Armata siriană se pregăteşte să atace oraşul Alep. „Furtuna din Nord“, programată să înceapă în următoarele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele preşedintelui Bashar al-Assad plănuiesc să atace oraşul Alep FOTO Reuters
Forţele preşedintelui Bashar al-Assad plănuiesc să atace oraşul Alep FOTO Reuters

Forţele guvernului sirian pregătesc o ofensivă serioasă asupra părţilor deţinute de rebeli, în oraşul Alep şi în apropierea acestuia.

Potrivit BBC, o sursă din cadrul serviciilor de securitate din Siria a declarat că ofensiva este programată să înceapă „în următoarele ore sau zile“.

La rândul lor, rebelii sirieni au declarat pentru BBC că mai mulţi membri ai unor organizaţii militare, inclusiv ai Hezbollah, au fost văzuţi în anumite zone din oraşul Alep.

În aceste condiţii, Statele Unite ar putea decide săptămâna aceasta să înceapă înarmarea rebelilor, au declarat mai mulţi oficiali americani pentru sursa menţionată.

O mare parte din nordul Siriei, unde se află şi oraşul Alep, a fost controlată de grupările de rebeli încă de anul trecut, însă  victoria pe care forţele preşedintelui Bashar al-Assad au înregistrat-o în Qusair a fost considerată ca fiind una decisivă, încurajând astfel aliaţii să îl sprijine în continuare pe şeful statului. 

Luni, mai mulţi rebeli din Alep au declarat pentru BBC că miliţiile care îi sunt loiale preşedintelui sirian au trimis arme destinate forţelor guvernamentale.

De asemenea, aceeaşi sursă din cadrul serviciului de securitate a declarat că următoarea ţintă a guvernului va fi oraşul Alep, iar ofensiva este denumită: „Furtuna din Nord“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite