Siria lui Al Assad: 8 ani de război, 500.000 de morţi, jumătate de populaţie refugiată, o ţară distrusă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Hepta
FOTO Hepta

Siria este, şi va rămâne încă ceva vreme, imaginea războiului civil şi a încăpăţânării unui lider de a se crampona de putere. Nu că Bashar al Assad şi-ar mai aparţine, după 8 ani de conflict care se împlinesc în aceste zile.

E constrâns mai întâi de controlul redus asupra Siriei, dar şi de interesele aliaţilor săi, Iranul şi Rusia, cu precădere, care-şi promovează propriile interese: ieşirea la Marea Mediterana şi baze militare în regiunea Orientului Mijlociu, respectiv coridorul de trecere ce leagă Iranul de Mediterana prin Irak-Siria-Liban, un coridor şiit menit să rupă continuumul sunnit Nord-Sud, Turcia-Iordania-Ţările Golfului.

După 8 ani de război civil şi după resurgenţa jihadiştilor din Daesh, autointitulat Stat Islamic, bilanţul lui Al Assad este crunt: circa 500.000 de morţi, jumătate din populaţia ţării de 23 de milioane de locuitori refugiată - 5,6 milioane refugiaţi externi, 6 milioane IDPs, refugiaţi interni - după alte surse 13 mln de oameni obligaţi de război să-şi părăsească casele, în marea loc majoritate sunniţi, mutaţi forţat de dorinţa de a schimba raportul sectar şi de a reda o şansă unei majorităţi a preşedintelui allawit sau măcar a regimului său.

Preşedintele sirian Bashar al Assad pare a fi câştigător, un învingător fără glorie, care şi-a distrus ţara. Mare parte a teritoriului sirian nu este sub controlul său. Nord-estul kurd, cea mai sigură parte a ţării, este în afara controlului său, subiect al celei mai disciplinate şi pregătite forţe armate – Armata Siriană liberă, majoritar kurdă, cea care a învins Stat Islamic şi a curăţat rămăşiţele teritoriale controlate de jihadişti - care a creat structuri statale paralele, predă limba kurdă copiilor şi controlează serios zona pe care o ocupă, după un construct similar kosovarilor în Serbia lui Miloşevici.

Apoi, arii întregi din Siria sunt încă sub controlul unei insurgenţe puternice. Zona Idlib este cea mai cunoscută, în Nord-Vest, acolo unde doar o încetare a focului turco-rusă a blocat măcelărirea rezistenţei a peste 3 milioane de refugiaţi din toate zonele Siriei, contestatari ai lui Al Assad, dar şi a unei grupări jihadiste, fostul Front al Nusra, nu mai puţin radicale şi periculoase ca ISIS, dar apropiată opoziţiei şi fără a recurge la instrumentar terorist.

Nici opoziţia publică nu a dispărut, chiar în zonele controlate de Al Assad. La 16 martie, la 8 ani de la declanşarea protestelor în Daraa - azi o regiune controlată de către trupele loialiste ale lui Al Assad - a explodat un protest cu tineri şi maturi care strigau Poporul vrea alt Preşedinte, aşa cum în urmă cu 8 ani se strigase Poporul vrea să dea jos regimul Assad. În plus, la Deir el-Zour, zonă eliberată de jihadişti, nu eşti niciodată sigur, odată ce celulele adormite ale Daesh ies noapte şi ucid, tâlhăresc şi-şi afirmă existenţa, în timp ce reţeaua a intrat în populaţia civilă şi e disimulată foarte bine acolo. Numai luptătorii străini au produs schimbări importante în populaţie, noua generaţie de copii rezultaţi din căsătorii jihadiste fiind o combinaţie completă cu trăsături chineze şi din Asia Centrală, turcice, arabe sau africane, de peste tot de pe unde au venit militanţii străini.

Pe de altă parte, atacurile aeriene continuă în anumite zone, iar schimburile de focuri se aud zile în şir, chiar dacă Siria nu mai face titlurile mass mediei internaţionale. Marea problemă este faptul că Al Assad nu e dispus – el sau aparţinătorii săi ruşi şi iranieni care-l coordonează – să treacă la soluţii negociate. Formatul de Adunare Constituantă cu 3 componente, o variantă inclusivă care să implice şi puterea, şi opoziţia, şi diaspora şi refugiaţii plecaţi din ţară, a fost respins de către Damasc. Din contra, abordarea lui Al Assad este aceea e a ocupa înapoi tot teritoriul prin forţă, oricât l-ar costa. Iar în nevoia masivă de bani pentru a susţine conflictul şi propria sa administraţie, e dependent de Rusia şi Iran, în timp ce juriştii din Haga tot adună probe pentru crimele sale de război, şi e convins că nu va scăpa, chiar dacă perspectiva ca el să răspundă la Haga se reduce zi de zi, cu moartea celor în cauză şi dispariţia probelor.

O perspectivă sumbră, şi un război care poate să mai dureze uşor încă 8 ani.

Faptul că războiul continuă e probat de morţii şi răniţii înregistraţi zi de zi. Numai în 2018, considerat de către UNICEF şi ONU cel mai nefast pentru copii, au murit 1106 copii, deci o rată de peste 3 pe zi, în Siria, în operaţiuni militare. Şi e minimul probat, în violenţă directă, la care se poate adăuga situaţia precară şi morţii din taberele de refugiaţi de jur împrejurul Siriei, acolo unde motivele vin tot de la război, deci o violenţă structurală care-i afectează cu preponderenţă pe cei mici şi fără susţinere adultă. Asta pe când în Siria anul trecut au fost nu mai puţin de 262 atacuri la adresa unor şcoli şi spitale, de asemenea un record.

Perspectiva unui atac al loialiştilor susţinuţi de miliţii iraniene sau pro-iraniene şi voluntari şi companii militare private ruse în Idlib, susţinuţi de aviaţia rusă, e greu de prevăzut. Dar această perspectivă ameninţă să relanseze conflictul. Nu mai puţin o eventuală operaţiune turcă, ordonată în sudul frontierei, pentru a crea o zonă tampon în nord-estul kurd sau chiar o operaţiune „anti-teroristă“ contra PYD/YPG, pe care Turcia le consideră organizaţii teroriste legate de PKK, partidul muncitorilor kurzi. O asemenea operaţiune ar relansa conflictul, aşa cum Ankara promite să-l relanseze la orice semn de secesionism al kurzilor în Siria şi tentativă de a-şi organiza propriul stat la frontiera de sud a Turciei, lipit de zona kurdă din Turcia.

Cine va reconstrui Siria, odată pacificată? Cine o va ridica din ruine? Europenii, curtaţi iniţial de ruşi, au respins orice investiţie atât timp cât nu se reîntorc refugiaţii, iar la Damasc nu se află o putere legitimă, reprezentându-i pe toţi sirienii, respectiv după ce Al Assad va fi plecat. Chinezii nu sunt foarte fericiţi să intervină în regiune, nefiind convinşi de viabilitatea unor asemenea investiţii şi de posibilitatea de a le recupera vreodată, iar Rusia şi Iranul nu dispun de capacităţi financiare de acest nivel, după ce deja au investit masiv în război, pentru a-l salva pe Al Assad şi a-l ţine în prim plan, ca pavăză siriană pentru propriile interese. O perspectivă sumbră, şi un război care poate să mai dureze uşor încă 8 ani.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite