Scoţia spune "NU" eolienelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din Hebride au respins proiectul ca să protejeze păsările sălbatice Autorităţile din Scoţia au respins, ieri, unul dintre cele mai mari proiecte europene de producere a

Locuitorii din Hebride au respins proiectul ca să protejeze păsările sălbatice

Autorităţile din Scoţia au respins, ieri, unul dintre cele mai mari proiecte europene de producere a energiei eoliene, ce urma să fie dezvoltat în Arhipelagul Hebridelor Exterioare, din nord-vestul Scoţiei. Decizia a fost în acord cu dorinţa localnicilor, care s-au opus proiectului atât de dragul protejării speciilor de păsări aflate în pericol, cât şi din cauza zgomotului.

Ministrul scoţian al energiei, Jim Marther, a declarat ieri că proiectul de 181 de turbine eoliene, ce urma să fie dezvoltat în zona de nord a arhipelagului, ar fi avut un impact negativ semnificativ asupra speciilor rare de păsări care trăiesc în zonă şi care sunt protejate de legislaţia europeană, informează "The Guardian".

11.000 de localnici s-au opus proiectului

Decizia autorităţilor a răspuns apelului făcut de locuitorii din zonă, 11.000 din aceştia protestând faţă de dezvoltarea acestui proiect. "Sunt absolut încântat de decizie şi, mai ales, de faptul că vocea noastră, a celor care am spus în repetate rânduri că nu suntem de acord cu acest proiect.

Mediul, fauna, terenurile mlăştinoase de aici sunt, de departe, mult mai importante decât această investiţie", a spus unul dintre protestatari. De cealaltă parte, investitorii care au propus acest proiect susţin că refuzul autorităţilor locale de a-l dezvolta contravine "politicii verzi" a Partidului Naţional Scoţian. "Decizia aceasta nu afectează în niciun fel angajamentul guvernului de a fructifica resursele regenerabile ale Scoţiei", a contracarat Mather. Ministrul a explicat că cele aproape 50 de proiecte de producere de energie "verde" sunt suficiente pentru a asigura consumul casnic din Scoţia.

O jumătate de miliard de lire sterline

Proiectul respins de autorităţile scoţiene avea o valoare de 500 milioane de lire sterline şi ar fi produs 650 MW, ceea ce ar fi acoperit zece procente din necesarul de energie electrică din Scoţia. Mai mult, investiţia ar fi însemnat 400 de noi locuri de muncă în zonă, susţin investitorii. "Noi considerăm că beneficiile totale de care s-ar fi putut bucura autorităţile locale ar fi însemnat aproximativ şase milioane de lire sterline în fiecare an. De aceea, decizia guvernului reprezintă, din punctul nostru de vedere, o posibilitate pierdută pentru dezvoltarea regiunii", spune unul dintre reprezentanţii companiei care a propus proiectul. Protestatarii au preferat însă liniştea mlaştinilor şi consideră că zgomotul produs de turbine le-ar fi dat multe dureri de cap.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite