SIPRI: Cheltuielile militare la nivel mondial au atins în 2017 cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece.  România, campioană INFOGRAFIE

SIPRI: Cheltuielile militare la nivel mondial au atins în 2017 cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece.  România, campioană INFOGRAFIE

Sistem de rachete PATRIOT Foto: EPA

Cheltuielile militare la nivel mondial au ajuns în anul 2017 la 1.739 de miliarde de dolari - cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece. Aceasta este concluzia raportului Institutului Internaţional de Cercetare asupra Păcii de la Stockholm (SIPRI) „Tendinţe în cheltuielile militare la nivel mondial, 2017“, document ce a fost făcut public miercuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit documentului, în perioada 2016-2017, România a înregistrat cea mai mare rată de creştere a cheltuielilor militare la nivel mondial - 50%.
 
Raportul SIPRI arată că nivelul de cheltuieli militare la nivel mondial a crescut în 2017 în termeni reali cu 1,1% faţă de anul precedent.
 
Pe primele cinci locuri în clasamentul ţărilor care au făcut cele mai importante cheltuieli se află Statele Unite, China, Arabia Saudită, Rusia şi India, care, împreună, sunt răspunzătoare de 60% din totalul global.
 
În cazul Statelor Unite, se arată în raport, suma alocată pentru armament a rămas neschimbată în 2017 - 610 miliarde de dolari, în timp ce în cazul Chinei s-a înregistrat o creştere de 5,6%, în cazul Arabiei Saudite - de 9,2%, iar în cazul Indiei - de 5,5%. 
 
China urcă pe locul al doilea, după ce a cheltuit 228 de miliarde de dolari, iar Institutul afirmă că a înregistrat cea mai mare creştere absolută a cheltuielilor militare - 12 miliarde de dolari, măsurată în preţuri constante din 2016.
 
Chiar dacă Rusia se află pe locul al patrulea, cheltuielile sale militare au scăzut cu 20% în comparaţie cu 2016, ajungând astfel la 66,3 miliarde de dolari. Scăderea, venită în contextul sancţiunilor economice care i-au fost impuse, marchează o premieră în ultimii 20 de ani, după cum notează France-Presse. 
 
În acest timp, în Europa Centrală şi de Vest, în Asia de Est, Asia Centrală şi de Sud şi în Africa Subsahariană cheltuielile militare au crescut. Acestea au scăzut însă, per total, în Europa de Est, America Centrală şi Africa de Nord.
 
România, campioană la creşterea de cheltuieli
 
În Europa, cheltuielile militare s-au ridicat în 2017 la 342 de miliarde de dolari, reprezentând 20% din cheltuielile globale. Însă suma este cu 2,2% mai mică în comparaţie cu anul precedent. 
 
Dacă între 2016 şi 2017, în Europa Centrală cheltuielile militare au crescut cu 12%, ajungând la 24,1 miliarde de dolari, iar în Europa de Vest cu 1,7%, ajungând la 245 de miliarde de dolari, în Europa de Est acestea au înregistrat o scădere substanţială (de 18%), ajungând la 72,9 miliarde de dolari.
 
În timp ce Polonia conduce detaşat în Europa Centrală la capitalul cheltuieli militare în 2017 (42% din totalul subregional), România a înregistrat cea mai mare creştere relativă, se arată în raportul SIPRI. 
 
Astfel, cheltuielile militare ale ţării noastre au crescut cu 50%, aceasta fiind cea mai mare rată de creştere la nivel mondial în perioada 2016-2017, se adaugă în documentul elaborat de Institutul de la Stockholm.
 
Această mărire substanţială a fost determinată de planul de modernizare şi extindere în acest domeniu pentru perioada 2017-2026, adaugă autorii raportului. 
 

 
Alte creşteri considerabile ale cheltuielilor au fost înregistrate în cazul Letoniei şi Lituaniei (21% fiecare).
 
Datele prezentate de SIPRI includ salariile, costurile cu operaţiunile, achiziţionarea de armament şi echipament, dar şi cercetarea şi dezvoltarea.
 

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările