Siria: Peste 136.000 de morţi în aproape trei ani de conflict

Siria: Peste 136.000 de morţi în aproape trei ani de conflict

Siria: Peste 136.000 de morţi în aproape trei ani de conflict FOTO Reuters

Conflictul armat din Siria a provocat moartea a peste 136.000 de oameni de la declansarea sa din martie 2011, informează Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), citat de AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

În pofida organizării conferinţei de pace de la Geneva, luna ianuarie 2014 a fost una dintre cele mai sângeroase perioade din istoria confictului sirian, mai informează organizaţia neguvernamentală.

Potrivit informaţiilor făcute publice de către Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), războiul dintre rebeli şi forţele guvernamentale a provocat până acum moartea pentru cel puţin 136.227 de persoane, dintre care aproape 48.000 de civili. Totodată, conflictul din Siria a ucis aproximativ 7.400 de copii.

„Ianuarie a fost cea mai sângeroasă lună de la declanşarea conflictului”, a declarat directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane, care a făcut un apel comunităţii internaţionale să aducă situaţia din Siria pe masa Curţii Penale Internaţionale.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului este o organizaţie neguvernamentală, cu sediul în Marea Britanie, care urmăreşte situaţia conflictului sirian prin intermediul personalului medical din regiunea de conflict, precum si pe baza mărturiilor militanţilor sirieni.

Chiar şi în cursul zilei de sâmbătă, cel puţin 46 de civili, dintre care treisprezece copii, au fost ucişi de mai multe dispozitive explozive lansate de elicopterele armatei asupra regiunilor controlate de rebeli.

Acelaşi ONG citat afirmă că armata a desfăşurat raiduri aeriene şi a aruncat butoaie cu explozibil asupra oraşului Alep, situat în nordul Siriei.

„Nu mai puţin de 46 de civili au murit, dintre care treisprezece copii şi cinci femei, după ce au fost lansate butoaie explozive de elicopterele armatei asupra mai multor cartiere din Alep”, a spus directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane.

Recent, o serie de organizaţii umanitare au reuşit să evacueze câteva sute de persoane din regiunea Yarmouk, acestea fiind transportate la mai multe spitale. Acordarea ajutoarelor umanitare este însă deficitară în Siria din cauza rebelilor, dar şi a regimului care nu permit intervenţia.

Cu o săptămână în urmă, peste 60 de persoane au murit de foame în Siria într-o tabără de refugiaţi palestinieni tot din regiunea Yarmouk, în sudul Damascului.

Localnicii din Homs le spuneau jurnaliştilor străini că în lipsa hranei sunt nevoiţi să mănânce plante, chiar şi iarbă pentru a supravieţui.

„Mâncăm orice găsim pe pământ, plante, iarbă. Le alegem, apoi le fierbem cu puţină apă, iar focul îl facem cu nişte lemne. Nu avem gaz”, spunea Baibars Altalawy, un tânăr în vârstă de 24 de ani.

Conflictul sirian a început în martie 2011, odată cu protestele populare împotriva lui Assad. Tensiunile însă au evoluat într-un război civil după o represiune iniţiată de forţele de securitate loiale preşedintelui.

Se estimează că în ultimii trei ani, aproximativ două milioane de sirieni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele natale.


Citeşte şi:

Prima concesie a lui Bashar al-Assad: autorităţile siriene permit femeilor şi copiilor să părăsească zona asediată a oraşului Homs

Regimul condus de preşedintele Bashar al-Assad a luat decizia de a permite femeilor şi copiilor din zona asediată a oraşului Homs să părăsească aria aflată sub conflict armat de aproape 600 de zile, a anunţat luni mediatorul Naţiunilor Unite, Lakhdar Brahimi, informează AFP.
 
 
Explozii puternice au avut loc în cursul nopţii de duminică spre luni la depozite de muniţie din portul sirian Latakia, situat la Marea Mediterană, surse militare afirmând că este vorba de raiduri aeriene israeliene, informează site-ul Ynetnews.
 
 
Negocierile de pace asupra situaţiei din Siria se află într-un impas deoarece niciuna dintre părţi nu a agreat modalitatea de a transfera puterea actuală către un guvern de tranziţiei, informează BBC.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: