări”, a declarat Jens Stoltenberg după o întrevedere cu noul cancelar german Olaf Scholz, potrivit AFP .

 Aceste cereri au fost enunţate de Ministerul de Externe rus în cea mai completă declaraţie a sa până în prezent asupra garanţiilor de securitate pe care preşedintele rus Vladimir Putin doreşte să le obţină din partea Washingtonului şi aliaţilor acestuia, în contextul tensiunilor generate de comasarea unor importante forţe militare ruse în apropierea graniţei cu Ucraina, stârnind temeri privind o posibilă pregătire a unei ofensive militare, deşi Rusia neagă astfel de intenţii.

„În interesul fundamental al securităţii europene, este necesară o dezavuare formală a deciziei de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti că 'Ucraina şi Georgia vor deveni membre NATO'”, se arată în declaraţia MAE rus.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite