Principiul funcţional şi până acum unanim acceptat la acest nivel este că discuţiile între liderii politici ai planetei se desfăşoară conform unui protocol foarte precis, iar convorbirile respective sunt stenografiate, apoi reluate sau transcrise de pe înregistrări în condiţii de securitate extrem de stricte. 

Asta presupune:

  1. stabilirea de către participanţii la discuţii a nivelului de confidenţialitate, la modul general sau al unei anumite părţi a transcriptului, ceea ce urmează să devină public fiind relatat în conferinţa de presă sau în comunicatul oficial;
  2. în funcţie de gradul de confidenţialitate, convorbirile respective sunt stocate într-un server cu înaltă protecţie şi acces limitat;
  3. se indică durata de timp în care documentele şi înregistrările respective vor fi păstrate în acest regim de securitate, fiind apoi trecute în arhivele naţionale şi, treptat, desecretizate (de obicei, asta se face prin decizie prezidenţială).
  4. se indică dacă - şi când - documentele respective pot intra în „bibliotecile prezidenţiale“ care sunt deschise publicului
  5. se decide dacă la documentele respective se adaugă sau nu toate înscrisurile sau înregistrările coletare aparţinând traducătorilor, secretarelor, iar dacă asta cer serviciile de securitate, chiar convorbiri telefonice purtate în perioada respectivă şi care, dintr-un motiv sau altul, sunt bănuite şi apoi probate că pomenesc de elemente ale conversaţiei primare.  Mai există o situaţie, adevărat excepţională, cea în care, aşa cum s-a întâmplat spre exemplu în timpul întâlnirii de două ore Trump-Putin de la Helsinki, interpretei lui Putin i s-a ordonat să părăsească sala.

Acestea sunt regulile de bază. Cu toate acestea, se dovedeşte că regulile nu sunt făcute decât pentru a fi încălcate. Iar în centrul scandalului de acum din SUA stă şi o asemenea chestiune procedurală, căci avertizorul de integritate a lansat acuzaţii care, deja, au obligat Casa Albă să dea publicităţii transcriptul unei asemenea convorbiri considerată strict confidenţială între preşedintele american şi cel al Ucrainei, iar agenţii de ştiri spun că, deja, comisia din Camera Reprezentanţilor a cerut şi transcrierea convorbirilor între Trump şi Putin. Imediat, Moscova a reacţionat şi a atras atenţia că, dacă asta se va întâmpla, vor fi încălcate regulile confidenţialităţii diplomatice şi, implicit, asta va putea avea efecte asupra modului în care se va comunica sau nu pe viitor.

Ce va face Trump? Se va conforma cererii Congresului, cu toate riscurile pe care le implică dezvăluirea unor discuţii care ar putea avea un impact asupra viitoarei sale campanii prezidenţiale sau va invoca secretul de stat, aşa cum o poate face conform prerogativelor sale prezidenţiale. Dar, cel puţin la nivel de imagine, va da impresia că doreşte cu orice preţ ceva, reînviind scandaluri din trecut asupra unei relaţiei sale tulburi cu Putin. Poate, în acest sens, vă mai amintiţi povestea care spune că în 2017, după ce a vorbit cu Putin cu ocazia întâlnirii G20 de la Hamburg (însoţit de Rex Tillerson, secretarul său de stat din acel moment) Trump i-a cerut interpretului său notele luate în timpul discuţiilor, spunându-i şi să nu relateze nimic din ce auzise, nici măcar altor membri ai Administraţiei. Mai există aceste documente? Ce tip de documente va aduce în faţa comisiei respective Secretarul de Stat Mike Pompeo căruia i-a fost adresată o cerere oficială de a livra informaţii legate de problema ucraineană. Şi va trebui s-o facă rapid, mai ales că joi este programată audierea ambasadorului Kurt Volker, fostul trimis special al SUA în Ucraina care, preventiv, a demisionat din funcţie la finele săptămânii trecute, personaj ultra-important (printre altele, fost ambasador la NATO) deoarece se crede că ar fi fost canalul prin care au fost transmise către preşedintele Zelenski mai multe cereri presante ale lui Trump.

În acest context, vă reamintesc de „scrisoarea celor 300“ de oameni care au lucrat în posturi de mare răspundere în serviciile de informaţii şi în diplomaţia americană şi care avertizau că, pentru ei, a venit timpul să iasă în faţă şi să ia atitudine. Aici, după părerea mea, este mare semnal care poate afecta multe dintre relaţiile viitoare ale SUA, publice sau discrete căci, aşa cum se aude, n-ar mai fi vorba doar despre discuţiile lui Trump cu Zelinski sau cu Putin care ar putea fi dezvăluite „pe surse“.

 

De cealaltă parte, dacă Nancy Pelosi vorbeşte despre trădare, Trump nu se lasă mai prejos şi, aseară, pe Twitter, dă un mesaj în care spune că doreşte „să-l întâlnească“ personal pe avertizorul de integritate (lucru imposibil deoarece acesta este sub protecţie federală) , dar şi pe „persoana care i-a transmis informaţii în mod illegal“ informaţii. „Această persoană îl spiona pe preşedintele american? Consecinţe grave!“ - a scris Donald Trump.

Tonul creşte pe măsură ce se apropie momentul audierii oficiale, sub jurământ, a avertizorului de integritate de către comisia din Camera Reprezentanţilor, foarte curând spune şeful comisiei, poate vineri, cum zic alte surse. Curg acuzaţiile, curg informaţiile lansate de site-urile conspiraţioniste, problema se transformă în punct central al viitoarei campanii prezidenţiale. Se pun în mişcare mijloace enorme de influenţare a opiniei publice, se scot bateriile de tunuri rezervate de regulă ultimelor săptămâni de campanie, totul într-un fel de bătălie fratricidă care începe să nu mai respecte nicun fel de criteriu din cele pe care le cunoaşteam anterior, depăşind cu mult în intensitate şi duritate, chiar de la început, momentul de maximă efervescenţă din procedura similară de impeachment a lui Nixon.

Daunele sunt majore şi adâncesc pe zi ce trece prăpastia atât de vizibilă din percepţia opiniei publice. Dar, în paralel, se trimit către exterior nişte semnale cel puţin ciudate şi observatorii încearcă acum să vadă dacă se naşte o nouă paradigmă, aceasta a comportamentului impredictibil al SUA la cel mai înalt nivel, sau este vorba - aşa cum sunt şi eu tentat să cred - de un episod legat de pasiuni electorale şi temperamentale care nu vor avea un impact îndelungat.

Dar cine poate şti care sunt viitoarele informaţii pregătite să alimenteze scandalul intern şi extern odată cu audierea unor angajaţi de acum sau puţin mai de demult ai Administraţiei Trump care, cum se zice, şi-ar dori să depună mărturie? Nimeni. Pe fond, asta-i marea problemă şi marele risc. Pentru absolut toată lumea.

P.S. Între timp, se apropie data de 20 octombrie când Uniune Poştală Internaţională trebuie să dea un răspuns la ultimatumul adresat de Trump, cereri imperative ca organismul internaţional să-şi schimbe reguli de funcţionare care ar avantaja China în defavoarea SUA. Altfel, va declanşa procedurile de ieşire a SUA (şi) din Uniunea Poştală Internaţională.