VIDEO John Kerry: Folosirea armelor chimice în Siria este un lucru „de necontestat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de Stat american, John Kerry, a condamnat luni folosirea armelor chimice în Siria, afirmând că aceasta este de o „indecenţă morală” a guvernării siriene care foloseşte asemenea metode de luptă împotriva propriului popor.

John Kerry a declarat într-o conferinţă de presă la Washington că  „arme chimice au fost folosite în Siria”, iar acest lucru este "este de necontestat".

"Ceea ce am văzut săptămâna trecută în Siria şochează conştiinţa mondială. Aceasta sfidează orice cod de moralitate. Masacrul orbesc al civililor, uciderea femeilor şi copiilor şi trecătorilor nevinovaţi cu arme chimice este o indecenţă morală", a declarat secretarul de Stat al administraţiei americane, citat de BBC.

"Preşedintele Obama crede că cei care au recurs la armele cele mai odioase împotriva persoanelor celor mai vulnerabile de pe planetă trebuie să dea socoteală", a adăugat John Kerry.

Administraţia Statelor Unite a avut informaţii suplimentare despre atac pe care le va face publice în zilele următoare, a continuat oficialul american.

De asemenea, secretarul de Stat a afirmat că întârzierea primirii inspectorilor ONU pentru a cerceta zonelor unde a avut loc posibila utilizare a armelor chimice denotă că guvernul sirian are ceva de ascuns.

În schimb, aceştia au distrus sistematic dovezile. Acesta nu este comportamentul unui guvern care nu are nimic de ascuns (…) Decizia regimului de a tergiversa permiterea accesului este prea târzie pentru a fi credibilă”, a declarat John Kerry.  

Reprezentantul administraţiei americane a anunţat şi că echipa ONU a intervievat martori, supravieţuitori şi medici, colectând în acelaşi timp şi mostre de la două spitale din regiunea afectată de atacuri.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite