Scriitorul şi activistul de origine română Elie Wiesel refuză să candideze la preşedinţia Israelului

Scriitorul şi activistul de origine română Elie Wiesel refuză să candideze la preşedinţia Israelului

Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a încercat fără succes să îl convingă pe scriitorul şi activistul politic de origine română Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, să candideze la funcţia de preşedinte al Israelului, scrie ziarul Yediot Aharonot.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit presei israeliene, Netanyahu a încercat în ultimele zile să îl convingă pe Wiesel, în vârstă de 86 de ani, să îşi depună candidatura la funcţia de preşedinte al Israelului, în contextul în care mandatul actualului şef al statului, Shimin Peres, se încheie.

Elie Wiesel, care locuieşte la New York, a declarat vineri pentru Yediot Aharonot că Netanyahu l-a sunat de trei ori, după care a încercat să îl convingă prin prieteni comuni.

„De ce ar trebui să fiu preşedinte? Nu este de mine”, a declarat Wiesel, născut în România.

Conform presei israeliene, încercarea lui Netanyahu de a-l atrage pe scriitorul şi activistul politic israelo-american în cursa prezidenţială este parte a eforturilor de a evita alegerea în funcţia de preşedinte a lui Reuven Rivlin, din partidul său, Likud. Biroul lui Netanyahu a refuzat să comenteze aceste informaţii. Miercuri, Netanyahu declara despre candidatura lui Rivlin: „În calitatea de prim-ministru şi de preşedinte al Likud, vă susţin”.

Mandatul preşedintelui Shimon Peres, în vârstă de aproape 91 de ani, se încheie la sfârşitul lunii iulie.

Elie Wiesel, în vârstă de 86 de ani, s-a născut în România şi este unul dintre supravieţuitorii Holocaustului. Scriitor şi activist politic, Wiesel este autorul a 57 de cărţi şi a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1986.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: