În 2012, Organizaţia Mondială a Sănătăţii calcula că la fiecare trei secunde, undeva în lume, cine îşi face rău intenţionat, iar odată la 40 de secunde o persoană moare prin propriul efort. Astfel, la nivel global s-ar înregistra 800.000 de suicide anual, dintre care 60% pe continentul asiatic. (Tom Widger, Suicide in Sri Lanka: The Anthropology of an Epidemic, Routledge, 2015)Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2014

Rata sinuciderilor la 100.000 de locuitori

Sursa: Business Insider, 21 aprilie 2014

O explicaţie general valabilă este greu de dat, însă vedem că o mare parte a cuantumului suicidului se petrece în Asia, acolo unde există atât sărăcie profundă, dar şi schimbări trepidante în stilurile de viaţă. În anumite locuri, curmarea deliberată a propriei vieţi are o conotaţie politică indicând un filon protestatar al psihicului.

În India, ca parte a efortului de a-i izgoni pe britanici, Mahatma Gandhi introduce tehnica satyagraha, axată pe non-violenţă (ahimsa), refuzul hranei, post prelungit şi boicotarea produselor britanice. După el, mortificarea propriului trup pentru a forţa diferite decizii colective va fi uzitată de mulţi alţi. În 1952, Pottu Sreeramulu, un alt revoluţionar, va posti până la moarte pentru a forţa executivul de la New Delhi condus de Jawaharlal Nehru să creeze un nou stat în interiorul federaţiei - Andhra Pradesh. Pe la începutul anilor 1980, abordări similare ale nemulţumirilor colective se pot observa odată cu construirea barajului din Valea Narmada, amplu detaliată de antropologi.

Spre zilele noastre, sinuciderea ca fenomen de masă se leagă de situaţia fermierilor care obişnuiesc să bea pesticide pentru a scăpa de greutăţile vieţii sau de datoriile prea mari.

Suicidul în Sri Lanka, conotaţii aparte

La sud de marea naţiune, pe mica insulă a Sri Lankăi, suicidul are conotaţii aparte. Pe plan internaţional ferocitatea Tigrilor Tamili a devenit sinonimă cu atacurile explozive şi lipsa de grijă faţă de propriul corp pe care aceştia o demonstrau adesea. Pe 21 mai 1991, fostul premier indian Rajiv Gandhi a fost ucis în timp ce îmbrăţişa ce credea a fi o alegătoare. Aceasta, Thenmozhi Rajaratnam, cunoscută şi ca Dhanu, era de fapt o membră a Tigrilor ce îmbrăcase un harnaşament exploziv tocmai pentru a-l lichida pe cunoscutul om de stat. Câţiva ani mai târziu, aceeaşi soartă o va împărtăşi preşedintele srilankez, Ranashinghe Pramadasa, ucis în 1993 la Colombo de agenţii aceleaşi grupări.

Dincolo de sângerosul conflict interetnic ce a bulversat ţara vreme de 26 de ani aproape neîntrerupţi (1983-2009), sinuciderile au prezentat şi continuă să fie o trăsătură a dinamicii sociale. Tom Widger de la Universitatea din Durham, poate cel mai bun specialist occidental pe tema de faţă, leagă motivaţia suicidului de structura socială. Astfel, în urma unor cercetări efectutate la faţa locului, în intervalul 2004-2006, constată că gesturile extreme reprezintă o modalitate prin care indivizii găsesc soluţii la tensiunile interpersonale cu diferiţi membri ai familiei (soţ/soţie, cumnaţi, fraţi surori etc.). Cărămida societăţii este dată de gospodărie sau familia nucleară (numită ge), iar aceasta impune o serie de obligaţii presante fiecărui membru al său. Presiunea pare să fie deosebit de puternică pentru aceia care încă nu şi-au întemeiat propria familie, deosebit de vulnerabile fiind femeile nemăritate - de altfel, ele constituite 55,4% din victimile suicidului sau tentativei de a-şi face rău. În ceea ce-i priveşte pe cei căsătoriţi, rata de a-şi provoca răni este egală între bărbaţi şi femei. Printre bărbaţii căsătoriţi un alt motiv pare să fie cearta cu părinţii soţiei - socrii (8,8% din cazuri), dublu faţă de cearta cu proprii părinţi (4,4%). (Widger, Tom (2012), Suicide and the morality of kinship in Sri Lanka, Contributions to Indian sociology, 46, 1-2. pp. 83-116)

Trebuie subliniat că cercetarea antropologică a lui Widger s-a desfăşurat în localitatea Madampe, la 70 km nord de capitala Colombo, iar concluziile nu trebuie neapărat extrapolate pentru restul insulei.

Un lucru bun este că rata suicidului este în scădere de ceva ani încoace, după cum îmi preciza cercetătorul antenumit într-un email. Ceea ce nu se cunoaşte bine încă, continua el, este situaţia cetăţenilor tamili din zonele de nord şi est care s-au aflat sub stăpânirea Tigrilor pentru mai bine de două decenii.

Părerile lui Widger sunt contrazise de profesorul de psihiatrie Daya Somasundaram de la Universitatea din Jaffna. Conform acestuia, în Peninsula Jaffna, fâşie de pământ aflată în nordul ţării şi fief tamil, rata suicidului a crescut după terminarea conflictului. Dacă în 2005 ponderea era de 23:100.000 de locuitori, în 2009, anul final al războiului, scăzuse la 13:100.000. În 2011 cifrele s-au suit la 25:100.000, nivel înregistrat şi în anul 2014. Somasundaram explică prin faptul că în timpul unei adversităţi exterioare, precum conflictul armat, solidaritatea dintre oameni creşte, pentru a scădea odată ce se instalează pacea şi indivizii se re-atomizează. Fiecare este din nou singur cu propriile angoase, lipsit de ajutorul aproapelui. (P K Balachandran, Suicide Rate Up in Jaffna Post-war: Univ Professor, The New Indian Express, 17th August 2014)

Interesant este de notat că cele mai multe manifestări de răni autoprovocate au loc în interiorul etniei sinhaleze care practică budismul, mult mai mult decât în cazul musulmanilor sau hinduşilor. De aici ne putem întreba dacă budismul, acuplat altor condiţii (sociale, economice, politice, psihice) poate justifica sinuciderea. Astfel, conform anumitor interpretări ale istoriei lui Buddha, acesta ar fi justificat sinuciderea unor isihaşti (bhikku, în limba pali): Godhika, Vakkali şi Channa. (Michael Attwood, Suicide as A Response to Suffering, Western Buddhist Review, Vol.4)

Alte puncte de vedere consideră că, de fapt, corpusul filosofic budist interzice luarea propriei vieţi, fiind un păcat similar cu oricare alt fel de crimă, iar persoanele care recurg la asemenea gesturi o fac din cauza unor tulburări mentale/iluzii numite moha. (D. Lizardi, R. E. Gearing, Religion and Suicide: Buddhism, Native American and African Religions, Atheism, and Agnosticism, J Relig Health (2010) 49:377–384, esp. 379).

Subliniez din nou: religia nu trebuie privită ca unicul factor, deoarece vedem foarte bine că pe primele locuri din indexul sinuciderilor se află mai multe ţări creştine: Lituania, Ungaria, Rusia.

Aşa că poate ar trebui să căutăm răspunsul undeva la intersecţia dintre credinţele oamenilor şi dezvoltarea economică. Atât Lituania, Ungaria, cât şi Sri Lanka sunt ţări mici care au trecut prin ample tranziţii. Primele două de la comunism la liberalism şi democraţie. Cea de-a treia a avut, între 1948-1977, un regim cvasi-socialist, bazat pe dezvoltarea sectorului de stat pentru ca după aceea, din 1977, să cunoască o politică de liberalizare. S-au îmbunătăţit anumiţi indici economici, dar o serie de categorii sociale/etnice - mă refer aici la minoritarii tamili - au fost marginalizate şi frustrate. De abia după această dată, Tigrii Tamili-LTTE se radicalizează şi îşi îngroaşă rândurile cu noi adepţi.

Acum, Sri Lanka merge printr-un amplu proces de reconstrucţie, graţie ajutorului internaţional. Rămâne în sarcina guvernului să întemeieze o pace echitabilă pentru toate etniile conlocuitoare astfel încât să prevină noi focare de numulţumire cu potenţial destabilizator în viitor. Drama locuitorului acestui paradis turistic din Oceanul Indian demonstrează că rostul politicii nu se termină doar la furnizarea prosperităţii materiale, ci presupune crearea unui cadru în care indivizii să îşi găsească un sens în viaţă.

P.S.: La data scrierii rândurilor de faţă, în timp ce India experimentează temperaturi de peste 50° C, în Sri Lanka inundaţiile au ucis cel puţin 130 de oameni, cifră care ne putem aştepta să se suplimenteze în zilele următoare. Rămâne de văzut dacă noua criză îi va aduce pe locuitori împreună sau va perpetua diviziunile politice existente.