Oamenii de ştiinţă au descoperit semnăturile imunitare ale formelor grave de COVID-19. Ce se întâmplă cu apărările din prima linie contra virusului

Foto arhivă

Studii ale pacienţilor cu forme grave de COVID-19 au arătat că sistemul lor imunitar devine incapabil să mobilizeze reacţii coordonate de apărare, răsturnând echilibrul întregului organism, relatează New York Times.

Experţii care au studiat pacienţi îmbolnăviţi grav de COVID-19 au observat că infecţia cu noul coronavirus determină reacţii haotice ale sistemului imunitar: un întreg arsenal de apărări este mobilizat frenetic - creând un baraj cuprinzător ce răstoarnă echilibrul organismului.

„Vedem anumite lucruri absolut nebuneşti întâmplându-se în diferite stadii ale infecţiei”, a spus Akiko Iwasaki, imunolog la Yale, coordonatorul unuia dintre studii.

Cercetătorii au putut observa tipare de răspuns care i-au ajutat să distingă între pacienţi aflaţi în prag de recuperare şi cei care ajung la forme severe ale bolii.

„Multe din aceste date ne semnalează că trebuie să acţionăm destul de devreme în acest proces”, a arătat John Wherry, imunolog la Universitatea din Pennsylvania, care a publicat recent un studiu privind aceste semnături imune ale unei îmbolnăviri severe.

Aceste descoperiri pot duce în cele din urmă la testări ale ideii că traiectoria bolii poate fi schimbată, a spus acesta.

De regulă, în cazul unei infecţii respiratorii precum cea provocată de un virus gripal, organismul mobilizează o apărare în două acte coordonate. Mai întâi e trimis un detaşament rapid de cavalerie, care formează o barieră de protecţie la locul invaziei, menirea lui fiind să câştige timp în vederea lansării unor atacuri mai precise.

În mare parte reacţia timpurie a sistemului imunitar depinde de molecule-semnal numite citokine -produse ca răspuns la virus, acestea funcţionează ca nişte alarme microscopice: mobilizează întăriri din întreg organismul, declanşând o rundă de inflamaţie. Ulterior, aceste celule şi molecule din avangarda luptei se retrag pentru a permite sosirea anticorpilor şi celulelor T- asasini specializaţi ce au rolul să se ocupe mai îndeaproape de virus şi de celulele infectate.

Însă acest transfer coordonat de sarcini pare să eşueze la persoanele cu forme grave de COVID-19.

În locul unei ieşiri graţioase din arenă, citokinele dau alarma în continuare, chiar şi în prezenţa anticorpilor şi celulelor T sosite între timp pentru o apărare ţintită mai aşezată. Astfel că şi inflamaţiile, în loc să fie atenuate, continuă să apară în corp.

„Este normal să dezvoltăm inflamaţii în cursul unei infecţii virale. Probleme apar când nu le mai poţi rezolva”, a spus Catherine Blish, imunolog viral la Stanford.

Semnalizarea susţinută poate fi parţial efectul incapacităţii organismului de a ţine virusul sub control, a explicat Iwasaki. Cei care au dificultăţi în a învinge boala păstrează patogenul în corpul lor în mod prelungit, spre deosebire de cei care se recuperează şi scapă de virus, momind sistemul imunitar să-şi menţină asediul inflamator.

Recent, oamenii de ştiinţă au găsit dovezi că noul coronavirus fentează sistemul imun prin amânarea sau înăbuşirea interferonului, una din cele mai timpurii apărări mobilizate contra virusului. Eşecul acestei prime linii de apărare poate antrena sistemul imunitar să pulseze cu o alertă răsunătoare, transformând răspunsul de apărare într-o acţiune potenţial distructivă.

„Este o enigmă. Avem acest răspuns imun dezlănţuit şi totuşi virusul se multiplică mai departe”, a spus Avery August, imunolog la Universitatea Cornell.

Trei tipuri de răspunsuri imune

În plus, nu doar cantitatea citokinelor este importantă, ci şi calitatea lor. Într-un studiu publicat luna trecută în Nature, echipa lui Iwasaki a arătat că pacienţii cu forme grave de COVID-19 par să producă molecule semnalizatoare potrivite mai degrabă în lupta cu alţi patogeni decât virusurile.

Deşi nu există nişte graniţe clare, răspunsurile sistemului imunitar la patogeni pot fi grupate în trei mari categorii. Fiecare presupune subseturi diferite de citokine care antrenează alţi luptători moleculari

Tipul 1 - al reacţiilor la virusuri şi anumite genuri de bacterii care se infiltrează în celule.

Tipul 2 - al reacţiilor de apărare la paraziţi precum viermi care nu invadează celulele.

Tipul 3 - care ţintesc fungii şi bacteriile capabile să supravieţuiască în afara celulelor.

Persoanele cu forme moderate de boală au răspunsuri imune ce constituie cea mai rezonabilă cale de apărare, concentrându-se pe apărări de tipul 1. Dimpotrivă, pacienţii ce se recuperează greu investesc cantităţi neobişnuite de resurse în apărări de tipul 2 sau 3 - o abordare cam „aiurea”, a spus Iwasaki.

Un sistem imunitar nehotărât

Echipa de cercetători a lui John Wherry, de la Universitatea Pennsylvania, a publicat luna trecută în Nature un studiu are abordează această dezorientare a sistemului imunitar în cazul pacienţilor gravi.

E ca şi cum organismul lor s-ar lupta să „aleagă un culoar”, a spus Wherry. Şi aceeaşi dezorientare pare să se extindă la nivelul celulelor B şi T - două categorii de luptători care trebuie să se menţină în contact pentru a-şi coordona atacurile. De pildă, anumite tipuri de celule T au un rol vital în antrenarea celulelor B să producă anticorpi contra bolilor.

Echipa de cercetători a descoperit că în cazul multor pacienţi gravi virusul a determinat o ruptură între cele două comunităţi de apărători celulari, unele de regulă bine sudate - ca şi cum un mecanism al virusului le împiedică să comunice. Dar acest fapt nu a fost stabilit cu certitudine.

Aceste studii sugerează posibilitatea unei resetări imune - medicamente care să restabilească liniile de comunicare, în pofida faptului că un astfel de efect, într-o fază potrivită a bolii, nu este nicidecum uşor de balansat.

„Provocarea este o domolire a reacţiei imune fără a o suprima cu totul şi declanşarea acelor răspunsuri corespunzătoare. Este o reglare dificil de obţinut”, a spus August.

Până în acest moment tratamentele menite să blocheze pe rând citokinele au avut rezultate amestecate sau modeste - probabil din cauza faptului că nu s-a găsit combinaţia potrivită a acelor semnale ce constituţie determinanţi ai bolii, a spus Donna Farber, imunolog la Universitatea Columbia.

Pe de altă parte, steroizii precum dexametazona acţionează ca nişte „ciocane uriaşe” care pot înfrâna activitatea unor multiple citokine simultan, a explicat aceasta. Studii clinice preliminare au indicat beneficii ale acestui steroid în cazuri severe de COVID-19, deşi aceste abordări cuprinzătoare au propriile dezavantaje.