Siria: Casus Belli

Joi, Chuck Hagel, Secretarul American al apărării, a confirmat utilizarea armelor chimice de către trupele regimului sirian. Reprezintă această declaraţie semnalul unei intervenţii militare iminente?

Tehnic vorbind, respectând cu stricteţe tratatele internaţionale, SUA ar avea dreptul să intervină doar în două circumstanţe: legitimă apărare sau un acord al Consiliului de Securitate al ONU. Dacă de legitimă apărare nu poate fi vorba, nici măcar nu există începutul unui consens la nivelul membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate. Atunci rămâne posibilitatea unei intervenţii militare decisă unilateral în scopul declarat de a salva populaţia siriană de efectele unui genocid, “intervenţie în numele dreptului umanitar” cum a fost ea teoretizată pentru prima oară de Bertrand Kouchner pentru a legitima oarecum implicarea în Kosovo. Explicaţie reluată în cazul intervenţiei militare în Afganistan. Să ne amintim că şi motivaţia primă a intervenţiei în Irak au constituit-o rapoartele serviciilor de informaţii americane şi britanice, dovedite false, asupra unor presupuse depozite masive de arme chimice deţinute de regimul lui Sadaam Hussein.

Numai că, de această dată, toate rapoartele din teren confirmă atacuri cu arme chimice. Caz în care autorii şi comanditarii atacurilor pot fi acuzaţi de crime împotriva umanităţii şi genocid şi trimişi în faţa Curţii Penale Internaţionale de la Haga. Şi atunci de ce se ezită încă? Pentru că americanii în primul rând au încă vie memoria foarte dureroasă a campaniilor din Irak şi Afganistan, a eşecurilor înregistrate fie pe plan militar, fie în consolidarea unei situaţii de stabilitate şi pace în zonă. Asta pe de o parte. De celaltă parte, eforturile financiare uriaşe şi pierderile umane suferite de trupele americane şi cele aliate fac destul de dificilă decizia de a implica din nou trupe, la un nivel foarte important şi pe lungă durată. Ştiindu-se foarte bine că, asemeni Irakului şi Afganistanului, există riscul declanşării ulterioare a unui adevărat război civil între facţiunile religioase care se vor bate pentru putere şi controlul resurselor...

În fine, în spatele tuturor acestor nelinişti, mai există încă una: sigur că o intervenţie americană ar elimina fără probleme orice tip de rezistenţă a forţelor regulate siriene. Numai că cei care vor prelua puterea sunt, pe de o parte, deja profund divizaţi de apartenenţe tribale sau/şi religioase, sunite sau şiite. Teama majoră este că s-ar putea repeta o reluare trasă la indigo a scenariilor naţionale din aşa-numita Primăvară Arabă, începută ca rebeliune populară împotriva unor regimuri anacronice şi corupte, mişcare salutată şi sprijinită masiv financiar şi logistic-militar de către Occident în numele luptei pentru democraţie şi încheiată prin preluarea totală a controlului de către islamiştii fundamentalişti.

Dilema este uriaşă: nu se poate tolera masacrul de azi din Siria, dar terbilă este şi perspectiva unei treceri a Siriei spre Islamul fundamentalist, deoarece asta ar însemna pierderea controlului şi asupra Libanului şi, în final, ar încheia arcul de cerc al noii Republici Islamice care ar ocupa un teritoriu uriaş, din Afganistan până în Maghreb.

A doua problemă giganitică priveşte ţările occidentului european. Pentru prima dată, acum, se înregistrază debutul a ceea ce, ferească Dumnezeu zic analiştii serviciilor de informaţii, s-ar putea să se transforme într-o mişcare mai complexă: pleacă să lupte în Siria, alături de trupele Jihadului islamic, tineri din Belgia, Germania, Franţa, fie aparţinând comunităţilor musulmane, fie convertiţii de ultimă oră provenind din populaţia autohtonă. Folosind din plin şi cantităţile impresionante de arme şi muniţii trimise în zonă ca ajutor pentru trupele rebele.

Şirul acesta de dileme se poate transforma foarte uşor într-o explozie masivă care să dezechilibreze pe termen scurt şi mediu întregul Orient Apropiat şi să fanatizeze şi mai mult o serie dintre organizaţiile religioase foarte active ale zonei, tensiunea putând atunci să se extindă şi înspre statele din Golf. Cât de rapid şi pe ce scală? Toate marile servicii de informaţii încearcă să anticipeze şi construiască scenarii. Numai că, din nefericire, realitatea ar putea să depăşească şi să ne trezim, de această dată, cu o multiplicare exponenţială a tuturor problemelor nerezolvate şi gravissime ale binomului Irak-Afganistan.