Schimbarea aliniamentelor strategice în Siria: retragerea americană, revenirea Stat Islamic şi războiul turco-kurd

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În panoplia de instrumente la dispoziţia editorialiştilor şi analiştilor de politică externă este şi abordarea contemplativ-descriptivă.

Ea presupune o expunere a faptelor într-o cronologie, cu o minimă intervenţie interpretativă, tocmai pentru că e prea devreme pentru a avea păreri, pentru că direcţia de evoluţie este încă neclară, pentru că e o ambiguitate a abordărilor şi lipsă de concreteţe a dezvoltărilor pentru viitor. Şi ţine loc de opinii sau analize premature, în context neclar.

Perplexitatea şi neeputinţa analizei în faţa acţiunilor ilogice şi inexplicabile  

Trebuie să afirm şi eu, de această data, perplexitatea în materia evoluţiilor din Siria, retragerea trupelor americane şi deschiderea drumului spre operaţiunea turcă „de pacificare“ a regiunii din sudul propriei frontiere, în zona kurdă din nord-estul Siriei, bombardamente şi intrarea pe teren cu trupe pentru a crea o zonă tampon de Securitate, pe care să o umple cu refugiaţi sirieni ce trăiesc în Turcia în ultimii 5-6 ani, împingând gherilele kurde mai în sud, de unde să nu poată ajunge rachetele pe teritoriul turc. Perplexitatea o exercit fără mare plăcere, chiar dacă numeroase analize anterioare discutau şi aceste posibilităţi, iar scenariile anticipate erau lesne de identificat.

Problema majoră a analizei vine atunci când logica, bunul simţ, relaţia cauză-efect, apărarea intereselor naţionale ale fiecărui actor în parte nu mai sunt respectate de personalităţile politice aflate în funcţii de răspundere. Aici analiza este inutilă şi neputincioase în faţa unor argumente create pe interese personale, emoţii, voinţă nemăsurată, acolo unde raţiunea tace. A construi percepţii planificate în spaţiul public nu ia locul realităţii decât în modul în care cetăţenii îşi imaginează că stau lucrurile, în nici un caz aşa cum este ea, cum o resimt şi cum o trăiesc.

Retragerea SUA din regiune are multiple valori de întrebuinţare, dar şi nenumărate efecte secundare, unii ar spune chiar dominante. Comentariile au fost diverse, mergând de la schimbarea de paradigmă a SUA - retragerea şi neimplicarea impusă de preşedintele american Donald Trump contra logicii, recomandărilor, analizelor Pentagonului şi ale Congresului, ba chiar ale politicienilor interesaţi din propriul partid - la trădarea aliaţilor kurzi care au luptat contra Daesh-autointitulat Stat Islamic. În ceea ce priveşte Turcia, susţinerile au discutat despre greşeală strategică de a se implica într-o zonă unde se vor confrunta cu gherilele kurde, de unde vor încerca să plătească poliţe YPG/PYD, forţelor de autoapărare kurde considerate la Ankara o prelungire a PKK şi o mişcare teroristă, vânând şi lichidând ţinte concrete sau epurând etnic de kurzi zone pe sute de km de frontieră, re-populate cu refugiaţi turcomani sau arabi sirieni sunniţi.


FOTO EPA-EFE

Donald Trump FOTO EPA-EFE

Retragerea SUA: gol de putere şi realiniere strategică în regiune  

Departe de a intra în această sarabandă de interpretări şi prognoze, încă premature, putem, însă, vorbi despre semnificaţiile modificării de raporturi de forţă în regiunea Orientului Mijlociu, în Siria cu precădere, în termeni de realiniere şi schimbare a aliniamentelor strategice, care sunt o mişcare mult mai relevantă şi de substanţă, cu impact dincolo de modul în care curge operaţiunea din sudul graniţelor turce. Într-adevăr, dacă Turcia se lansează într-un război care răspunde percepţiei generale a populaţiei pe care o promovează autorităţile de la Ankara nu de la Erdogan încoace, ci din perioada forţelor secular kemaliste - cea a ameninţării kurde la frontiere şi a riscului creării unui stat / autonomie kurdă în apropierea frontierelor sale - SUA se retrage din regiune lăsând un nou gol de putere care va fi umplut imediat exact de către Rusia şi Iran.

Într-adevăr, valoarea imediată de întrebuinţare a mişcării este evitarea confruntărilor dintre cele două cele mai mari armate ale NATO – cea americană şi cea turcă – într-un caz în care Turcia are interese existenţiale pronunţate public în regiune şi pe teren iar SUA doar pe cele de situaţie şi, dacă vreţi, pe cele morale imediate în raport cu aliatul său kurd, care a văzut lupta cu Daesh-Stat Islamic ca pe o luptă de dobândire a propriei statalităţi. Într-o lume a realismului dur şi pur impusă de ultra-pragmaticul Trump, acestea sunt considerente secundare.

E adevărat că lecţiile învăţate arată că abandonarea luptei anti - Stat Islamic în această fază va duce la o nouă re-emergenţă a organizaţiei teroriste, poate nu cu ambiţii teritorial-statale, dar oricum la fel de ameninţătoare ca reţea teroristă, fapt ce va face şi mai costisitoare o viitoare intervenţie mai târziu. Mai grav este, însă, că întregul joc de putere va fi preluat pe alte coordonate: kurzii vor căuta aliaţi, cei naturali vor fi la nivelul lui Al Assad şi a forţelor guvernamentale siriene, dar şi a prezenţei militare ruse din Siria, în timp ce trupele de pe teren care pot ajuta sunt cele ruse şi iraniene.


FOTO Guliver / Getty Images / Burak Kara

Imagine indisponibilă

Turcia versus gherile kurde, companiile militare private ruse şi miliţiile şiite pro-iraniene  

E foarte posibil, deci, în caz de realiniere, ca Turcia să nu se confrunte doar cu gherilele kurde – care să utilizeze inclusiv tactici teroriste – ci şi cu reacţii ale unor categorii noi de actori - companiile militare private ruse, miliţiile şiite pro-iraniene, dacă nu chiar şi categorii de trupe ruse şi forţele Al Quds ale Gardienilor Revoluţiei Islamice iraniene. Pentru moment, Damascul oficial, ca şi Teheranul oficial, s-au pronunţat împotriva acţiunii turce, condamnând-o, în timp ce Rusia a fost suficient de tăcută şi ambiguă momentan.

Fireşte că dezbaterea temei în Consiliul de Securitate al ONU va fi una edificatoare, dar premizele nu sunt deloc avantajoase Ankarei, odată ce NATO a îndemnat la reţinere, Preşedintele Turmp a cerut ca acţiunea să nu depăşească limitele „neumane“ (amintind şi de decimarea posibilă a economiei turce, în trecere), iar UE a cerut stoparea imediată a acţiunilor care alungă din preajma frontierei mii de civili.

O evaluare realistă nu va putea avea loc prea devreme, iar expresia reală a raportului dintre cei trei actori – Rusia, Turcia şi Iran – o vom putem observa cu ocazia primei întâlniri în format Astana. Până atunci notăm exerciţii militare iraniene la graniţa cu Turcia, în zona kurdă din Iran, dar şi reacţiile de nemulţumire profundă a statelor europene. În acelaşi timp, peste ocean, acţiunea armatei americane a reuşit să acopere, în mare măsură, temele impeachmentului - a destituirii preşedintelui Turmp de către Congres - chiar dacă a adus mulţi republicani nervoşi în tabăra criticilor deschişi ai Preşedintelui, un lucru nu tocmai avantajos în ecuaţia politică internă, mai ales în plină criză constituţională declanşată de refuzul Casei Albe de a colabora cu ancheta cât timp nu există un vot pe impeachment în Camera Reprezentanţilor.

Iată, deşi, cum politicile interne ale principalilor actori în regiune se împletesc cu ambiţiile şi politica de mare putere şi cu cele de reaşezare globală pentru a oferi fresca relaţiilor de putere din Siria, din Orientul Mijlociu şi chiar voinţa de luptă şi interesele afirmate în regiune. O opţiune complet impredictibilă, care vine să confirme avertismentele celor care au considerat că alegerea lui Donald Trump la Casa Albă şi Brexitul – mai ales după preluarea gestiunii sale de către Boris Johnson – ar fi semnele unei furtuni perfecte, ce ameninţă să prăbuşească deodată Lumea Occidentală aşa cum o ştim, bazată pe reguli şi multilateralism, şi Uniunea Europeană în acelaşi timp. Până una-alta, tensiunile ce anunţau fractura în cadrul NATO şi eventuala suspendare a Turciei din Alianţă – calmate de negocierea patrulelor comune turco-americane în regiune - par să fie momentan depăşite, iar Turcia să poată fi recâştigată – măcar parţial şi vremelnic – prin tolerarea minimală, dacă nu prin acceptarea acţiunilor sale în Nord-Estul Siriei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite