Soarta lui Assange va fi decisă la Washington

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia Statelor Americane se va întruni pe 24 august într-o reuniune specială privind relaţiile dintre Ecuador şi Marea Britanie, aflate în conflict din cauza lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks.

Reuniunea va avea loc la Washington, cu toate că tocmai SUA au votat împotriva convocării de urgenţă a congresului.

Departamentul de Stat a declarat că aceasta este doar o problemă din relaţiile Ecuadorului şi Marii Britanii şi nu are rost ca străinii să ne amestece. Însă, totul demonstrează că tocmai Washingtonul face presiuni asupra tuturor inculpaţilor în acest caz, otează Vocea Rusiei.

SUA au pretenţii faţă de Assange pentru seria de publicaţii pe internet a documentelor secrete, care dezvăluie secrete ale Departamentului de Stat şi Pentagonului. Pentru spionaj, Assange poate fi condamnat la moarte.

Mult timp, Assange a evitat locurile, unde putea fi dat în judecată. În anul 2010, Suedia l-a acuzat de viol. Refuzul de a se prezenta la poliţie pentru interogatoriu a servit drept pretext pentru emiterea unui mandat european de arestare.

Autorităţile Marii Britanii, unde s-a aflat în ultimul timp Julian Assange, au acceptat să-l extrădeze pe jurnalist în Suedia, dar în urmă cu o lună, el s-a refugiat în incinta ambasadei Ecuadorului şi a cerut azil politic. Joi, ministrul de Externe al Ecuadorului anunţat că cererea lui Assange a fost satisfăcută.

Acum, Assange se poate muta în Ecuador, sau poate trăi în ambasada de la Londra. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, oferă o asemenea posibilitate. Dar, autorităţile britanice au opiniilor lor cu privire la acordurile internaţionale. Potrivit legislaţiei locale, ele pot priva ambasada de statut de misiune diplomatică şi de imunitate, deci vor putea intra în ambasadă pentru a-l aresta pe Assange. Ecuadorul a primit o notificare în scris în acest sens de la Guvernul britanic.

O asemenea încălcare flagrantă a normelor acceptate pe plan internaţional a fost criticată de multe ţări. În legătură cu aceasta, Londra a acceptat să continue negocierile privind soarta lui Assange, cu toate că nu ascunde intenţia fermă de a-l preda Suediei pe Julian Assange.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite