Siria: din trei negri mititei a rămas doar unul. Şovăiala exemplară a Americii lasă Franţa singură pe lume
0
Barack Obama şi François Hollande sunt singurii preşedinţi care s-au pronunţat deschis pentru pedepsirea şefului sirian Bashar Al-Assad care şi-ar fi gazat propriii compatrioţi: sunt cel puţin 281 de victime, dintre care jumătate sunt copii şi femei, afirmă serviciul de informaţii francez, 1.400 de ucişi afirmă americanii.
Nu s-ar dori înlăturarea, în Siria – aflată de doi ani în război civil - , a regimului dictatorial (laic) al lui Bashar Al-Assad ci sancţionarea acestuia pentru a fi încălcat „linia roşie”, respectiv folosirea armelor chimice împotriva opoziţiei şi a civililor sirieni.
În timp ce Rusia şi China (ca şi Iranul) se opun oricărei ingerinţe în Siria, SUA, Franţa şi, într-o primă fază Marea Britanie, s-au arătat gata de a trece peste dezacordul consiliului de securitate al ONU, pentru a ataca împreună şi punctual Siria. Englezii s-au desistat repede după ce parlamentul a votat împotriva unei intervenţii armate rapide. Surprinzător pentru unii, Barack Obama a simţit nevoia să ceară şi părerea congresului american, anulând posibilitatea unei intervenţii imediate. Pentru moment, din trei negri mititei a rămas doar unul. Niciodată Francois Hollande n-a fost mai singur pe lume.
Criza internaţională provocată de atacul cu arme chimice din 21 august 2013 din Siria va fi un „caz de şcoală”. Şovăiala primei puteri a lumii este exemplară. Occidentul e ros pe dinăuntru de un complex de vinovăţie, în urma dezvăluirilor de documente mincinoase despre prezenţa armelor de distrugere în masă care au dus la invazia Irakului. Pe de altă parte, tragedia de la Srebeniţa din 1995, când sârbii au masacrat 8.000 de bosniaci din enclava protejată de forţele ONU (!), probabil că nu e o amintire prea senină în conştiinţele occidentalilor care se vor gardienii infailibili ai lumii. Dacă Barack Obama e convins intim de legitimitatea morală de a interveni în Siria – aşa cum pare a fi convins şi preşedintele Franţei -, prin dorinţa de a consulta congresul american înainte de a ataca, el caută şi o legitimitate politică.
Nici un şef de stat din lume n-ar vrea să fie acum în pielea preşedintelui Franţei. Hollande e într-o situaţie imposibilă: şi dacă în SUA, congresmenii se pronunţă, în jur de 9 septembrie, împotriva intervenţiei în Siria, iar Barack Obama ţine cont de părerea lor? Momentul e delicat: căutându-şi cu înfrigurare aliaţi de azi pe mâine, Hollande e la ora adevărului. Această criză va da măsura exactă a ponderii pe care Franţa (socialistă) o are azi pe plan internaţional. Pe de altă parte, în intern, guvernul francez joacă o carte politică, încercînd să convingă opoziţia şi opinia publică de necesitatea implicării armate a Franţei în acest conflict, desecretizînd cîteva documente care ar proba responsabilitatea regimului Al-Assad în folosirea armelor chimice. Deznodămîntul poziţiei delicate pe plan internaţional a lui Francois Hollande va influenţa cu siguranţă şi credibilitatea, autoritatea şi popularitatea sa de preşedinte al francezilor, şovăielnic în reforme pe timp de criză economică.
Între complexe de vinovăţie, mize politice, interese şi raporturi de putere dintre cele mai complicate, un fapt e simplu şi monstruos: s-au folosit arme chimice, a fost aşadar depăşită linia roşie, cea pe care au stabilit-o mai marii lumii.
Dintr-odată, măcar pentru cîteva zile, mai marii lumii îşi permit luxul de a se declara, cu toţii, daltonişti... Un viitor complex de vinovăţie?
Se încarcă comentariile...
