Statele Unite sancţionează 11 companii din China pentru încălcarea drepturilor uigurilor. Wilbur Ross: „Beijingul îşi reprimă cetăţenii”. Reacţia MAE chinez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Departamentul american al Comerţului a adăugat pe lista sa neagră 11 întreprinderi chineze implicate, potrivit Washingtonului, în încălcări ale drepturilor omului în legătură cu tratamentul aplicat de Beijing minorităţii musulmane uigure în provincia Xinjiang, relatează Reuters.

Această iniţiativă - considerată calomnioasă de China, care a ameninţat să acţioneze pentru a-şi apăra întreprinderile - constă în interzicerea companiilor americane să se aprovizioneze de la întreprinderile vizate fără să fi obţinut în prealabil o autorizaţie de la statul american.

Departamentul american al Comerţului acuză întreprinderile respective de faptul că au recurs la munca forţată a uigurilor şi altor minorităţi musulmane.

Pe lista neagră cu întreprinderi şi instituţii chineze pe care Washingtonul le acuză de faptul că sunt implicate în aduceri atingere drepturilor minorităţii uigure se aflau deja 37 de organizaţii.

Între cel 11 întreprinderi din acest al treilea val de sancţiuni se află o întreprindere în domeniul textil a cărui casă-mamă produce haine pentru mărcile Ralph Lauren, Tommy Hilfiger şi Hugo Boss şi un furnizor de componente iPhone produs de Apple între ai cărui clienţi se află de asemenea Amazon şi Microsoft.

Pe listă se află şi întreprinderi specializate în analize genetice, filiale ale Institutului Genomului de la Beijing care au legături cu Guvernul chinez.

Beijingul încurajează în mod activ atât practici condamnabile de muncă forţată, cât şi colectarea şi analizarea abuzivă a ADN-ului cu scopul de a-şi reprima cetăţenii”, a declarat secretarul american al Conerţului Wilbur Ross, citat într-un comunicat.

La Beijing, un purtător de cuvânt al Ministerul de Externe a apreciat că Statele Unite încearcă să lovească întreprinderile chineze şi să denigreze politica chineză în Xinjiang sub pretextul protejării drepturilor omului

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite