Sicilia, o gaură neagră pentru subvenţiile UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui bilanţ recent referitor la utilizarea fondurilor europene, Sicilia a cheltuit până la ultima centimă cele 8,5 miliarde de euro primite între 2000 şi 2007. Cu toate acestea, mari îmbunătăţiri nu se văd, iar presa italiană arată că, în realitate, banii au luat-o pe căi întortocheate şi au dispărut în conturi ale unor firme alese pe baza criteriilor de „clientelism politic“.

Mai mult, administraţia, prin însuşi guvernatorul Regiunii Sicilia, Raffaele Lombardo, recunoaşte că ploaia de subvenţii căzută de la Bruxelles nu a servit la mare lucru. Unul dintre cele mai evidente exemple în acest sens îl constituie cele 700 de milioane de euro alocate, în 2005, îmbunătăţirii sistemului de distribuţie a apei potabile (în cel puţin 35% dintre locuinţele sicilienilor, apa ajunge în continuare „cu picătura").

Un alt proiect ambiţios al autorităţilor a fost atragerea turiştilor în afara sezonului, pentru care Bruxelles-ul a trimis 400 de milioane de euro, ce ar fi trebuit, printre altele, să acopere realizarea unei noi piste aeriene la aeroportul internaţional din Palermo. Nimeni nu a văzut până acum această nouă pistă, iar numărul turiştilor extra-sezon s-a încăpăţânat să scadă: de la 1,2% din total, cât reprezentau în 2001, a ajuns la 1% în 2007.

Cârpeli de lux

Energiile verzi reprezintă un alt sac fără fund al Siciliei. 300 de milioane de euro au fost investite în micro şi macro proiecte de parcuri eoliene.
Ce-i drept, mori de vânt cu turbine au apărut în zona nord-estică a insulei, dar producţia de energie electrică a Siciliei nu a crescut semnificativ faţă de perioada dinaintea obţinerii fondurilor comunitare.

Nici la capitolul căi ferate situaţia nu stă mai bine: pentru repararea şi construcţia de noi şine s-au „cheltuit" în jur de 230 de milioane de euro, o sumă deloc neglijabilă, care a servit unui adevărat record: s-au „cârpit" opt kilometri de cale ferată. În rest, sicilienii au nevoie tot de patru ore pentru a parcurge cei 400 de kilometri care separă cele două principale oraşe: Palermo (est) şi Messina (est), pe aceleaşi şine vechi folosite de decenii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite