Sarkozy „mută“ Alsacia în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a început anul 2011 cu o gafă în materie de geografie: a confundat regiunea franceză Alsacia cu Germania, în timp ce se afla într-o localitate rurală din nord-estul Franţei, potrivit Europe 1.

 „Pot accepta distorsiunile în materie de concurenţă cu India şi China, dar cu Germania este total de neînţeles. Şi, dragă domnule Philippe Richert (preşedintele regiunii Alsacia), nu o spun doar pentru că sunt în Germania", a spus Sarkozy. Preşedintele francez s-a corectat imediat: „Sunt în Alsacia", a încercat el să o dreagă, acoperit însă de huiduielile şi râsetele audienţei. Regiunea Alsacia, situată la frontiera cu Germania, a făcut obiectul a numeroase dispute între cele două ţări în secolele 19 şi 20. A rămas în cadrul graniţelor franceze după cel de-al Doilea Război Mondial. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite