Schimbare fundamentală a echilibrului geostrategic: Turcia şi Rusia stabilesc un mecanism comun în domeniile militar, de informaţii şi diplomatic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Informaţia a fost făcută publică azi de Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul de Externe al Turciei, care a declarat pentru agenţia de presă Anadolu că, începând cu noaptea asta „oficialii turci vor fi la Sankt Petersburg, delegaţia fiind formată din ministrul de Externe, reprezentanţi ai Ministerului Forţelor Armate şi şeful serviciului nostru de informaţii“.

Mişcarea, în sine, este o urmare logică a deschiderii majore deja anunţată de reuniunea Putin-Erdogan, dar nimeni nu se aştepta că se va produce atât de rapid şi se va face la un nivel atât de înalt.

Nu ştim care vor fi rezultatele concrete, informaţiile vor începe să curgă pe canalele obişnuite la Bruxelles de-abia de mâine, dar semnificaţia politică este absolut fabuloasă. Vorbim despre prima mişcare de acest fel şi la acest nivel între un stat membru NATO şi Rusia. Vorbim, în clar, despre stabilirea unui „mecanism“ pe trei niveluri care concentrează toate componentele uzuale ale unei construcţii de securitate: politic, militar şi servicii de informaţii.

Să presupunem că se va agrea doar nivelul superminimal la care ar putea funcţiona o asemenea colaborare: schimb de informaţii pentru prevenirea repetării unor incidente de tipul celor care au dus la doborârea avionului rusesc. Sau o informare reciprocă în lupta împotriva terorismului, a activităţii organizaţiilor extremiste şi autonomiste şi a încercărilor de destabilizare a ordinii constituţionale (pentru a relua lista enumerată în protocolul specific al Organizaţiei de cooperare de la Shanghai).

Fie şi numai atât, este inerent că nu se poate concepe, nici măcar ca o glumă proastă, că se va lucra cu informaţii din domeniul public sau că şedinţele de lucru ale acestui „mecanism” care se vrea o structură permanentă vor fi transmise în direct şi la oră de vârf de către televiziunile din cele două ţări.

Imposibil.

Deci, pe cale de consecinţă, vorbim despre o situaţie care conţine un foarte sever element de incompatibilitate între apartenenţa celor două ţări la alianţe politice şi militare diferite şi demersul de acum, stabilirea acestui „mecanism” care le scoate din obligaţia de a folosi vreodată pe cel existent şi funcţional măcar la nivel de principiu, adică OSCE. Conceput tocmai pentru a putea funcţiona ca un spaţiu de armonizare a dezbaterilor asupra situaţiilor potenţiale de tensiune şi de organizare a misiunilor comune pentru rezolvarea acestora. Ce este adevărat, e că eficienţa şi relevanţa OSCE s-au diminuat progresiv şi, de aici, puterea sa reală de a acţiona în teren ca factor de disuasiune. Cu atât mai puţin de a concentra vreodată forţe de interpunere sau chiar misiuni în situaţii de extremă urgenţă, ultimele încercări în acest sens fiind de tristă amintire, cum au fost cele eşuate din estul Ucrainei, spre exemplu...

Cele două mari puteri, Turcia şi Rusia, anunţă acum că sunt gata să facă ceea ce au promis cei doi preşedinţi ieri, adică să avanseze extrem de rapid. Iar drumul pe care merg are o finalitate din ce în ce mai evidentă, adică să le facă să devină, pe scena internaţională (şi în orice caz pe cea regională) puterile relevante pe linia de fractură între est şi vest. Linia Moscova-Ankara care trece prin Marea Neagră.

Ce poate însemna o cooperare strânsă în cadrul acestui mecanism? 

Aproape orice. Sau chiar orice. Depinde de circumstanţe. Noua poziţionare a axei Rusia-Turcia înseamnă, exact prin această tripletă diplomaţie-armată-servicii de informaţii, un atu de negociere foarte uşor de înţeles (nu ştiu deloc dacă şi uşor de digerat) în raport cu ţările din NATO şi UE pe de o parte şi, aş spune mai ales în raport cu absolut toţi actorii, mai mult sau mai puţin vizibil care compun ghemul de explozii din Orientul Apropiat.

Mesajul este clar: de acum, doar cu aceste două ţări ale noastre se discută şi noi putem (sau nu) să dorim să fim parte a unei soluţii politice negociate. Negociere pe ce anume? Păi, în primul rând, noul partener prieten strategic al lui Putin deţine controlul absolut asupra Strâmtorilor, determinând în mare măsură soarta oricăror dezvoltări militare în Marea Neagră. Apoi, evident, Rusia beneficiază acum de o platformă cel puţin prietenoasă pentru viitoare deschideri de orice fel către Orientul Apropiat, iar Turcia s-ar putea să primească o contrapondere mult visată de decenii, abandonarea de către ruşi, discret dar ireversibil, a ajutorului către kurzi... Mai înseamnă o poziţie de forţă fără precedent, atât pentru Rusia cât şi pentru Turcia, pe relaţia cu statele din zona Caucazului de nord şi mai departe, către Republicile turcice atât de numeroase şi bogate, uşurate acum de coşmarul de a trebui să aleagă între parteneri strategici... Cu controlul asupra capătului occidental al părţii terestre a Noului Drum al Mătăsii atât de mult dorit de chinezi.

Ce va face NATO?

image

Ce va face Uniunea Europeană care tot încearcă să negocieze între Statele Membre o poziţie comună după încercarea de lovitură militară de stat din Turcia şi nu reuşeşte decât să arate cât de severe sunt disesnsiunile sale interne pe acest subiect, pavând astfel la modul incredibil drumul Ankarei către Moscova? Sunt toate aceste relaţii profund contradictorii? Nu, absolut deloc, răspundea aseară Omer Celik, ministrul turc pentru afaceri europene într-un interviu pentru Haberturk, căci „nimeni nu trebuie să se întrebe dacă una dintre relaţiile noastre este o alternativă la cealaltă. Toate sunt complementare între ele”.

Posibil. Probabil că aceasta este percepţia de la Ankara. Numai că nu cred că trebuie să fii cititor în stele pentru a realiza care va fi impactul acestui „mecanism” ruso-turc asupra comunităţii internaţionale de securitate şi care ar putea să fie întrebările deloc comode la nivelul NATO, mai ales în contextul relaţiilor din ce în ce mai încordate cu SUA.

Poate să nu fie decât o furtună, adevărat foarte spectaculoasă în păhărelul de apă al Mării Negre, spre exemplu. Dar se poate să nu fie aşa şi, în acest caz, asistăm la o mutare ofensivă de mari proporţii pregătită de strategii din cele două ţări şi care, cel puţin în acest moment, reuşeşte să-i pună în centrul atenţiei mondiale. Să aşteptăm ziua de joi, înspre seară, să vedem despre ce e vorba. Şi ce reacţii vor fi din partea marilor actori geostrategici.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite