Scandal în Brazilia: Fiul cel mare al preşedintelui, acuzat de apartenenţă la o organizaţie criminală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flavio şi Jair Bolosonaro
Flavio şi Jair Bolosonaro

Flavio Bolsonaro, fiul cel mare al preşedintelui Braziliei, Jair Bolsonaro, este acuzat că aparţine unei organizaţii criminale şi că a deturnat fonduri publice pe vremea când era deputat regional pentru statul Rio, din 2003 până în 2018.

Procuratura din Rio de Janeiro a solicitat condamnarea senatorului Flavio Bolsonaro, unul dintre fiii preşedintelui. El este acuzat de delapidare de fonduri publice şi spălare de bani, o premieră pentru un membru al familiei, de la venirea la putere a lui Jair Bolsonaro, care şi-a câştigat mandatul tocmai pe baza unui discurs anti-corupţie.

Flávio Bolsonaro riscă să fie pus sub acuzare pentru înfiinţarea unui sistem pe care brazilienii îl cunosc drept „rachadinha”.

Mai exact fiul cel mare al preşedintelui este acuzat că aparţine unei organizaţii criminale şi că a deturnat fonduri publice pe vremea când era deputat regional pentru statul Rio, din 2003 până în 2018.

Se spune că senatorul, ajutat de asistentul său, Fabricio Queiroz, arestat în iunie anul trecut, ar fi înfiinţat acest sistem „rachadinha” în care angajaţii, adesea fictivi, îi “plăteau” anumite cote din salariile lor. Această reţea de spălare de bani a durat din 2007 până în 2018.

Chiar dacă Flávio Bolsonaro şi-a proclamat încă o dată nevinovăţia prin postări pe reţelele de socializare, cererea acuzării va fi examinată acum de un judecător, care va trebui să decidă dacă îl acuză sau nu pe fiul preşedintelui.

   Punerea sub acuzare a fiului preşedintelui brazilian vine în contextul în care procurorii ţării latino-americane investighează o presupusă schemă frauduloasă prin care acesta ar fi încasat o parte din salariile plătite personalului său în perioada când era membru al parlamentului de stat din Rio, mecanism cunoscut în Brazilia sub numele "rachadinha", practic angajări fictive. Presupusa fraudă s-ar fi întins între 2007 şi 2018.

Cazul nu-l afectează direct pe şeful statului, dar potrivit presei locale procurorii Fabricio Queiroz a depus suma de 72.000 de reali (12.500 de dolari la valoarea curentă) în contul bancar al Primei Doamne a Braziliei Michelle Bolsonaro.

Această decizie va veni chiar înainte de alegerile municipale din Brazilia: primul tur are loc pe 15 noiembrie. Scrutinul este văzut ca un test de popularitate pentru Jair Bolsonaro, mult criticat pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, care a luat deja viaţa a peste 160.000 de brazilieni, notează RFI.

În centrul investigaţiilor poliţiei braziliene se află fosta mână dreaptă a familiei Bolsonaro, Fabricio Queiroz, care a fost arestat în această vară, după multe căutări şi ale cărui dezvăluiri l-ar putea face să tremure pe Jair Bolsonaro şi pe fiii săi.

Poliţiştii cred că Fabricio Queiroz ar fi înlesnit delapidarea de fonduri publice chiar prin cabinetul lui Flavio, pe vremea când acesta era deputat.

Presa braziliană a dezvăluit că există legături între Flavio Bolsonaro şi diverse miliţii paramilitare - grupuri de foşti ofiţeri de poliţie care operează în afara legii.

Potrivit anchetatorilor, delapidarea din cabinetul său ar fi servit parţial pentru finanţarea acestor bande care terorizează cartiere întregi din Rio. Fostul şef al uneia dintre cele mai puternice miliţii, supranumită „biroul crimei”, a fost un apropiat al familiei Bolsonaro.

Acest grup are o reputaţie sângeroasă: membrii săi sunt suspectaţi de poliţie că au asasinat-o pe Marielle Franco, fost consilier municipal şi un apărător al drepturilor minorităţilor.

Acest „birou al crimelor” ar fi executat cel puţin o duzină de persoane pe parcursul unei perioade de zece ani, la Rio, fără să stârnească suspiciuni, până când scandalul morţii Mariellei Franco a atras atenţia asupra lor.

Sunt în curs mai multe operaţiuni ale Poliţiei din Rio, în încercarea de a destrăma aceste grupuri extinse, care sunt protejate de politicieni importanţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite