Primul semnal de amploare globală este dat de Secretarul General al ONU care a ţinut să formalizeze cheme pe cine ştie să audă la trezirea din amorţeală deoarece, spunea el, dimensiunea acestei crize de acum „reprezintă o ameninţare pentru oricine în lume...cu un impact economic care va genera o recesiune care, probabil, nu poate fi comparată cu ceva din trecutul recent. Combinaţia acestor doi factori şi riscul că poate contribui la o şi mai mare instabilitate, la nelinişti sociale şi conflicte pronunţate, toate astea sunt lucruri care ne fac să credem că ne confruntăm cu cea mai problematică criză de la cel de-al doilea Război Mondial încoace... Un răspuns mai solid şi mai eficient...este posibil doar prin solidaritate, dacă toată lumea lucrează împreună, dacă uităm de jocurile politice şi înţelegem că miza o reprezintă omenirea însăşi“.

A mai fost un semnal de alarmă dat de Secretarul General al ONU care a vorbit despre posibilitatea apariţiei unui al doilea val al pandemiei în contextul în care, începând să se extindă acum înspre ţările africane şi cele din America de Sud, poate reveni în ţările cu economii dezvoltate exact în momentul în care acestea s-ar pregăti să redemareze să relaxeze condiţiile de siguranţă sanitară pentru reluarea activităţii economice. Atenţi însă, spunea A. Guterres, „suntem departe de a avea un pachet global care să ne permită să ajutăm ţările în curs de dezvoltare pentru a crea condiţii de a suprima boala şi, în acelaşi timp, pentru a rezolva teribilele sale consecinţe“. Şi aici mai introduce un element nou – care s-ar putea să domine negocierile la nivel înalt în următoarele săptămâni: urgenţa ca totul să nu mai depindă, ca până acum, exclusiv de ajutorul ţările bogate, îndemnul fiind de „a inventa instrumente financiare noi“.

Dar care, la modul evident, nu vor putea funcţiona dacă persistă climatul teribil de negativ de acum, în care se forţează cu orice preţ o politizare a tragediei umane şi materiale produse de pandemie în speranţa că, astfel, vor putea fi reînviate - şi încă foarte rapid – temeliile pe care s-a purat Războiul Rece. Este posibil să se schimbe ceva?

Da, în măsura în care marii jucători au devenit conştienţi că se apropie momentul în care prelungirea jocurilor de tip război informaţional poate face foarte mult rău prin starea de panică deja instituită la nivelul unor ţări importante (că de celelalte nu a întrebat şi nu cred că va întreba repede cineva). Drept care încep să fie acceptată ideea colaborărilor strategice, specifice acestei perioade dar care, tehnic vorbind, ar putea să fie un prim răspuns la ce zicea Guterres că ar avea nevoie planeta, adică de un mecanism comun posibil de apelat şu activat, pe principii de reciprocitate, în situaţii similare sau de alt gen. Au mai fost episoade similare, cu Uniunea Europeană răspunzând apelului de urgenţă al Chinei, apoi China demarând podul aerian care ajută acum Franţa, chiar cu Rusia care a făcut un gest similar cu 15 avioane cu ajutoare medicale pentru Italia, transportând 100 de medici ruşi, precum şi o brigadă de infirmiere şi echipamente de diagnostic şi dezinfecţie.

De data asta, azi, a plecat din Rusia un avion militar de transport (tip An 124-100 Ruslan, cel de-al doilea tip ca mărime din flotila militară a Federaţie Ruse, foto din această dimineaţă) transportând căte SUA kituri care cuprind măşti, ventilatoare mecanice, mănuşi, bluze şi ecrane faciale. Este rezultatul direct al unei convorbiri telefonice între preşedinţii Putin şi Trump. Şi mi se pare interesantă precizarea făcută de Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a exprimat speranţa că şi SUA vor putea să ofere ajutor medical Rusiei în caz că va fi nevoie: „este important să notăm că Preşedintele Putin, oferind asistenţă colegilor americani, presupune că industriaşii din SUA de material; medical menţin momentumul de acum şi că vor fi capabili să acţioneze  similar dacă se va simţi nevoia“.

Este un demers care, cum se aude pe culoarele de la Bruxelles, ar putea fi repetat şi în cazul unor ţări europene care s-au înscris pe lista de cereri, agendele cde comenzi ale Rusiei şi Chinei fiind şi aşa mai mult decât pline, ceea ce face ca asemenea evenimente să fie, aproape în exclusivitate, rezultatul unei decizii politice de prioritizare în funcţie şi de intersele geo-politice prezente şi, aş spune, viitoare. Acestea din urmă fiind deja invocate în întâlniri pregătitoare, urmănd să fie expuse public, la nivel de agendă şi participanţi, în următoarele săptămâni şi luni.

Deocamdată, fiindcă tot vorbim de agendă, va fi plină şi cea a reuniunii NATO de mâine (la nivelul miniştrilor de Externe), dominată de „criza globală în domeniul sănătăţii“, tocmai pentru a demonstra că „NATO îşi face datoria în a ajuta la lupta comună împotriva inamicului invizibil“, mesajul care trebuie transmis populaţiei fiind că suntem în criză împreună şi atunci când conlucrăm, răspunsul nostru este mai puternic“. Ce vor decide să facă în acest caz specific în care s-a dovedit că pandemia este cea mai mare lovitură directă împotriva statelor membre ale Alianţei de la apariţia NATO încoace, ucigând mai mulţi oameni decât atacurile teroriste de la 11 Septembrie? Revine discuţia asupra posibilităţii de invocare a art. 5 care să autorizeze SACEUR (Supreme Allied Commander Europe), generalul american de aviaţie Tom Wolters să ordone trecerea la acţiuni concrete. Nu cu deplasare de trupe şi blindate, ci detaşare de doctori militari, infirmiere şi asistente, cu tot cu necesarul logistic şi enorma cantitate de echipamente medicale pe care o presupune o asemenea acţiune combinată la nivelul întregii Alianţe. O misiune care să poată aduce acţiunea, în fine, la un nivel continental, excluzând sau micşorând impactul tensiunilor şi orgoliilor care împiedică acum coordonarea la nivelul UE. Deocamdată, reamintea Jens Stoltenberg, forţele armate ale Alianţei răspund provocărilor ridcate de pandemie, inclusiv prin transporta erian de echipament medical, donaţii SUA şi Turcia precum şi Germania care a preluat pacienţi francezi şi italieni.

Să vedem ce va ieşi mâine, să vede, ce se va hotărî şi în cazul misiunii de sprijin din Irak (din care s-au retras aproape toţi participanţii membri NATO) şi, foarte important pentru noi, vom vedea şi care ar putea fi deciziile privind misiunea din Afganistan, aşteptând să auzim şi poziţia ministrului nostru de externe.