Un spray nazal care protejează împotriva noului coronavirus a fost inventat de cercetătorii din Birmingham

Un spray nazal care protejează împotriva noului coronavirus a fost inventat de cercetătorii din Birmingham

Foto: birmingham.ac.uk

Cercetători de la Universitatea Birmingham au dezvoltat un spray nazal ce are a rol prevenirea infecţiei cu Covid-19 şi împiedicarea transmiterii virusului în aer.

Ştiri pe aceeaşi temă

Profesorul Liam Grover a declarat că majoritatea virusurilor sunt transmise prin nas deoarece acesta nu are o protecţie faţă de viruşi, iar spray-ul conceput de cercetători poate oferi acea protecţie necesară ce previne riscul infectării cu noul coronavirus, relatează Digi24.

“Deşi nasurile noastre filtrează mii de litri de aer în fiecare zi, nu prea există o protecţie faţă de infecţie, iar majoritatea virusurilor din aer sunt transmise prin pasajul nazal. Sprayul pe care l-am conceput oferă acea protecţie dar poate preveni şi trecerea virusului de la o persoană la alta”, a precizat Liam Grover.
 
Acest studiu încă nu a fost verificat şi analizat de către alţi specialişti din domeniu. Conform studiului efectuat de cercetătorii de la Birmingham, aces spray poate acoperi virusul inhalat în căile nazale şi este eliminat prin suflarea nasului sau înghiţire. 

Cercetătorii şi-au propus să creeze un spray care poate acoperi interiorul nasului corect eliminând riscul infectării şi care rămnâne o perioadă mai lungă acolo unde a fost aplicat. Experimentele de laborator au arătat rezultate promiţătoare ale acestui spray care poate preveni infecţia până la 48 de ore după aplicare. 
 
Spray-ul nazal dezvoltat de cercetători, care ar putea scădea considerabil riscul infectării, este compus din doi polimeri polizaharidici. Un agent antiviral denumit caragenan, folosit ca agent de îngroşare în mâncare şi o soluţie gelan, ce are abilitatea de a se lipi pe interiorul nasului, sunt cei doi polimeri polizaharidici pe care cercetătorii mizează în lupta împotriva coronavirusului.
 
“Pulverizatorul este făcut din produse deja disponibile care sunt folosite în produse alimentare şi medicamente, şi am construit intenţionat aceste condiţii în procesul nostru de design. Asta înseamnă că, cu partenerii adecvaţi, am putea începe producţia în masă în câteva săptămâni”, a declarat Richard Moakes, coautor al cercetării din cadrul Universităţii Birmingham.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările