„Salvator Mundi“ al lui Leonardo da Vinci, pe iahtul de lux al prinţului saudit Mohammed bin Salman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce pictura „Salvator Mundi“ care se presupune a fi a lui Leonardo da Vinci a fost vândută cu o sumă-record de 450 de milioane de dolari în noiembrie 2017, de către casa de licitaţii Christie`s, opera de artă a ajuns într-un con de umbră.

Muzeul Luvru Abu Dhabi trebuia să expună pictura în septembrie 2018, dar expoziţia a fost amânată inexplicabil şi tabloul a căzut din nou în uitare.

În schimb, luni, website-ul Artnet a scris că pictura se află pe iahtul de lux al proprietarului său, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman (MBS).

Citând „doi reprezentanţi implicaţi în tranzacţie“, Kenny Schachter de la ArtNet a spus că „Salvator Mundi“ a fost „transportat în timpul nopţii cu avionul lui MBS şi relocat pe iahtul său,  Serene“.

Superiahtul prinţului moştenitor, Serene, este puţin mai scump decât „Salvator Mundi“ – MBS a cumpărat vasul în timp ce era în vacanţă în Franţa de la magnatul rus Yuri Shefler pentru 500 de milioane de euro, în 2015, potrivit New York Times.  Iahtul fusese anterior închiriat lui Bill Gates pentru 5 milioane de dolari pe săptămână.

„Salvator Mundi“ a fost învăluit de controverse încă de la descoperirea sa, experţii angajându-se în dezbateri aprinse referitoare la provenienţa sa. 

Lucrarea, care îl portretizează pe Iisus într-un gest de binecuvântare cu mâna dreaptă, în timp ce cu mâna stângă ţine un bol de cristal, a fost vândută în noiembrie 2017 la Christie's New York drept „una dintre mai puţin de 20 de picturi cunoscute ale lui Leonardo“.

Unul dintre cei mai importanţi experţi din lume a confirmat în 2011 atribuirea tabloului lui Leonardo, când Luke Syson, curator la National Gallery, a inclus pictura într-o retrospectivă dedicată artistului la galeria din Londra, în acel an.

Însă alţi experţi importanţi au dubiile lor în această privinţă. Frank Zöllner, un istoric de artă german, de la Universitatea din Leipzig, crede că „Salvator Mundi" ar putea fi „produsul de mare calitate al atelierului lui Leonardo" sau chiar al unui urmaş, iar Charles Hope, specialist italian în Renaştere, a susţinut că picturile lui Leonardo arată „destul de diferit".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite