Siria: OMS cere acces în zona în care a avut loc atacul chimic, susţinând că sute de persoane au fost afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victime ale atacului chimic din 7 aprilie în oraşul sirian Duma
Victime ale atacului chimic din 7 aprilie în oraşul sirian Duma

Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere acces în regiunea Duma din Siria în care a avut un atac chimic, susţinând că are informaţii conform cărora sute de persoane au fost afectate, conform BBC.

Rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că 70 de persoane au fost ucise de atacul chimic din Siria.

OMS susţine că partenerii săi au informat că 500 de persoane au suferit simptome asociate cu expunerea la substanţe chimice toxice, printre care dificultăţi respiratorii, iritarea mucoaselor şi probleme cu sistemul nervos central.

“De asemenea, două facilităţi medicale au fost afectate de aceste atacuri”, se arată în comunicatul OMS.

“Ar trebui să fim cu toţii revoltaţi de aceste rapoarte teribile şi imagini din Duma. OMS cere un acces liber imediat în zona afectată pentru a furniza servicii medicale celor afectaţi, a evalua impactul sanitar şi pentru a furniza un răspuns privind sănătatea publică”, a declarat medicul Peter Salama din cadrul OMS.

Activiştii care se opun regimului lui Assad, membrii echipajelor de salvare şi medici susţin că atacul chimic asupra Duma în Ghouta de Est a fost lansat de forţele guvernamentale care au folosit bombe cu substanţe chimice toxice.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite