Starea economiei, cel mai puternic adversar al lui Erdogan INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Turcia a fost dat startul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale anticipate, în care actualul preşedinte şi partidul său sunt favoriţi să le câştige.

Candidaţii la alegerile prezidenţiale şiparlamentare îşi pot face campania electorală la radio şi televiziune de duminică , iar astăzi se încheie votul în diasporă, în cadrul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale anticipate din Turcia din 24 iunie. 

Duminică are loc primul tur al alegerilor, iar cel de al doilea este programat pentru 8 iulie. Deşi mulţi turci spun că vor vota împotriva lui Erdogan, pe fondul reprimării drepturilor civile, al unei economii în suferinţă şi al unor mutări politice externe ostile, puţin cred totuşi că preşedintele îşi va pierde funcţia.

 „Probabil că Erdogan nu va aduna cele 51% din voturi necesare pentru a deveni preşedinte din primul tur şi atunci opoziţia are şansa de a se alinia în spatele unei alternative. O opoziţie unită are de asemenea o şansă bună să recâştige parlamentul, creând un posibil control asupra puterii lui Erdogan”, notează USA Today.

Campanie din închisoare

Candidat la alegerile prezidenţiale, liderul partidului prokurd, Selahattin Demirtas, a denunţat din închisoare, la televiziunea de stat, regimul „represiv“ al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, candidat la propria succesiune, relatează AFP. Întemniţat din noiembrie 2016, carismaticul lider al Partidului Democratic al Popoarelor (HDP), l-a acuzat pe preşedintele în exerciţiu că l-a închis din motive politice.

„Singurul motiv pentru care mă aflu aici este că AKP se teme de mine“, a declarat el, referindu-se la partidul preşedintelui turc, şi a denunţat, în acelaşi timp, un regim „represiv“ şi „autocratic“.

Îmbrăcat într-un costum închis, Selahattin Demirtas a apărut într-un interviu înregistrat anterior pentru postul naţional TRT din celula închisorii din Edirne (nord-vest), pentru că autorităţile nu i-au permis să mergă la sediul din Ankara al televiziunii.

TRT a fost criticată că acoperă din abundenţă campania lui Erdogan şi că îi ignoră pe ceilalţi candidaţi, în special pe Demirtas. A fost pentru prima dată când un candidat a vorbit din celula sa.

„Ceea ce suntem pe punctul de a trăi reprezintă un element de regim autocratic. Partea cea mai îngrozitoare a filmului abia urmează“, a lansat el, îndemnând electoratul turc să aleagă „libertatea“. „Vom împiedica ţara noastră să cadă în prăpastie“, a mai liderul kurd.

Preşedintele ameninţă Moody's

Lira turcească continuă deprecierea în raport cu dolarul, după ce preşedintele Tayyip Erdogan a ameninţat că va lua măsuri împotriva agenţiei de evaluare Moody's, după alegerile din 24 iunie, transmite Reuters. Şeful statului turc, care s-a autoproclamat „inamicul dobânzilor“, dă de mult timp vina pentru deprecierea lirei pe puterile occidentale care vor să submineze Guvernul Turciei. 

„Cu voia Domnului, după 24 iunie vom demara o operaţiune împotriva Moody's“, a declarat Erdogan într-un interviu acordat postului de televiziune 24 TV. „Moody's face declaraţii inutile în pofida faptului că nu suntem membri ai lor. Moody's ia măsuri pentru a defăima Turcia pentru a ne pune într-o poziţie dificilă...Nu vor reuşi“, a mai spus Erdogan.

Preşedintele Turciei nu a oferit detalii cu privire la natura potenţialei acţiuni. În prezent, Turcia solicită ratinguri de la Moody's şi Fitch. Având în vedere că multe fonduri internaţionale solicită ratinguri de la cel puţin două agenţii pentru a investi în obligaţiunile unei ţări, atitudinea investitorilor ar avea de suferit dacă Turcia ar înceta să mai solicite ratinguri de la Moody's.

Erdogan a afirmat că primul lucru pe care îl va face dacă va fi reales în funcţie va fi să ridice starea de urgenţă din Turcia. Starea de urgenţă a fost impusă în Turcia după tentativa eşuată de puci din 2016.

Ankara îl acuză pe clericul Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi fost cândva un aliat al lui Erdogan, de orchestrarea tentativei de puci din 15 iulie 2016. Gulen respinge orice implicare a sa în evenimente.

În timpul stării de urgenţă, impusă după puci, circa 150.000 de persoane au fost îndepărtate din funcţia publică şi din armată.

Imagine indisponibilă
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite